Andra, Andia, Cargo și Iris, printre artiștii care vor concerta la a treia ediție a unui festival din Florești

„România cea Frumoasă” revine în forță și transformă cea mai mare comună din țară, timp de trei zile, într-o scenă a culturii și tradiției. Astfel, cea de-a treia ediție a festivalului va avea loc în comuna Florești, în Parcul Poligon, din 6 până în 8 Septembrie 2024. Printre artiștii care vor urca în scenă sunt: Andra, Cargo, Iris, Andia, Vlăduța Lupău, Adda, Ghiță Munteanu și mulți alții. Festivalul va cuprinde: – Program artistic: Muzică populară autentică și artiști consacrați te vor încânta cu reprezentațiile lor; – Wine Festival: O zonă…

Read More

Numărul de autobuze alocate liniilor 39 și 39L va fi suplimentat

Numărul de autobuze alocate liniilor 39 și 39L va fi suplimentat, de către Compania de Transport Public (CTP) Cluj, începând din data de 15 mai 2023. De asemenea, graficele de circulație vor fi ajustate. Această suplimentare s-a efectuat pentru a regla abaterile de la respectarea orarelor, cauzate de lucrările de modernizare a tramei stradale și în urma solicitărilor venite de la călători. Noile orare pot fi consultate pe CTP Cluj-Napoca, dar și în aplicația gratuită de mobil “Tranzy”.

Read More

Parcul Tineretului: Cea mai nouă zonă de relaxare

S-a deschis cel mai nou parc din municipiul Cluj-Napoca, denumit „Pădurea Clujenilor” sau „Parcul Tineretului”. Cu o suprafață de 21 ha, mai mare decât cea a Parcului Central „Simion Bărnuțiu”, Pădurea Clujenilor este situată pe Bulevardul Muncii, în zona cartierului Iris. Parcul este unul recreativ, un loc unde clujenii își pot petrece timpul liber conectându-se cu natura, un loc unde copiii se pot juca în voie fără să fie perturbați de hărmălaia orașului, un loc unde bicicleta este cel mai bun mijloc de transport. Amenajarea parcului a presupus crearea mai…

Read More

Fabricile de porțelan „Iris”

Fabricile de porțelan „Iris”   „Inițiate și înființate în anul 1923 de un grup de români, cu scopul de a scăpa țara noastră de dictatura prețurilor impuse de străinătate asupra produselor de porțelan și anume asupra articolelor de menaj, de electricitate și îndeosebi a izolatorilor necesari instituțiilor de stat, printre care amintim poșta, telefonul și telegraful, apoi articolele farmaceutice etc., această întreprindere, după lupte îndelungate și mari sacrificii, a reușit să acopere într-un mod covârșitor trebuințele interne. Fabricile <<Iris>> au adus reale servicii țării noastre prin combaterea prețurilor exagerate ale…

Read More