News

Două milioane de lei pentru șapte noi stații de clorinare a apei potabile

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat autorizația de construire, în comuna Geaca, a unei stații de clorinare a apei potabile. Aceasta face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează amplasarea, pe traseul coloanei de distribuție de pe teritoriul județului Cluj, a șapte stații de clorinare la Gherla, Huedin, Lujerdiu (comuna Cornești), Geaca, Luna de Jos (comuna Dăbâca), Dângăul Mare (comuna Căpușul Mare) și Hășdate (comuna Săvădisla). În valoare totală de 2.091.484 lei, investiția în cele șapte stații este finanțată din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare, constituit de Compania de Apă…

Read More

Vor fi actualizate Planurile Urbanistice Generale pentru Aluniș și Negreni

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat certificatele de urbanism necesare în vederea reactualizării Planurilor Urbaniste Generale (P.U.G.) și a Regulamentelor locale de urbanism (R.L.U.) pentru două comune clujene: Aluniș și Negreni. Necesitatea actualizării acestor documentații ce vizează intravilanul și extravilanul a opt sate, cu o suprafață totală de peste 12.200 hectare și în care locuiesc peste 4.000 de clujeni a fost determinată de apropierea termenului legal de expirare a acestora. Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a declarat că „Actualizarea acestor documente cu caracter strategic e importantă…

Read More

Fabricile de porțelan „Iris”

Fabricile de porțelan „Iris”   „Inițiate și înființate în anul 1923 de un grup de români, cu scopul de a scăpa țara noastră de dictatura prețurilor impuse de străinătate asupra produselor de porțelan și anume asupra articolelor de menaj, de electricitate și îndeosebi a izolatorilor necesari instituțiilor de stat, printre care amintim poșta, telefonul și telegraful, apoi articolele farmaceutice etc., această întreprindere, după lupte îndelungate și mari sacrificii, a reușit să acopere într-un mod covârșitor trebuințele interne. Fabricile <<Iris>> au adus reale servicii țării noastre prin combaterea prețurilor exagerate ale…

Read More

Pădurea Hoia-Baciu, declarată de un site din India drept cea mai înfricoșătoare din lume

Pădurea Hoia-Baciu a fost declarată de către redactorii site-ului indian NewsTrackLive.com drept cea mai misterioasă și mai înspăimântătoare din lume. Redactorii site-ului din India menționează copacii îngemănați și contorsionați care conferă acestei păduri un aspect aparte. Ei spun că Pădurea Hoia-Baciu are faima unui adevărat Triunghi al Bermudelor din Transilvania, din cauza unor dispariții misterioase. La acest capitol, ei se referă la legenda păcurarului cu 200 de oi care a dispărut misterios într-o bună zi și care a reapărut ca prin farmec câțiva ani mai târziu, fără să se fi schimbat…

Read More

Texas State University investește zeci de milioane de euro la Cluj

Una dintre cele mai importante universități publice din Statele Unite ale Americii, Texas State University, va investi câteva zeci de milioane de euro în Cluj-Napoca. Investiția va fi realizată prin intermediul companiei White Star Real Estate SRL, cea care a preluat Liberty Technology Park. Universitatea americană a preluat de la grupul Fribourg Development parcul tehnologic dezvoltat la Cluj pe platforma fostei fabrici de mobilă Libertatea, în urma unei tranzacții finalizate anul trecut. Deși presa românească a scris că în spatele companiei White Star s-ar fi aflat Universitatea Harvard, fondatorul Fribourg…

Read More

De ce rămâne Clujul cel mai scump oraș din România, din punct de vedere imobiliar

Clujul rămâne și în 2020 cel mai scump oraș din România, din punctul de vedere al proprietăților imobiliare. Potrivit unei analize realizate de portalul imobiliare.ro, prețul mediu pentru un metru pătrat de apartament în Cluj este de 1.610 euro. În comparație, un metru pătrat de apartament în București costă în medie 1.380 de euro, în Timișoara 1.230 de euro, iar în Constanța 1.160 de euro. Datele au fost adunate în trimestrul III al anului 2019. Clujul a devenit cel mai scump oraș din România deoarece cererea de apartamente este mai…

Read More

Odiseea unui tânăr mânat de dor de ducă…

„Prin luna martie în anul trecut, urându-i-se de casă, individul Berger Zoltan de loc din Kis Varda Ungaria, luă drumul pribegiei spre țara noastră, unde visa că prin muncă puțină și printr-un trai comod o să-și poată duce viața în tihnă, neconturbat de cei ai casei și fără observațiile permanente ale părinților, fără șicanele de toate zilele ale autorităților ungurești al căror client și vrăjmaș perpetuu se simțea. Într-o bună zi, când soarele primăvăratec mângâia cu razele-i calde câmpul, se trudea din răsputeri să învingă nisipurile călătoare din șesul Tisei,…

Read More

Vezi cu ce vreme începe Noul An. Prognoza meteo pentru 06-09 ianuarie 2020

Noul an începe cu zăpădă şi temperaturi cu minus încadrate în valorile normale pentru respectiva perioadă. La Cluj, în acest început de săptămână, vântul va sufla cu o viteză medie de 1,1 metri pe secundă, direcţia Nord-Est. Cerul va fi, preponderent, senin. În dimineaţa zile de 6 ianuarie stratul de zăpădă, la Cluj, măsura 4 cm. Presiunea atmosferică se anunţă variabilă, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), iar indicele de umiditate relativă va atinge valoarea de 56%. În perioada de 06 – 09 ianuarie 2019, la Cluj, maximele se vor…

Read More

10 ani de activitate DWNT – Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania: Am adus în România peste un miliard de euro

Anul 2020 este un an al bilanțului. DWNT va împlini 10 ani și va aniversa această cifră printr-o recepție programată în 16 ianuarie, care va aduce și un concert cu Young Famous Orchestra, dirijată de Vlad Agachi. Titlul concertului este Wanderlust Symphonie, potrivit ViaCluj.tv. Unul dintre co-fondatorii DWNT este omul de afaceri dr. Daniel Metz, CEO al NTT DATA Romania și, totodată, unul dintre cei care s-au remarcat prin pasiunea pentru inovație. Daniel Metz are în 2020 un dublu motiv de bucurie: aniversează 10 ani de DWNT, dar și 20…

Read More

SportinCluj: U-BT a pășit cu dreptul în noul an competițional

Echipa de baschet masculin U-BT Cluj a debutat cu dreptul în noul an competițional. Clujenii au câștigat, cu emoții, meciul din deplasare contra echipei BC CSM Timișoara. Scorul final al partidei găzduite de Sala Sporturilor Constantin Jude a fost: BC CSM Timișoara – U-Banca Transilvania 89-92 (30-18, 23-25, 12-25, 24-24). Victoria clujenilor a fost asigurată de prestația excelentă din setul al treilea, potrivit SportinCluj.ro. ”În primul rând, felicit echipa din Timișoara pentru replica oferită. Jocul lor arată foarte bine, au o chimie bună și fiecare component al lor evoluează cu încredere.…

Read More