Liderii țărilor NATO au stabilit la recentul summit de la Bruxelles că trebuie să furnizeze, în continuare, asistenţă sporită Ucrainei, inclusiv cea militară. De asemenea, vor fi consolidate mijloacele pentru descurajare militară şi apărare la nivelul statelor membre NATO, mai ales pe flancul estic, unde au fost aprobate înființarea a patru noi grupuri de luptă, în Bulgaria, Ungaria, România şi Slovacia. Acestea se adaugă celor patru grupuri de luptă existente în Țările Baltice şi în Polonia, spune secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, citat de Mediafax. În Europa sunt prezenți la…
Read MoreCategorie: Important
Patru contestații în urma concursului pentru ocuparea posturilor de director de școală
Patru contestații au fost depuse în urma concursului organizat de Inspectoratul Școlar al județului Cluj pentru ocuparea posturilor de director de școală. În perioada 16-18 martie 2022, Inspectoratul Școlar Județean Cluj a desfășurat, conform graficului comunicat, proba de interviu, din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Cei 34 de candidați care au obținut minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă au completat 32 de opțiuni pentru cele 39 de posturi vacante în această sesiune. Ca urmare a finalizării…
Read MoreModerna va cere aprobarea vaccinului anti-COVID și pentru copiii între 6 luni şi 6 ani
Compania farmaceutică americană Moderna a declarat miercuri că va solicita aprobarea utilizării vaccinului său împotriva COVID-19 la copiii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi şase ani. Moderna spune că studiile clinice au arătat că vaccinul său este sigur şi a produs un răspuns puternic imunitar la această grupă de vârstă, relatează AFP. Două doze a 25 de micrograme administrate copiilor din această grupă de vârstă au generat niveluri de anticorpi similare cu nivelurile atinse în urma administrării a două doze de 100 de micrograme la tinerii cu vârste cuprinse…
Read MorePe teritoriul României au fost amplasate primele indicatoare în limba ucraineană
Angajații Secției de Drumuri Naționale din Suceava montează indicatoare rutiere în limba ucraineană pentru a veni în sprijinul refugiaților ucraineni. „DRDP Iași, prin Secția Drumuri Naționale Suceava, vine în sprijinul refugiaților din țara vecină, prin montarea de indicatoare de orientare rutieră în limba ucraineană pe rețeaua de drumuri naționale din administrare”, se arată într-o postare publicată pe pagina Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași. Potrivit imaginilor publicate pe Facebook de DRDP Iași, au fost montate plăcuțe care indică drumurile spre Aeroportul din Suceava sau spre București. La nivel național,…
Read MoreTraseul liniei 14 se va prelungi
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informează publicul călător ca, incepând cu data de 28.03.2022, traseul liniei 14 (Str. Izlazului – Bd. Muncii) se prelungește până în str. Bucium (capăt linie Dispecerat Clabucet). Noul program de circulatie va putea fi consultat pe site-ul companiei www.ctpcj.ro si pe aplicatia de mobil, Tranzy sau Moovit.
Read MoreCe facilități primesc firmele care angajează refugiați ucraineni
Invazia rusească în Ucraina a generat un adevărat exod. Potrivit estimărilor Organizației Națiunilor Unite, până în prezent, peste 3,5 de milioane de ucraineni și-au părăsit țara. Mai mult de o jumătate de milion dintre aceștia au ajuns în România. iar unii dintre ei intenționează să se stabilească aici. În acest context, a apărut problema angajării acestor oameni. Aproape 100 de angajatori interesați să angajeze refugiați ucraineni au participat la webinarul „Raportul de Muncă cu Refugiații din România” oferit de FSP Global și organizat de Italian Business Club (IBC), cu sprijinul…
Read MoreCasa Francofoniei se ridică la Politehnica din București
Președintele României, Klaus Iohannis împreună cu Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, actualul preşedinte al Agenţiei Universitare a Francofoniei, au pus piatra de temelie a noului edificiu al Casei Francofoniei din București, al doilea din lume, după cel din Paris. Imobilul va fi construit în cadrul Universității Politehnica din Bucureşti, după cum scrie Agerpres. Potrivit ministrului Cîmpeanu, internaţionalizarea activităţii universităţilor româneşti reprezintă o prioritate încă de acum câţiva ani, când a fost adoptată o strategie în domeniu de către Consiliului Naţional al Rectorilor. Casa Francofoniei, pe lângă oportunitățile de cazare pentru studenții…
Read MoreAverile ilegale sunt confiscate de statul moldovean, simplu și rapid
Averile realizate ilegal vor fi confiscate printr-o procedură simplificată și mai rapidă în Republica Moldova. Sistemul de justiție moldovean are de acum toate instrumentele necesare pentru a-i penaliza pe cei care s-au îmbogățit din activități ilegale, afirmă președintele țării Maia Sandu, pe pagina sa oficială de facebook. Curtea Constituțională a publicat hotărârea sa din 10 martie 2022, prin care admite o procedură simplificată a confiscării averii nejustificate. De acum încolo, confiscarea averii poate avea loc inclusiv dacă persoana în raport cu care există suspiciuni că deține averi ilicite nu va…
Read MoreJoe Biden sosește în Europa pentru discuții despre războiul din Ucraina și noi sancţiuni împotriva Rusiei
Preşedintele american Joe Biden pleacă miercuri spre Bruxelles, unde va discuta cu liderii europeni despre invazia Rusiei în Ucraina și vor fi anunțate noi sancţiuni împotriva Moscovei. Biden va părăsi Casa Albă la ora locală 08:40 pentru o deplasare ce va include întâlniri la Bruxelles cu liderii NATO şi ai Uniunii Europene, precum şi o vizită la Varşovia pentru consultări cu preşedintele polonez Andrzej Duda. Două surse familiarizate cu situaţia au declarat că Joe Biden şi echipa sa elaborează planuri de a impune sancţiuni unor membri ai Dumei de Stat,…
Read MoreMetroul clujean pornește prima licitație din proiectul de realizare
Municipalitatea Cluj-Napoca a scos la licitație contractul de proiectare și execuție a magistralei de metrou ușor din zona metropolitană clujeană. Este primul și singurul proiect de metrou din afara Bucureștiului, un contract cu o valoare de 6,66 miliarde de lei (adică 1,3 miliarde euro), ce se întinde pe opt ani, potrivit site-ului economia.ro. Proiectul va primi o finanțare de 300 de milioane de euro din Programul National de Redresare și Reziliență – PNRR. „MAGISTRALA I DE METROU CLUJ este o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03km, cu 19…
Read More