Andrei este un băieţel de 7 ani, din Cluj-Napoca, care a fost, inițial, diagnosticat cu hidrocefalie congenitală și alte afecțiuni medicale. La ultimul control oftalmologic, însă, părinții au primit vestea că băiețelul lor suferă și de subluxație de cristalin și are nevoie urgentă de două intervenții la ochi: o corepraxie și o corecție optică. Aceste operații sunt esențiale pentru ca Andrei să își păstreze vederea și să își continue recuperarea. Recuperarea pentru hidrocefalie înseamnă logopedie, psihoterapie, kinetoterapie, înot – ședințe necesare aproape zi de zi, pentru ca băiatul să poată…
Read MoreNews
Renumiți artiști plastici din România și Republica Moldova, reuniți în cadrul unei expoziții la Cluj
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în parteneriat cu Centrul Cultural Mihai Eminescu (București), organizează, în perioada 4 – 15 martie 2026, expoziția de grup „România din sufletul meu”. Expoziția reunește la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca 24 de artiști plastici de prestigiu din România și din Republica Moldova. Proiectul aduce în prim plan lucrări (pictură, grafică) ce pun în lumină portrete de sfinți și personalități marcante ale istoriei și culturii românești, precum și reprezentări ale unor situri, biserici și mănăstiri din România, incluse în patrimoniul UNESCO. Lucrările acestei colecții sunt realizate…
Read MoreRecital cameral care celebrează femeia, la Colegiul Academic
Stagiunea aniversară a Filarmonicii clujene la 70 de ani continuă în această săptămână cu o serie de evenimente prin intermediul cărora va fi celebrată femeia, frumusețea și delicatețea acesteia. Astfel, Maria Marica și Alexandra Segal vor urca pe scena sălii Auditorium Maximum, miercuri, 4 martie 2026, începând cu ora 19:00. Pasionații de muzică sunt așteptați, așadar, la Colegiul Academic, pentru un recital cameral din programul căruia vor face parte lucrări semnate de Serghei Prokofiev, Claude Debussy/Arthur Hartmann, Astor Piazzolla/Sofia Gubaidulina, Lili Boulanger și César Franck. SportinCluj.ro: Bătaie generală la meciul…
Read MoreCirque du Soleil aduce spectacolul OVO la Cluj-Napoca: show spectaculos la BT Arena
Unul dintre cele mai spectaculoase show-uri de circ contemporan ajunge la Cluj-Napoca. Celebrul spectacol OVO, produs de Cirque du Soleil, va fi prezentat la BT Arena în perioada 23–26 aprilie 2026, un show spectaculos pentru publicul de toate vârstele. După ce a impresionat milioane de spectatori din peste 40 de țări, producția ajunge și la Cluj într-o versiune actualizată, cu elemente scenice noi și momente acrobatice spectaculoase. Spectacolul OVO, al cărui nume înseamnă „ou” în limba portugheză, a fost creat în 2009 și prezintă o lume fascinantă inspirată din universul…
Read MoreEconomia Clujului se bazează tot mai mult pe muncitorii străini
Companiile clujene continuă să angajeze muncitori din străinătate. Este vorba de muncitori care lucrează în domenii precum construcțiile, spațiile verzi sau livrările. Există, însă, și domenii care presupun o înaltă calificare. Din state membre ale Uniunii Europene provin unii ingineri din domeniul IT sau din cel al producției industriale. Din Republica Moldova provin mulți medici, însă aceștia obțin cetățenia română și ies din rândurile celor considerați drept cetățeni străini. Economia Clujului se confruntă cu un deficit cronic de forță de muncă. În prezent, chiar și în condițiile recesiunii tehnice din…
Read MoreApariția editorială care descrie evenimente istorice încheiate cu așezarea ungurilor în Europa Centrală, expusă pe site-ul Muzeului Goga
Intitulată în original “Pannónia ékkövénél (Balatoni kalendárium)” – “La bijuteria Panoniei (calendarul Balaton)”, lucrarea literară a scriitorului maghiar István Garai (112 pagini) a fost publicată, inițial, în 1970, ca ediție de autor în orașul Kecskemét (reședința comitatului Bács-Kiskun și unul dintre cele 23 orașe cu statut de comitat ale țării). Continuând misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, pe site-ul muzeului din Ciucea a fost inaugurată expoziția…
Read MoreCum a eșuat planul de colonizare al Scoției în secolul XVII
Planul Darien (sfârșitul anilor 1690) a fost o încercare eșuată a Regatului Scoției de a înființa o colonie numită Noua Caledonie în Istmul Darien (Panama de astăzi). Scopul era de a controla o rută comercială terestră între Oceanul Atlantic și Pacific. În ciuda marilor speranțe, bolile, planificarea deficitară și opoziția spaniolă au dus la dezastru – peste 80% dintre coloniști au murit în decurs de un an, iar colonia a fost abandonată de două ori. În anii 1690, Scoția s-a confruntat cu greutăți grave. Deceniul a fost cel mai rece…
Read MoreSportinCluj.ro: Bătaie generală la meciul Speranța Mociu – Juniorul Cluj
Finala Cupei României din Liga a V-a din județul Cluj, dintre Speranța Mociu și Juniorul Cluj, a degenerat în violențe grave. Partida s-a desfășurat pe terenul de fotbal din Mociu. La finalul timpului regulamentar de joc, scorul era de 2-2. Cele două echipe au rămas la egalitate, iar soarta meciului a fost decisă la penalty-uri, potrivit SportinCluj.ro. În urma loviturilor de departajere, finala fost câștigată de tinerii fotbaliști de la Juniorul Cluj. Victoria clujenilor a stârnit un val de violență. Spectatorii din Mociu au început să îi bată pe cei din…
Read MoreBryan Adams în România: concert la Cluj-Napoca în cadrull turneul „Roll with the Punches”
Unul dintre cei mai influenți artiști din istoria muzicii pop-rock, Bryan Adams, revine în România pentru un concert-eveniment programat pe 17 decembrie 2026, la BT Arena. Show-ul face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”. Anunțul privind Bryan Adams concert Cluj 2026 vine după succesul răsunător al spectacolului „Bare Bones” susținut la București, în aprilie 2025, care a fost sold-out la scurt timp după punerea în vânzare a biletelor. Turneul „Roll with the Punches” ajunge la Cluj-Napoca Turneul „Roll with the Punches” propune un format electric, conceput pentru arene…
Read MoreO nouă tentativă de fraudă financiară tip deepfake care folosește imaginea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu
În ultima săptămână, în mediul online a fost publicată o nouă serie de postări tip deepfake care îl implică pe guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Conținutul video fraudulos promovează o oportunitate falsă de investiții care folosește imaginea guvernatorului BNR și afirmații referitoare la un presupus parteneriat cu Florin Talpeș, CEO Bitdefender. Postările folosesc fraudulos imaginea guvernatorului BNR pentru a convinge publicul să depună bani într-un sistem fals de investiții financiare bazat pe inteligența artificială și să își divulge datele personale. Potrivit Bitdefender, reclamele susțin că platforma este integrată în…
Read More