Despre Influență (Grippă)

„Influența este o boală care isbucnește de odată într-un oraș îmbolnăvind o mulțime de lume, căci se ia foarte repede de la un om la altul.

Această boală se ivește mai ales toamna și primăvară la schimbarea timpului, deoarece îmbrăcându-ne prea subțiri când vedem că-i frumos afară, iară timpul răcindu-se de odată și prinzându-ne astfel îmbrăcați, ne putem ușor răci.

Semnele boalei

Îndată ce ne-am răcit de influență căpătăm guturai, dureri mari de cap, fierbințeală, bolnavul pierde pofta de mâncare, simte tot corpul ca bătut. Nu are putere a ridica mâinile și picioarele și tot îl trage a sta la pat. Toți mușchii îl dor. Răgușește și tușește fără a scoate nimic.

Ce trebuie să facem?

Imediat ce vom simți cele descrise mai sus, este bine a face următoarele leacuri:

  1. Seara, la culcare, o baie de muștar la picioare, timp de zece minute cu apă cât se poate suferi de caldă.
  2. Veți pune pe tot spatele ventuze (pahare) uscate; iară pe piept o cataplasmă cu făină de muștar.
  3. Veți clăti gura cu apă oxigenată îndoită jumătate cu apă simplă.
  4. Veți lua un purgativ.
  5. Bolnavul nu are voie să mănânce decât lapte, un ceai mai slab fără rom, căci orice mâncare grea îi face mai rău.

Bolnavul va fi pus într-o cameră separată, căci altfel boala se va întinde la toți ai casei. Cei ce îngrijesc de bolnav trebuie să-și spele mâinile cu apă și săpun, și-și vor clăti gura cu apă boricată spre a nu lua și ei boala.

Urmând cu cele de mai sus o zi sau două și văzând că starea bolnavului nu se va îmbunătăți, atunci veți trimite imediat după doctor, căci această boală este foarte vicleană.

Bolnavul nu va mai avea voie a ieși din casă spre a se duce la trebile lui până la complecta sa vindecare, căci își va înrăutăți boala.

Influența este mai rea la cei bătrâni, căci îi slăbește prea mult și pentru a înlătura această slăbiciune este bine a da bolnavului dimineața, la prânz și seara câte o ceșcuță de vin negru vechi, șampanie; iară la țară câte un rachiu, ceea ce va întări foarte mult pe bolnav.

De asemenea, se poate da câte o cafea turcească ca să-i întărim inima.

Cei ce obișnuiau a bea vin sau rachiu, nu le vom opri cu totul băutura, căci oprindu-i băutura, bolnavul se va simți foarte slăbit.

Bătrânii mai ales, cari au avut influență trebuie să rămâie în casă la căldură 10-15 zile după ce s-au vindecat și până s-au întremat pe deplin, căci cea mai mică răceală îi poate da în pneumonie (aprindere de plămâni), boală care aproape întotdeauna omoară pe cei bătrâni.

Cei însănătoșiți de influență când vor ieși din casă își vor pune o flanelă și se vor îmbrăca mai gros, lăsând luxul la o parte. Iarna vor pune șoșoni ca să le fie cald la picioare, căci cea mai mică răceală face să revie boala cu mai multă putere”. [„Medicina pentru toți”, Anul I, nr.1, București, ianuarie 1915].

Cum și când mor clujenii

„Lucru vădit, trăim în zodia sinuciderilor ori a crimelor de aceeași speță. Ziarele din Capitală aduc cu fiecare ediție prospețimea unui nou deznodământ fatal. Numărul crimelor pasionale, al tuturor faptelor pasionale a depășit cadrul simplelor încrestări la rubrica faptelor diverse. În valul frământărilor cotidiane viața aruncă tot mai multe cadavre născute sub zodia disperării.

A pătrunde și a studia această febră care bântuie în lumea orașelor este, cred, pentru peana unui reporter. Acesta este un domeniu pentru astfel de condee. Ceea ce voiesc să accentuez e că însuși climatul orașului este plin de miasmele cari pot asfixia cel mai robust optimism. Cinematografele, teatrele, romanele în foileton, absența unei temeinice pregătiri sufletești – religioase, sunt tot atâtea cauze cari – fatal – duc la astfel de fapte.

 

Acolo unde apropierea de Dumnezeu este puternică: la țară – nu veți întâlni astfel de cazuri. Tăria în puterea destinului, această însușire fundamentală a țăranului nostru – încovoiat adesea de mizerii și frânt de fierul muncii grele – acea profundă înțelegere a prețului vieții, acea seninătate în îndurarea tuturor neajunsurilor, niciodată nu duce la gesturi disperate. Sinuciderile la sat sunt o raritate, la oraș tind să devină o regulă, aproape singurul mijloc de a ieși din mizerii.

Crește numărul sinucigașilor la Cluj

Scriind în toamna anului trecut despre activitatea societății Salvarea din localitate, dădeam următoarele date oficiale asupra sinuciderilor din orașul nostru: în anul 1931 au fost 27 de cazuri de sinucidere, în 1932 – 35 de cazuri, în 1933 – 29, în 1934 – 31, în 1935 au fost 36 de cazuri de sinucideri. Total, în decurs de cinci ani în Cluj s-au sinucis 158 de persoane.

 

Cauzele care au determinat aceste sinucideri, medicii le categorisesc în două capitole: dragostea și mizeria.

Un fapt care iese din comun este însă creșterea înspăimântător de mare a sinucigașilor în anul 1936 și 1937. Astfel, în timp ce între 1931-1935 au fost numai 158 de cazuri de sinucidere, anul trecut au fost 79. Faptul acesta dovedește că sunt poate și alte cauze decât cele enumerate la începutul reportajului, cari determină creșterea sinuciderilor. Dovedește în același timp că în rândurile tineretului – pentru că 80 la sută din cei care renunță la viață în felul acesta, sunt între vârsta de 16 și 22 de ani – bântuie o adevărată boală a sinuciderilor.

La aceste cifre trebuie să adăugăm că 63 la sută din tineret se omoară cu arme de foc, 20 prin înec, aruncarea înaintea trenului, de la etaj și abia 17 la sută folosesc ca armă de sinucidere ștreangul, otrăvirea, focul. Aceste mijloace – fapt important – sunt folosite aproape exclusiv de oameni mai în vârstă. Tineretul se pare că are un dispreț pentru ele. Moartea ca ștrangulat e desigur mai puțin romantică, mai puțin <<frumoasă>>. În toate filmele, în fiecare roman, foileton, la rubricile tuturor faptelor diverse, în coloanele tuturor ziarelor de un leu – se vorbește aproape exclusiv de moartea prun glonț.

Față de această vădită creștere a sinuciderilor, se impune o grabnică schimbare a fondului sufletesc a tineretului, o educare în spirit religios național, sarcină ce revine, pe lângă bisericii și școlii, organizațiilor noastre: străjeria, cercetășia, premilităria.

În cinci luni peste 700 de accidente

Dar, afară de sinucideri, se observă în ultimul timp o tot atât de mare creștere a accidentelor de muncă. În anul 1936 au fost 804 accidente. În anul acesta, în numai cinci luni, ianuarie-mai, au fost 741, numărul cel mai ridicat atingându-l în luna aprilie, 165 de cazuri, deci peste cinci cazuri la zi. La acestea trebuie să mai adăugăm 310 transporturi și 791 servicii de ambulanță. În total, timp de cinci luni, Salvarea a dat ajutoare la 1805 persoane.

Dacă raportăm aceste date la numărul mic de medici cari fac serviciu la Salvare și dacă nu neglijăm slabele resurse materiale a acestei Societăți, ne vom da seama de munca mare și grea ce o depun acești modești medici în slujba binelui public, pentru care fapt merită o mai largă înțelegere și o mai adâncă recunoștință”. [„Națiunea Română”, anul III, nr.147, Cluj, 9 iulie 1937].

O piață care nu-i face cinste Clujului. Cum se desfac alimentele în Piața Mihai Viteazul

„Timpul plin de umezeală și noroi ce dăinuiește de câteva zile încoace, scoate într-un mod deosebit în evidență necesitatea înființării unei hale centrale, unde să fie adăpostit comerțul cu diferite alimente, ce se desfac astăzi în oribila și grețoasa piață Mihai Viteazul.

Nici într-un oraș mare din țară, comerțul nu se desfășoară în condițiuni atât de lipsite de cea mai elementară igienă ca în orașul Cluj.

Articolele elementare de tot soiul ce se vând în piața Mihai Viteazul sunt întinse pe jos în noroi. Oamenii care ies din latrina publică din apropiere cu încălțămintele încărcate de murdărie și microbi, trec apoi peste rândurile cu zarzavaturi, oale cu smântână, grămezi de unt sau brânză.

Aceasta pe timp de umezeală.

Pe timp uscat și îndeosebi primăvara, când vin vânturile, atunci noroiul de astăzi prefăcut în noroi de praf, plutește deasupra pieței de alimente, depunându-se în straturi groase asupra lor.

În privința aceasta, bărăcile în cari se vinde carne, reprezintă o primejdie deosebită pentru sănătatea publică.

În Cluj, în ce privește desfacerea cărnii, se știe că igiena cam lasă de dorit chiar și în unele măcelării. Aici există, după cum se știe, un serviciu veterinar, care îndeplinește alte roluri, de natură mai puțin publică, și ca atare nu are vremea sau căderea să exercite și un control asupra desfacerii cărnii. E un serviciu care și-a câștigat faimă nu prin împlinirea datoriei.

Semnalând aceste neajunsuri de o extremă gravitate, trebuie să accentuăm în mod deosebit asupra necesității construirii halei de alimente, care să adăpostească pe toți comercianții și precupeții cari își exercită comerțul lor în Piața Mihai Viteazul.

Prin aceasta Clujul va câștiga atât în igienă, cât și în prestigiu și estetică.

Știm că primăria municipiului are în planul său această înfăptuire. Dar oricâte greutăți va întâmpina înfăptuirea acestui plan, trebuie să caute din toate puterile să le învingă.

Piața Mihai Viteazul este o piață de centru. Și tocmai de aceea trebuie eliberată de aspectul dezgustător de astăzi.

Orice investițiuni reclamă construirea acestei hale, ea va despăgubi municipiul prin rentabilitatea ce o oferă de sacrificiile făcute.

Și pe lângă despăgubirile materiale, mai trebuie luate în considerare și celelalte de ordin igienic și edilitar, cari nu sunt mai prejos”.

[„Patria”, Anul XV, nr.31, Cluj, 11 februarie 1933].

Control aspru asupra școlarilor

„Ministrul școlilor a trimis tuturor directorilor de licee următoarea circulară: Constatând că cu toate măsurile disciplinare luate de minister și comunicate de ordinul circular nr.69.665 a.c., totuși se găsesc elevi cari umblă pe străzi fără uniformă și fără număr la braț, nerespectând astfel măsurile luate de noi, vă atragem atențiunea pentru stricta îndeplinire a următoarelor măsuri:

  • Elevii care vor fi dovediți că nu poartă în tot timpul și în tot locul uniforma școlară și cu numărul de ordine cusut cu mașina, vor fi imediat eliminați din școală. Vor fi obligați și elevii din clasa a VII-a să poarte uniforma și numărul de ordine până la absolvirea școalei.
  • Aceiași pedeapsă se va aplica elevilor care vor fi găsiți după orele 9 seara, umblând pe străzi, afară de cazul când sunt cu părinții.

Ministerul instrucțiunii, a intervenit la organele polițienești pentru a face razii în orele de seară și a identifica pe toți elevii cari contravin dispozițiunilor de mai sus. Elevii identificați de poliție vor fi eliminați.

  • Orice elev care va fi găsit la cinematograf sau în alt local de spectacol, fie chiar și însoțit de părinții săi, fără a avea o învoire a direcțiunii școalei, va fi imediat îndepărtat din școală.
  • Toți elevii să aibă două feluri de carnete: A) Carnetul de identitate de forma unei cărți de legitimație, cu fotografia elevului și viza școalei, să fie purtat întotdeauna de către elevi. B) Carnetul de școlaritate va avea file în care elevii vor trece zilnic subiectele lecțiunilor date, profesorii vor trece toate observațiunile privitoare la: frecventare, notare etc., iar părinții vor avea obligațiunea de a lua la cunoștință și a semna în carnet.
  • Direcțiunea școalei va înainta un tablou cuprinzând: cărțile, revistele și publicațiunile pe care le socotește păgubitoare pentru educația elevilor.
  • În fiecare săptămână directorii școalelor vor lua măsuri să controleze prin diriginții claselor pe elevi, ce cărți citesc și ce obiecte au asupra lor în ghiozdane și în buzunare.Cei ce vor fi găsiți cu cărți nerecomandate de școală sau cu obiecte prohibide, vor fi eliminați din școală.

Vă rugăm ca aceste măsuri să fie aduse imediat la cunoștința elevilor prin diriginții de clasă și la cunoștința părinților printr-o adunare a lor, care va avea loc la școală în cel mai scurt timp posibil. [„Glasul Ardealului”, Anul VIII, nr.17, Cluj, 22 aprilie 1934].

Fabricile de porțelan „Iris”

Fabricile de porțelan „Iris”

 

„Inițiate și înființate în anul 1923 de un grup de români, cu scopul de a scăpa țara noastră de dictatura prețurilor impuse de străinătate asupra produselor de porțelan și anume asupra articolelor de menaj, de electricitate și îndeosebi a izolatorilor necesari instituțiilor de stat, printre care amintim poșta, telefonul și telegraful, apoi articolele farmaceutice etc., această întreprindere, după lupte îndelungate și mari sacrificii, a reușit să acopere într-un mod covârșitor trebuințele interne.

Fabricile <<Iris>> au adus reale servicii țării noastre prin combaterea prețurilor exagerate ale produselor externe similare, devenind astfel un izvor de venit pentru stat, la sarcinile căruia a contribuit cu mari impozite anuale și dând, ani de ani, pâine la sute și sute de muncitori.

Fabricile <<Iris>> au contribuit în mare măsură la ridicarea standardului economiei naționale prin prelucrarea de mari cantități de materii prime: caolin, feldspat, quartz, nisip, precum și luturi refractare etc. toate materii prime indigene.

Utilizând 400 de muncitori, fabricile <<Iris>> au azi o capacitate de producție anuală de 1.400.000 kg porțelan. Produsele lor concurează cu succes, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ, produsele străinătății.

Al doilea produs din ramura ceramică fabricat de <<Iris>> sunt sobele pe care le execută în formele și culorile cele mai moderne și de o calitate superioară: albe, din teracotă și faianță.

De asemenea, execută și sobe în forme și cu motive antice, care se bucură de un interes deosebit în casele românești.

Toate sobele sunt fabricate din șamotul rezultat de la fabricarea porțelanului la temperatura de 1400 de grade. Producția anuală este de circa 100.000 de cahale.

Afară de porțelan și sobe de teracotă, întreprinderile <<Iris>> se ocupă intens și cu fabricarea cărămizilor refractare de gradele de rezistență cele mai uzuale, pe care le execută atât în forme normale, cât și speciale de o calitate cu totul superioară. Capacitatea anuală de producție este de 300.000 kg.

Pe lângă aceste produse, fabricile <<Iris>> lucrează plăci de faianță, de perete și izolatori, cât și produsele farmaceutice de aceiași calitate ca și produsele străinătății.

Întreprinderile <<Iris>> devenind încă din primii ani de activitate un puternic bastion economic în țară, o primă consecință a fost că ele s-au transformat într-un obstacol pus în calea invaziunii mărfurilor străine. Aceasta este poate și explicația de ce s-a încercat asupra ei o puternică concurență din partea firmelor străine, cari ajutate fiind de o situație economică consolidată, având o vechime mai mare și utilizând diverse trucuri, au introdus pe  piață prețuri uneori de dumping, cu care industria noastră tânără numai cu cele mai mari eforturi poate ținea piept.

În felul acesta fabricile <<Iris>> au devenit un factor de control al prețurilor și în special al izolatorilor de porțelan, care sunt un articol de primă necesitate și fără de care nu se poate închipui telefon și telegraf.

Ceea ce îngreunează economicește dezvoltarea întreprinderilor <<Iris>>, este un tarif vamal inexistent aproape în comparația cu tarifele vamale din alte țări. Tariful CFR foarte ridicat și impozite excesive. Astăzi, fabricile <<Iris>>, cu toată criza, se mențin la cea mai mare capacitate de producție, lucrând cu aproape toate materialele prime din țară și ajungând la perfecțiunea celor mai mari fabrici din străinătate”. [„Patria”, anul XV, nr.67, Cluj, 26 martie 1933].