Încăierări sângeroase între muncitori și poliție la Cluj

„Ieri la orele 10 înainte de amiază, organizația partidului social democrat din localitate, a ținut o mare adunare de protestare împotriva guvernului, în localul de întruniri al muncitorilor din strada Văii nr.5. Au participat după relatările poliției peste două mii de muncitori, iar după relatările social democraților, peste cinci mii de muncitori. Sala a devenit neîncăpătoare, așa că manifestanții au stat prin curte și în stradă. Au luat cuvântul muncitorii Hofer, Urzică, Stroia, Bartalis. În urmă s-a redactat un protest, pe care muncitorii urmau să-l predea directorului ministerial, dl. Valer…

Read More

Regulile alimentației

  „Alimentele trebuesc să fie întotdeauna de o bună calitate și luate nu în cantități prea mari, pentru ca digestiunea să se poată face bine și cu ușurință. După cum am văzut, excesele în mâncare și băutură obosesc stomacul, provocând turburări destul de serioase, cari au o influență vătămătoare asupra sănătății întregului organism. Atât medicii și higieniștii vechi, cât și cei moderni, au studiat cu multă atenție această chestiune, stabilind următoarele reguli, pentru ca să ne hrănim bine fără a ne îmbolnăvi: Alimentele trebuie să fie de bună calitate, proaspete…

Read More

Sporturi de iarnă: patinajul

„Este incontestabil că exerciţiul patinajului pune ȋn permanenţă la contribuţie muşchi cari, ȋn mers, la dans şi cgiar pe bicicletă şi ȋn exerciţiile de ȋnnot acţionează foarte puţin. Picioarele, şoldurile, bustul şi capul efectuează sau suferă ȋncordări mult mai pronunţate decât ȋn orice alt exerciţiu. Costumul nu are pentru bărbaţi decât o importanţă secundară dar este esenţial ca trupul să rămână liber, nestingherit. Pentru femei, le sfătuim să poarte fusta denumită <<de patinaj>>. Ȋn ce priveşte precauţiunile higienice pe cari patinorul e dator să le ia, acestea sunt asemănătoare celor…

Read More

Ce se poate vindeca cu un ou?

„V-ați întrebat vreodată ce se poate vindeca cu un ou? Iată răspunsul, așa cum ne este dat de către unul din instruiții noștri confrați de la presa agricolă. Se poate vindeca cu un ou, mai întâiu orice stomac obosit, căci nu este hrană mai nutritoare și mai ușoară, ca un ou proaspăt, înghițindu-l crud sau ușor fiert; îndată ce s-a întărit adică s-a închegat albușul, e mai greu de mistuit. Dacă la o cataplazmă de muștar aplicată pe piele, se adaugă un albuș de ou, muștarul nu mai produce bășicare.…

Read More

Deschide, deschide fereastra…sau Ochii văd inima cere

  „O scenă foarte amuzantă s-a întâmplat ieri seară într-un palat din Piața Unirii. E autentică, pentru că ni-a povestit-o însuși comisarul de poliție, care a anchetat cazul. O redau la acest loc fără intenție de a jigni și tocmai pentru acest motiv trec sub tăcere numele eroului, precum și numele eroinei. Cred că nici odată n-a fost mai potrivit ca acum proverbul: <<Cine sare multe garduri, își frânge gâtul>>. Iată întâmplarea. Intrarea interzisă După cum se știe, în localitatea mai stăruie încă bântuirea scarlatinei. Un astfel de caz s-a…

Read More

Clujul de ieri: Mâna şi sufletul femeii

  „Mâna femeii ce nu trebuie să o iei de nevastă, are unghiile ascuţite ȋn chio de migdală. Ȋnfăţişarea aceasta zice: <<fereşte-te!>> Şi cu drept cuvânt căci ia priviţi gravura: o mână boierească, cu degete netede şi ȋn formă de fusuri, cu unghii frumoase şi trandafirii. N-arată ea o fire de artist, poetică, foarte inteligentă dar şi mai adesea lipsită de simţ moral? La dânsa totul este impulsiune şi imaginaţie.   Stăpâna ei ȋşi schimbă mereu gândurile; e nedestoinică de a purta credinţă ȋn dragoste şi chiar ȋn prietenie; este…

Read More

Clujul va avea cea mai mare casă producătoare de filme din România

„În cadrele unei conferințe ținută nu de mult de către dl. Niculae Râmboi, dsa a vorbit cu mult entuziasm despre necesitatea creării unei industrii naționale de filme. Aceasta se impune cu atât mai imperios cu cât toate țările vecine, în special Ungaria, posed astfel de instituții deosebit de bine organizate, puse sub controlul statului, cari produc aproape 100 de filme anual. Aceste filme, după cum era de așteptat, sunt puse în slujba revizionismului. Faptul acesta ar trebui să ne sesizeze, știut fiind că filmul are o mare putere de propagandă.…

Read More

Despre Influență (Grippă)

„Influența este o boală care isbucnește de odată într-un oraș îmbolnăvind o mulțime de lume, căci se ia foarte repede de la un om la altul. Această boală se ivește mai ales toamna și primăvară la schimbarea timpului, deoarece îmbrăcându-ne prea subțiri când vedem că-i frumos afară, iară timpul răcindu-se de odată și prinzându-ne astfel îmbrăcați, ne putem ușor răci. Semnele boalei Îndată ce ne-am răcit de influență căpătăm guturai, dureri mari de cap, fierbințeală, bolnavul pierde pofta de mâncare, simte tot corpul ca bătut. Nu are putere a ridica…

Read More

Cum și când mor clujenii

„Lucru vădit, trăim în zodia sinuciderilor ori a crimelor de aceeași speță. Ziarele din Capitală aduc cu fiecare ediție prospețimea unui nou deznodământ fatal. Numărul crimelor pasionale, al tuturor faptelor pasionale a depășit cadrul simplelor încrestări la rubrica faptelor diverse. În valul frământărilor cotidiane viața aruncă tot mai multe cadavre născute sub zodia disperării. A pătrunde și a studia această febră care bântuie în lumea orașelor este, cred, pentru peana unui reporter. Acesta este un domeniu pentru astfel de condee. Ceea ce voiesc să accentuez e că însuși climatul orașului…

Read More

O piață care nu-i face cinste Clujului. Cum se desfac alimentele în Piața Mihai Viteazul

„Timpul plin de umezeală și noroi ce dăinuiește de câteva zile încoace, scoate într-un mod deosebit în evidență necesitatea înființării unei hale centrale, unde să fie adăpostit comerțul cu diferite alimente, ce se desfac astăzi în oribila și grețoasa piață Mihai Viteazul. Nici într-un oraș mare din țară, comerțul nu se desfășoară în condițiuni atât de lipsite de cea mai elementară igienă ca în orașul Cluj. Articolele elementare de tot soiul ce se vând în piața Mihai Viteazul sunt întinse pe jos în noroi. Oamenii care ies din latrina publică…

Read More