„Sculptor pentru mășci! Iată o bizară specialitate care merită locul său în galeria meșteșugurilor bizare. Să pătrundem deci fără lipsă de respect în atelierul unuia din acești petrificatori de mutre.
Stăpânul este înconjurat de figuri cari îi dau modelul fiecărei expresii, ca expresii simple, de frică, de mirare, de bucurie, de milă etc. Imposibil de a lucra după natură, din cauza amorului propriu al modelelor sau a dificultăței de a păstra unei fețe vii o expresie fugitivă timp de mai multe ore. Sculptorul lucrează deci din memorie sau din închipuire. Când a modelat lutul în relief, așează jumătatea sa de cap pe un plan vertical și deformează sau exagerează trăsăturile după inspirația imaginației sale. La una îi trage limba, la alta îi mărește peste măsură nasul: această față umană nu seamănă unui animal, totul este a găsi ceva nou și lucrul nu este tocmai așa ușor.
Într-o casă bine aranjată putem găsi zeci de modele cel puțin. Alegeți-vă! În Franța, odinioară specialiștii de cari am vorbit aveau ca izvor: seria politică.
La fiecare sfârșit de an sculptorul își procura fotografiile personagiilor ce jucase în cele 12 luni precedente, un rol în preocupațiile populare și reproducea mutrele lor mai întâi pe cât posibil de exact, apoi le supunea caricaturei prin mijlocul a câtorva lovituri de deget bine aplicate.
Capetele respective ale generalului Boulanger și a lui Henri Rochefort au fost cele mai adesea supuse contribuțiunei.
Dar de câtva timp dispozițiile poliției fiind schimbate și seriile politice au trebuit să dispară cel puțin din cataloage; când modelele sunt terminate se scoate un oarecare număr de modele găurite cari sunt date pe mâna lucrătoarelor.
Fiecare din acestea din urmă are înaintea sa un mare număr de modele diferite, în general 12 duzini după cari își imaginează noua operă a lor.
Repartiția modelelor se face de supraveghetoare
Repartiția modelelor se face de supraveghetoare, dând la fiecare variate modele. Lângă fiecare lucrătoare se găsește o grămadă de foi de carton mai mult sau mai puțin groase, după calitatea obiectului de făcut, dar toate muiate în apă și devenite absolut moi. Foaia nepresentând nici o rezistență se adaptează cu ușurință în toate neregularitățile modelului; din contră, ea se rupe cu o ușurință însemnată și trebuie de a repara găurile și rupturile cu mici bucăți muiate în clei, mici blastore de carton cari nu trebuie să se zărească pe masa uscată.
Pe măsură ce lucrul se face, lucrătoarea aranjează modelele sale la soare și după câteva ore este suficient uscată pentru a putea fi luată după modelul tip. În mijlociu, producția variază între 12 și 18 mășci pe oră și ziua de lucru este de zece ceasuri.
Această muncă, după cum se vede, este destul de monotonă; ea crește încă și mai mult prin faptul specialităței în cutare sau cutare parte a meșteșugului pentru a mări repeziciunea executărei. Astfel că, în materie de nasuri falși și de jumătăți de cap, o lucrătoare nu face la început decât părțile cele mai ușoare de executat, pentru ca cu timpul să se specializeze tocmai în partea începută.
Dar, iată măscile puse grămadă; în fiecare serii alte lucrătoare vin și iau noi încărcături pentru a le mai fasona și îndrepta unele părți rămase necomplecte. Astfel făcute, acum nu rămâne decât de a transmite bucățile alese la artiștii atelierului cari le dau ultima întorsătură. Aici se oprește geneza măscii propriu-zisă.
Modelele mai rari și mai scumpe cari cer armături de fier sau de combinații mecanice, intră în specialitatea articolelor de teatru și sunt fasonate de alți fabricanți.
Totuși, în usina nasurilor falșe se poate procura mutrele artificiale atât de necesare la masele sau seratele costumate”. [„Medicul Poporului”, Anul I, nr.6, București, 6 martie 1910].
