Texas State University investește zeci de milioane de euro la Cluj

Una dintre cele mai importante universități publice din Statele Unite ale Americii, Texas State University, va investi câteva zeci de milioane de euro în Cluj-Napoca. Investiția va fi realizată prin intermediul companiei White Star Real Estate SRL, cea care a preluat Liberty Technology Park. Universitatea americană a preluat de la grupul Fribourg Development parcul tehnologic dezvoltat la Cluj pe platforma fostei fabrici de mobilă Libertatea, în urma unei tranzacții finalizate anul trecut. Deși presa românească a scris că în spatele companiei White Star s-ar fi aflat Universitatea Harvard, fondatorul Fribourg…

Read More

Chișinău: Sturza nu a trecut de parlament din lipsă de cvorum

Sedința specială a Parlamentului la care urma să fie investit Guvernul Sturza a eșuat, în lipsa de cvorum. La ședință s-au prezentat doar 47 de deputați din cei 101. Potrivit Constituției, presedintele Nicolae Timofti urmează acum să poarte noi consultări cu grupurile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de premier, potrivit RFI România.

Read More

Chirtoacă la RFI: Anticipatele ar fi scenariul cel mai trist pentru Republica Moldova

Dacă votul de luni privind învestirea Cabinetului Sturza va fi un eşec, se va forma probabil o majoritate parlamentară, din care ar putea face parte Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat, grupul Leancă, Partidul Liberal, cu posibila susţinere indirectă din partea celor 14 foşti comunişti. Declaraţia a fost făcută la RFI de prim-vicepreşedintele Partidului Liberal, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă. Premierul desemnat, Ion Sturza, este proprietarul parcului tehnologic Liberty din Cluj-Napoca.

Read More