Admitere on-line la Universitatea Babeș-Bolyai

Multe dintre universitățile clujene au decis să păstreze platformele de admitere on-line organizate în perioada pandemiei de coronavirus. Cu ajutorul acestora, procesul de admitere poate fi gestionat mai ușor. De asemenea, universitățile clujene pot primi pe cale electronică dosarele candidaților din întreaga țară sau din străinătate. Pandemia de coronavirus a schimbat modul în care este organizată admiterea în universitățile clujene. Dacă, până atunci, admiterea era organizată în format clasic, din anul 2020, admiterea este organizată în format on-line. Sistemul este păstrat și în acest an, spune decanul celei mai mari…

Read More

Clujul, pe primul loc la incidență COVID-19

Clujul are cea mai mare rată de infectare din țară și conduce între județe la numărul cazurilor noi de COVID, depistate în ultimele 24 de ore. În ultimele 24 de ore, au fost depistați cu noul coronavirus 73 de clujeni, în scădere față de ieri, când au fost raportate 97 de noi infectări. În ultima zi, pe primul loc pe țară la numărul noilor cazuri se află București, unde au fost înregistrate 296 de persoane infectate, iar pe locul doi este județul Cluj, cu cele peste 70 de cazuri. În ceea…

Read More

UE aprobă un booster Pfizer adaptat la variantele Omicron BA 4 și 5

Agenţia Europeană pentru Medicamente a recomandat, luni, o doză booster împotriva COVID-19, concepută pentru a contracara variantele Omicron BA.4 și 5. Cea mai recentă recomandare este pentru un aşa-zis vaccin bivalent dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, care ţinteşte BA.4/5, precum şi tulpina virusului care a apărut iniţial în China în decembrie 2019. La începutul acestei luni, EMA a aprobat vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna actualizate împotriva BA.1. În ultimele luni, oficialii UE au dat semnale că sunt deschişi la utilizarea iniţială a vaccinurilor care vizează varianta mai veche BA.1, în contextul…

Read More

Bilanț COVID-19: Află câți clujeni au fost depistați în ultimele 24 de ore

Clujul se află miercuri pe locul trei pe ţară la numărul cazurilor de coronavirus depistate în ultima zi. În ultimele 24 de ore, la Cluj au fost depistate 558 de cazuri noi de COVID, în scădere față de ziua anterioară, când au fost raportate 612 îmbolnăviri.  Pe locul întâi la noile infectări se află municipiul București, unde au fost raportate 1.801 de cazuri noi de COVID, urmat de județul Brașov, cu 605 noi infectări și de Cluj, cu 558 de cazuri. În ceea ce privește rata de infectare înregistrată la…

Read More

Cazurile COVID-19 sunt în creștere: Peste 5000 de cazuri au fost raportate în ultimele 24 de ore

Aproape 5.000 de noi cazuri COVID și 5 decese la pacienți confirmați cu coronavirus au fost raportate în ultima zi, anunță Ministerul Sănătății. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.955 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 861 mai multe față de ziua anterioară. 954 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților…

Read More

A apărut “Centaurus”, noua variantă Covid. Experții spun că a ajuns deja pe patru continente și este “viitorul pericol”

O nouă variantă Omicron se răspândește rapid, iar experții în sănătate sunt îngrijorați deoarece conține multe mutații, iar combinațiile care apar sunt numeroase. Este vorba despre varianta supranumită „Centaurus”, relatează The Guardian. Varianta BA.2.75 – supranumită „Centaurus” – a fost detectată pentru prima dată în India la începutul lunii mai. Cazurile din Marea Britanie au crescut de atunci brusc – și aparent mai rapid decât cele ale variantei BA.5 extrem de transmisibile, care este prezentă și în India și înlocuiește rapid varianta BA.2 dominantă anterior în multe țări. Noua variantă a ajuns deja…

Read More

Moderna pregătește pentru la toamnă două vaccinuri împotriva noilor variante de Omicron

Moderna a anunţat luni că va propune două variante pentru vaccinul contra Omicron, concepute împotriva variantelor BA.1, respectiv BA.4 şi BA.5. Moderna şi compania rivală Pfizer dezvoltă vaccinuri actualizate pentru subvariantele Omicron cu răspândire rapidă BA.4 şi BA.5, care au câştigat teren în Statele Unite în ultimele săptămâni. Moderna a declarat că decizia sa de a dezvolta vaccinuri bivalente s-a bazat pe diferite preferinţe ale pieţei pentru vaccinuri împotriva sub-variantelor. Vaccinurile bivalente sunt concepute pentru a viza două variante diferite de coronavirus – varianta iniţială din 2020 şi variantele Omicron…

Read More

Ministrul Sănătății: În ultima săptămână s-au înregistrat 15 mii de cazuri de coronavirus, dublu față de săptămâna precedentă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a ținut o conferință de presă pe tema evoluției cazurilor de infectare cu coronavirus. Ministrul a informat că săptămâna trecută au fost înregistrate aproape 15 mii de cazuri de infectare cu Covid, față de 7.700 de cazuri acum două săptămâni, iar rata de pozitivare a ajuns la 12%. De asemenea, și numărul deceselor s-a dublat față de precedenta raportare, de la 16 la 33. Niciun minor nu se află internat în secțiile de terapie intensivă, acolo unde sunt tratați 86 de adulți, majoritatea nevaccinați. Principalele declarații…

Read More

Se relaxează măsurile luate împotriva COVID-19 în avioane și aeroporturi. Purtarea măștii nu va fi obligatorie

Uniunea Europeană a anunţat că va relaxa măsurile anti-COVID pentru călătorii aerieni, renunţând la recomandarea de a se purta măşti pe aeroporturi şi în avioane de luni, 16 mai, relatează agenţia germană de ştiri dpa, citând un comunicat comun al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei şi al Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor. Pentru pasageri şi membri ai echipajelor decizia reprezintă un pas mare spre normalizarea călătoriilor aeriene, a declarat directorul EASA, Patrick Ky. „Pasagerii ar trebui să continue să respecte solicitările liniei aeriene şi, unde măsurile preventive…

Read More

Valabilitatea certificatului COVID a fost prelungită. Țările în care documentul este obligatoriu în continuare

Parlamentul European a votat prelungirea valabilităţii certificatului COVID cu încă un an, mai exact până la 30 iunie 2023. Ca și până acum, acesta atestă vaccinarea anti-COVID-19, trecerea prin boală sau efectuarea unui test PCR negativ. “Virusul încă circulă, este prevalent în UE şi trebuie să fim pregătiţi pentru noi creşteri (ale numărului de infectări) în a doua jumătate a anului sau pentru apariţia unor noi variante ale coronavirusului”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand. În plus, Comisia Europeană a cerut şi includerea anumitor teste…

Read More