Despre Influență (Grippă)

„Influența este o boală care isbucnește de odată într-un oraș îmbolnăvind o mulțime de lume, căci se ia foarte repede de la un om la altul. Această boală se ivește mai ales toamna și primăvară la schimbarea timpului, deoarece îmbrăcându-ne prea subțiri când vedem că-i frumos afară, iară timpul răcindu-se de odată și prinzându-ne astfel îmbrăcați, ne putem ușor răci. Semnele boalei Îndată ce ne-am răcit de influență căpătăm guturai, dureri mari de cap, fierbințeală, bolnavul pierde pofta de mâncare, simte tot corpul ca bătut. Nu are putere a ridica…

Read More

Israelul recunoaște diplomele absolvenților de Medicină din Cluj

Statul Israel a decis să recunoască diplomele absolvenților Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj. Anunțul a fost făcut de noul rector al universității clujene, Anca Buzoianu, cea care a condus până acum Facultatea de Medicină. Această recunoaștere vine în urma unei vizite de evaluare pe care a făcut-o, în decembrie 2019, dr. Shaul Yatziv, șeful departamentului de acreditare pentru profesiile medicale din cadrul Ministerului Sănătății din Israel. El a trimis o scrisoare oficială prin care a anunțat decizia de recunoaștere. Potrivit acestui…

Read More

“oBIGsity”, o campanie de promovare a unui stil de viaţă sănătos

“oBIGsity”, o campanie care promovează un stil de viață sănătos printr-o alimentație adecvată, îşi propune să informeze clujenii cu privire la cauzele și riscurile obezității morbide. Miercuri, 14 mai, între orele 11:00 – 15:00, în Holul Amfiteatrului “Simiti” din cadrul Facultății de Farmacie Cluj-Napoca, vor avea loc teste pentru determinări ale indicelui de grăsime și calcule pentru aflarea indicelui de masă corporală. Voluntarii campaniei vor discuta cu participanții despre rezultate, le vor interpreta şi le vor oferi sfaturi corespunzătoare pentru îmbunătățirea stilului de viață. De asemenea se vor distribui materiale informaționale cu privire la cauzele și riscurile obezității.

Read More