Economia europeană traversează o criză structurală profundă, marcată de costuri energetice asfixiante și de pierderea competitivității în fața marilor superputeri globale. Într-un interviu acordat publicației franceze Le Monde, Beata Javorcik, economistul-șef al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), explică modul în care se resetează echilibrul economic mondial și de ce Europa de Est se află într-o capcană periculoasă: a îmbătrânit demografic înainte de a atinge nivelul de prosperitate al Occidentului. Analiza BERD scoate la iveală vulnerabilitățile unui continent prins la mijloc între resursele ieftine ale Americii și ofensiva tehnologică…
Read MoreEtichetă: sua
Semnal de alarmă pe piețele financiare: „Asistăm la sfârșitul imperiului american și la nașterea unei noi ordini mondiale”
Lumea traversează una dintre cele mai profunde transformări economice și geopolitice din ultimele decenii, iar viteza cu care se produce schimbarea depășește toate estimările. Avertismentul vine de la legendarul investitor american Ray Dalio, fondatorul Bridgewater Associates – unul dintre cele mai mari fonduri de hedging de pe planetă –, în urma unui turneu de o lună prin Asia și a unei analize la firul ierbii în Beijing. În acest context, NewsEdge scrie că Dalio, un fin cunoscător al spațiului asiatic, pe care îl vizitează și îl studiază de mai bine…
Read MoreNewsEdge: SUA blochează două modele de AI pe motivul siguranței naționale
În urmă cu doar câțiva ani, dezbaterea despre inteligența artificială era concentrată aproape exclusiv pe inovație, investiții și competiția dintre marile companii tehnologice. Astăzi, însă, AI-ul începe să fie tratat la fel ca tehnologiile strategice, infrastructura critică sau chiar ca echipamente militare. Totuși, după cum scrie și NewsEdge, inteligența artificială este privită tot mai mult ca o tehnologie strategică, cu implicații directe asupra securității naționale și competiției geopolitice, iar acest lucru este demonstrat și de suspendarea modelelor Fable 5 și Mythos 5 de către Anthropic, după intervenția autorităților americane. Mai…
Read MoreNewsEdge: Ambasadorul Cubei în România despre acuzațiile aduse lui Raúl Castro de către Washington
sursa foto: Wallpaper Clare Ambasadorul Cubei în România, Alexander Valentín Rodríguez Salazar, a oferit un interviu pentru NewsEdge și a dat mai multe explicații referitoare la faptul că Numele lui Raúl Castro a reapărut, în ultima perioadă, în atenția publică internațională. Diplomatul susține că presiunile îndreptate împotriva lui Raúl Castro au legătură cu relația tensionată dintre Havana și Washington și cu istoria conflictului politic care durează de mai bine de șase decenii. În viziunea diplomatului, cazul „depășește dimensiunea juridică” și „reprezintă o nouă etapă a confruntării dintre cele două state”. Raúl…
Read MoreNews Edge: Industria de apărare a SUA intră într-o nouă eră
Industria de apărare a Statelor Unite ale Americii traversează una dintre cele mai importante transformări din ultimele decenii. Un nou raport publicat de National Defense Industrial Association (NDIA) arată că Washingtonul încearcă să schimbe radical modul în care sunt dezvoltate, produse și achiziționate armele și tehnologiile militare, transmite News Edge. Documentul „Vital Signs 2026” avertizează că Statele Unite nu mai au timp pentru proceduri lente și sisteme birocratice. Într-un context internațional dominat de războiul din Ucraina, competiția strategică cu China și dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale, industria de apărare americană…
Read MoreArmistițiu în zona Golfului Persic – Scădere fără precedent a prețului petrolului
Războiul dintre Iran, pe de o parte, și SUA și Israel, de cealaltă parte, se apropie de sfârșit. În urma negocierilor purtate în Islamabad, capitala Pakistanului, cele două părți au convenit un armistițiu de două săptămâni. Acesta intervine după ce americanii și israelienii au reușit să elimine aproape întreaga garnitură de lideri iranieni, cu excepția ministrului de Externe, dar Iranul a reușit să blocheze tranzitul prin strâmtoarea Ormuz, pe unde este transportat 20 la sută din totalul petrolului din lume, cu efecte directe asupra creșterii prețurilor la combustibil. Mai mult,…
Read MoreRevenirea la credință: de ce se botează o întreagă generație, din New York până la Paris
Paștele Catolic 2026 a adus un fenomen pe care nici episcopii nu îl prevedeau: un val global de convertiri. În Franța, peste 21.000 de catehumeni — 13.234 de adulți și 8.152 de adolescenți — au fost botezați în noaptea de Vigilie Pascală, în 99 de dieceze. Este cel mai mare număr din epoca modernă, o creștere de 28% față de 2025 și o triplare în zece ani. Fenomenul nu e izolat. În SUA, dieceza din Newark primește peste 1.700 de noi catolici (+72% față de 2023), Detroit are recordul ultimilor…
Read MoreSportinCluj: Louis Munteanu va juca în SUA
Atacantul echipei naționale, Louis Munteanu, va juca din 2026 în campionatul de fotbal al Statelor Unite ale Americii (SUA). El a semnat cu echipa DC United, din capitala SUA, Washington, potrivit SportinCluj.ro. Suma pentru care a fost realizat transferul nu a fost dezvăluită, însă presa din București susține că ar fi vorba de cea mai mare sumă din istoria Ligii I. Louis Munteanu ar urma să primească un salariu anual de 1,2 milioane de euro, la care se adaugă diferite bonusuri. DC United nu se află într-o situație fericită. Noua…
Read MoreCe mesaj de Crăciun are ambasada americană în România
Însărcinatul de afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, Michael L. Dickerson, amintește, în mesajul său de Crăciun, că în 2026 vor fi aniversați 250 de ani de la fondarea SUA. „Bună ziua și Crăciun fericit! Privind înapoi la anul care a trecut, avem multe să sărbătorim. Statele Unite și România au un parteneriat puternic și în continuă creștere bazat pe valori comune și interese strategice. Suntem uniți de valorile pe care le sărbătorim în acest sezon: pacea, familia și angajamentul pentru libertate. În timp ce prețuim momentele petrecute alături de cei…
Read MoreStatele Unite ale Americii anunță aprobarea vânzării sistemelor radar Sentinel către România
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România. Guvernul României a solicitat achiziționarea a până la patru sisteme radar Sentinel AN/MPQ-64 F1. Sistemul Sentinel este capabil să detecteze o gamă largă de obiecte aeriene și va spori semnificativ capacitatea României de descurajare și apărare împotriva potențialelor amenințări. Ambasadorul SUA, Kathleen Kavalec, a declarat: „Achiziționarea de către România a sistemului radar Sentinel evidențiază parteneriatul pe termen lung în domeniul securității dintre cele două țări. Aceste sisteme radar vor spori considerabil gradul de avertizare…
Read More