O piață care nu-i face cinste Clujului. Cum se desfac alimentele în Piața Mihai Viteazul

„Timpul plin de umezeală și noroi ce dăinuiește de câteva zile încoace, scoate într-un mod deosebit în evidență necesitatea înființării unei hale centrale, unde să fie adăpostit comerțul cu diferite alimente, ce se desfac astăzi în oribila și grețoasa piață Mihai Viteazul.

Nici într-un oraș mare din țară, comerțul nu se desfășoară în condițiuni atât de lipsite de cea mai elementară igienă ca în orașul Cluj.

Articolele elementare de tot soiul ce se vând în piața Mihai Viteazul sunt întinse pe jos în noroi. Oamenii care ies din latrina publică din apropiere cu încălțămintele încărcate de murdărie și microbi, trec apoi peste rândurile cu zarzavaturi, oale cu smântână, grămezi de unt sau brânză.

Aceasta pe timp de umezeală.

Pe timp uscat și îndeosebi primăvara, când vin vânturile, atunci noroiul de astăzi prefăcut în noroi de praf, plutește deasupra pieței de alimente, depunându-se în straturi groase asupra lor.

În privința aceasta, bărăcile în cari se vinde carne, reprezintă o primejdie deosebită pentru sănătatea publică.

În Cluj, în ce privește desfacerea cărnii, se știe că igiena cam lasă de dorit chiar și în unele măcelării. Aici există, după cum se știe, un serviciu veterinar, care îndeplinește alte roluri, de natură mai puțin publică, și ca atare nu are vremea sau căderea să exercite și un control asupra desfacerii cărnii. E un serviciu care și-a câștigat faimă nu prin împlinirea datoriei.

Semnalând aceste neajunsuri de o extremă gravitate, trebuie să accentuăm în mod deosebit asupra necesității construirii halei de alimente, care să adăpostească pe toți comercianții și precupeții cari își exercită comerțul lor în Piața Mihai Viteazul.

Prin aceasta Clujul va câștiga atât în igienă, cât și în prestigiu și estetică.

Știm că primăria municipiului are în planul său această înfăptuire. Dar oricâte greutăți va întâmpina înfăptuirea acestui plan, trebuie să caute din toate puterile să le învingă.

Piața Mihai Viteazul este o piață de centru. Și tocmai de aceea trebuie eliberată de aspectul dezgustător de astăzi.

Orice investițiuni reclamă construirea acestei hale, ea va despăgubi municipiul prin rentabilitatea ce o oferă de sacrificiile făcute.

Și pe lângă despăgubirile materiale, mai trebuie luate în considerare și celelalte de ordin igienic și edilitar, cari nu sunt mai prejos”.

[„Patria”, Anul XV, nr.31, Cluj, 11 februarie 1933].

Fabricile de porțelan „Iris”

Fabricile de porțelan „Iris”

 

„Inițiate și înființate în anul 1923 de un grup de români, cu scopul de a scăpa țara noastră de dictatura prețurilor impuse de străinătate asupra produselor de porțelan și anume asupra articolelor de menaj, de electricitate și îndeosebi a izolatorilor necesari instituțiilor de stat, printre care amintim poșta, telefonul și telegraful, apoi articolele farmaceutice etc., această întreprindere, după lupte îndelungate și mari sacrificii, a reușit să acopere într-un mod covârșitor trebuințele interne.

Fabricile <<Iris>> au adus reale servicii țării noastre prin combaterea prețurilor exagerate ale produselor externe similare, devenind astfel un izvor de venit pentru stat, la sarcinile căruia a contribuit cu mari impozite anuale și dând, ani de ani, pâine la sute și sute de muncitori.

Fabricile <<Iris>> au contribuit în mare măsură la ridicarea standardului economiei naționale prin prelucrarea de mari cantități de materii prime: caolin, feldspat, quartz, nisip, precum și luturi refractare etc. toate materii prime indigene.

Utilizând 400 de muncitori, fabricile <<Iris>> au azi o capacitate de producție anuală de 1.400.000 kg porțelan. Produsele lor concurează cu succes, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ, produsele străinătății.

Al doilea produs din ramura ceramică fabricat de <<Iris>> sunt sobele pe care le execută în formele și culorile cele mai moderne și de o calitate superioară: albe, din teracotă și faianță.

De asemenea, execută și sobe în forme și cu motive antice, care se bucură de un interes deosebit în casele românești.

Toate sobele sunt fabricate din șamotul rezultat de la fabricarea porțelanului la temperatura de 1400 de grade. Producția anuală este de circa 100.000 de cahale.

Afară de porțelan și sobe de teracotă, întreprinderile <<Iris>> se ocupă intens și cu fabricarea cărămizilor refractare de gradele de rezistență cele mai uzuale, pe care le execută atât în forme normale, cât și speciale de o calitate cu totul superioară. Capacitatea anuală de producție este de 300.000 kg.

Pe lângă aceste produse, fabricile <<Iris>> lucrează plăci de faianță, de perete și izolatori, cât și produsele farmaceutice de aceiași calitate ca și produsele străinătății.

Întreprinderile <<Iris>> devenind încă din primii ani de activitate un puternic bastion economic în țară, o primă consecință a fost că ele s-au transformat într-un obstacol pus în calea invaziunii mărfurilor străine. Aceasta este poate și explicația de ce s-a încercat asupra ei o puternică concurență din partea firmelor străine, cari ajutate fiind de o situație economică consolidată, având o vechime mai mare și utilizând diverse trucuri, au introdus pe  piață prețuri uneori de dumping, cu care industria noastră tânără numai cu cele mai mari eforturi poate ținea piept.

În felul acesta fabricile <<Iris>> au devenit un factor de control al prețurilor și în special al izolatorilor de porțelan, care sunt un articol de primă necesitate și fără de care nu se poate închipui telefon și telegraf.

Ceea ce îngreunează economicește dezvoltarea întreprinderilor <<Iris>>, este un tarif vamal inexistent aproape în comparația cu tarifele vamale din alte țări. Tariful CFR foarte ridicat și impozite excesive. Astăzi, fabricile <<Iris>>, cu toată criza, se mențin la cea mai mare capacitate de producție, lucrând cu aproape toate materialele prime din țară și ajungând la perfecțiunea celor mai mari fabrici din străinătate”. [„Patria”, anul XV, nr.67, Cluj, 26 martie 1933].