„V-ați întrebat vreodată ce se poate vindeca cu un ou? Iată răspunsul, așa cum ne este dat de către unul din instruiții noștri confrați de la presa agricolă.
Se poate vindeca cu un ou, mai întâiu orice stomac obosit, căci nu este hrană mai nutritoare și mai ușoară, ca un ou proaspăt, înghițindu-l crud sau ușor fiert; îndată ce s-a întărit adică s-a închegat albușul, e mai greu de mistuit.
Dacă la o cataplazmă de muștar aplicată pe piele, se adaugă un albuș de ou, muștarul nu mai produce bășicare.
Un medicament bun contra arsurilor este aplicarea pe rană a pieliței albușului oului, pieliță care se află imediat sub coaja oului.
Dacă batem un albuș de ou cu zahăr și lămâie, avem o doctorie bună contra răgușelei; să se ia la fiecare ceas, o lingură.
Un ou crud într-un pahar cu vin este cel mai bun tonic pentru convalescenți (cei ieșiți din boală).
De asemenea, un ou bătut în cafea cu lapte la prânz, și fără cafea ci numai cu lapte, avem acel lapte de pasăre, pe care ni-l dădea mama când eram copii. Cu cât nesaț îl mai sorbiam!
Vegetarienii spun, că ne întoarcem, din ce în ce, la viața naturală, de aceea e bine să introducem mâncarea ouălor. Ne lipsim bucuros de carne, dar nu vom renunța nicicând la consumarea ouălor. Faimosul apostol al vieții naturale, Neva, predică întoarcerea la hrana de ierburi și la abținere de orice băuturi alcoolice. Cruciada întreprinsă de el, merită să fie luată aminte de toți, dar îi cerem și lui, să predice cât mai mult, că ouăle sunt un aliment prețios”. [„Medicul Poporului”, anul VI, nr.5, București, 11 decembrie 1910].