„Ieri am văzut la poliție doi țărani, un soț abandonat și o soție veselă.
Bărbatul trist și amărât se numește Ilie Gherghely din comuna Corința, județul Bihor și a venit la Cluj ca să se poliției împotriva soției sale, care a fugit de acasă ducând cu ea toate obiectele de preț și lăsându-l cu doi copii mici.
Soția sa, Ecaterina Gherghely, era zâmbitoare ca o garoafă și spunea unui comisar:
- E bețiv, e bețiv și leneș bărbatul meu, de aceea am fugit…
În urma denunțului făcut de Ilie Gherghely, împotriva soției sale, care i-a furat tot ce avea de preț în casă și a dispărut în mod rușinos, divizia de urmăriri din poliția locală a dat curs cererii bietului soț desnădăjduit și a luat măsuri în consecință.
Ecaterina Gherghely a fost condusă la poliție și interogatoriul a urmat astfel:
- Aceasta ți-e soția omule?
- Asta, mânca-o-ar cioarele.
- Nu mă sudui, pogârjitule, că-ți scot ochii!
- Tăcere! – spuse comisarul.
Apoi întrebă pe nevastă:
- E adevărat că i-ai furat toate lucrurile din casă și l-ai lăsat cu doi copii?
- Da, dar erau lucrurile mele. Nu le puteam lăsa să mi le vândă. Domnule căpitan, bărbatul meu e mare bețiv, tot vinde și banii îi dă pe băutură. Nu lucrează nimic. Toată ziulica doarme ca un bivol. Dacă am văzut cum stau lucrurile, l-am lăsat dracului și mi-am luat ce am avut. Unde mai pui că pe deasupra mă și bătea și mă făcea de râsul lumii…
- E drept mă omule?…
Bărbatul își aținti ochii în pământ, se înroși până după urechi și nu răspunse.
- De ce-ai făcut dar denunț dacă ai știut că nu sunt lucrurile tale?
- D-apoi așa ca să vină acasă, că nu mai pot trăi fără ea…Copiii toată ziua strigă: mamă. Nu mai știu ce să mă fac cu ei. Zice-ți și dumneavoastră să vină acasă c-o iert.
Că vorba aia, e rău cu rău, dar tot e mai rău fără rău…
- Vreai să te împaci, nevastă?
- Ba io nu, domnule, niciodată.
- Moholean, șeful agenților de la poliție, se îndreptă spre un dulap, deschise ușa și ieșiră de acolo cei doi copii a lui Gherghely, cari se agățară de gâtul mamei lor, veseli că o revăd.
– Hai acasă mamă, că tare ni-i dor de dumneata…
Femei isbucni în plâns și i se muie inima:
- Merg dragii maichii, merg, numai tat-o ista e mare porc de câine. Nu voi sunteți vina că v-am lăsat, că pe voi vă iubește mama mult…
- Ei vă împăcați ori nu?
- Mă împac domnule căpitan, dar numai dacă Ilie se va lăsa de beție și se va pune pe lucru altcum nu mai vreau să știu de el…
- Om tot face cât-om trăi – răspunse Ilie – așa să-mi ajute Dumnezeu, nu mai pun în gura me nici un strop de <<horincă>>.
Își deteră mâna și se împăcară.
Mulțumiră domnilor comisari pentru zăbavă, luă fiecare câte un copil în brațe și ieșiră pe poartă fericiți, ca atunci când s-au căsătorit”.
[„Biruința”, anul II, nr.263, Cluj, 3 aprilie 1927]
