Odiseea unui tânăr mânat de dor de ducă…

„Prin luna martie în anul trecut, urându-i-se de casă, individul Berger Zoltan de loc din Kis Varda Ungaria, luă drumul pribegiei spre țara noastră, unde visa că prin muncă puțină și printr-un trai comod o să-și poată duce viața în tihnă, neconturbat de cei ai casei și fără observațiile permanente ale părinților, fără șicanele de toate zilele ale autorităților ungurești al căror client și vrăjmaș perpetuu se simțea. Într-o bună zi, când soarele primăvăratec mângâia cu razele-i calde câmpul, se trudea din răsputeri să învingă nisipurile călătoare din șesul Tisei, pentru ca în miez de noapte să îmbrățișeze pământul visat…

I-a reușit să-l îmbrățișeze, nimic de zis, dar în momentul sublim, când aducea laude lui Dumnezeu, în limba-i ungurească – maternă – se trezi înșfăcat de 4 grăniceri români, cari, făcându-și datoria îl înaintară Consiliului de Război al Corpului 6 Armată, de unde primi o pedeapsă de trei luni închisoare, pentru trecere clandestină a frontierei.

S-a supus fără cârtire, nimic de spus, ba chiar a făcut douăzeci de zile de pedeapsă, când deodată se trezește scos în stradă, fiind grațiat de restul pedepsei.

Scăpat din închisoarea militară intră pe mâinile siguranței

Liber de acum, Zolti, pentru că așa îl dezmiardă femeile, o luă razna prin țară până când în luna august se trezește într-o bună dimineață, oaspe al siguranței generale din București. La interogările ce i s-au făcut, declară că este supus bulgar și astfel siguranța română îl expediază în Bulgaria, unde după două zile de pribegie, ajunse cu vizitele la chestura poliției din Sofia. Întrebându-l cum s-a simțit la Sofia, ne-a spus că mâncarea era îndestulătoare, bine gătită, însă autoritățile bulgare se simțeau obligate, ca înainte de fiecare masă, să-i servească și câte un aperitiv, sistem cravașe, încât amicul începu să refuze mâncarea, cerând să fie extrădat cât mai repede autorităților turcești, deoarece numai ele pot să dispună asupra lui, fiind supus turc.

După o săptămână de ședere la Sofia, într-o seară, pe o vreme grea, fu urcat în tren și dus a frontiera turcă, unde îl luară în primire musulmanii, ducându-l spre Constantinopol. S-a simțit bine în Turcia, nimic de zis, dar aici în schimb nu-i plăceau moravurile. Încolo, toate mergeau strună, ba a fost pus chiar și pe picior liber. Aceasta a fost tot ce aștepta. A plecat imediat înapoi spre Bulgaria, să-și revadă o simpatie de la poliția din Sofia, unde sosit, se trezește din nou arestat și sub escortă puternică predat autorităților române, care-i fixează un domiciliu forțat la Călărași.

În Călărași se angajează ca muncitor la fabrica de cherestea S.B. Grunberg, unde lucrează aproape o lună. Fabrica se închide, și iată-l pe Zolti din nou fără pâine. Începe însă să pribegească, din oraș în oraș, până când, pe la mijlocul lui noiembrie anul trecut, se stabilește în orașul nostru. Aici lucrează câteva zile la firma <<Unio>>, iar apoi trece la depozitul de textile Belgo-Român. Aici a început să-i ducă cu cobza pe toți, de pe o zi pe alta, cu prezentarea actelor, ce nu i-au sosit nici până azi.

Se menține astfel mai bine de o lună ca ambalator. Firma văzând că nu mai prezintă nici un act, l-a concediat pe Zolti al nostru, ne mai găsindu-și de lucru se gândi din nou la pribegie.

Dorind a-și vedea părinții și țara, pică din nou în mâna autorităților

Lipsit de mijloacele de existență și mai ales de acte, Zolti începe a căuta în toate părțile niște <<hârtii>> cu care să-și poată câștiga un nume și în baza cărora să se poată apropia de granița maghiară spre a o trece din nou, tot clandestin, spre locul natal, spre părinții pe care la plecare îi ura de moarte.

Se spune că ce caută omul găsește întotdeauna. Astfel, găsi și el extrasul de naștere și carnetul de muncitor a lui Klerman Izsak. Cum, nu se mai discută. Întărit cu acte, pleacă din Cluj în seara zilei de 17 înspre frontieră, alegându-și ca punct de trecere comuna Santău, unde încolțit de grăniceri se predă singur postului de jandarmi, cari îl depun la închisoarea poliției Oradea în seara zilei de 20.

După dresarea actelor cuvenite poliția din Oradea, îl înaintează Consiliului de Război al Corpului VI Cluj, care îl predă siguranței locale cu îndrumarea de a-l transporta la domiciliu-i forțat de la Călărași”. [„România Nouă”, Anul II, nr.22, Cluj, 31 ianuarie 1934].