Profesorul clujean Adrian Ivan a fost acuzat într-un ziar local din Timişoara de faptul că ar fi incompatibil, pentru că ar ocupa două funcţii de conducere în două universităţi diferite, Universitatea Babeş-Bolyai şi Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazu (ANIMV). Însă profesorul clujean spune că acest lucru este total inexact, pentru că nu a semnat nici un contract în acest sens cu cea de-a doua universitate. Mai mult, el deţine un document emis de Agenţia Naţională de Integritate care afirmă că o astfel de situaţie nu ar reprezenta un caz de incompatibilitate. Însă, înainte de a decide dacă va accepta postul de conducere oferit de cea de-a doua universitate, Adrian Ivan aşteaptă un punct oficial de vedere al Ministerului Educaţiei, care a fost cerut deja de ANIMV, şi va lua o decizie în funcţie de documentul emis de minister, după cum precizează într-un interviu acordat ClujToday.ro.
Read MoreEtichetă: UBB
Universităţile clujene atrag tot mai multe investiţii private în laboratoare, centre de cercetare sau biblioteci
Universităţile clujene au reuşit să obţină investiţii private consistente din partea unor mari companii. Laboratoare, biblioteci şi centre de cercetare au fost create cu ajutorul sponsorilor privaţi. Aceste companii beneficiază apoi de angajaţi mai bine pregătiţi.
Read MoreIohannis la UBB: România trebuie să schimbe paradigma relaţiei cu Republica Moldova
România încearcă să construiască o relaţie mai pragmatică cu Republica Moldova. Autorităţile române doresc să sprijine consolidarea instituţiilor de pe celălalt mal al Prutului în loc să sprijine diferite personae şi nu vor renunţa la relaţia privilegiată pe care o au cu Republica Moldova, a declarat, la Cluj, preşedintele Klaus Iohannis.
Read MoreUBB este, oficial, cea mai bună universitate din România
Universitatea Babeş-Bolyai este, oficial, cea mai bună universitate din România, conform metarankingului publicat de Ministerul Educaţiei. Comunicatul Ministerului precizează faptul că acest clasament a reliefat 20 de universităţi româneşti cu vizibilitate internaţională, toate de stat, din totalul de 92 de astfel de instituţii de stat şi private din România.
Read MoreBitdefender a donat un laborator de informatică Universităţii Babeş-Bolyai. Compania se va implica în proiecte educaţionale din domeniul securităţii cibernetice
Compania Bitdefender, cel mai mare producător român de software, a investit în amenajarea şi dotarea unui laborator de informatică destinat studenţilor Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Valoarea investiţiei este de aproximativ 15.000 de euro.
Read MoreTestamentul episcopului Ignac Batthyany, tradus de către rectorul Ioan-Aurel Pop şi profesorul Desideriu Buzogany
Testamentul episcopului Ignac Batthyany, act prin care acesta a donat Provinciei Transilvania ?i Bisericii, împreună cu clădirea ?i terenul aferente, Biblioteca ?i Institutul astronomic Batthyaneum va fi tradus din limba latină de către Rectorul Universită?ii „Babe?-Bolyai” Cluj Napoca, Ioan Aurel Pop, şi profesorul Buzogany Desideriu, de la aceea?i universitate.
Read MoreGraficul cazării studenţilor în căminele UBB
Vineri, 30 septembrie, încep cazările la căminele studenţeşti aferente Universităţii Babeş-Bolyai.
Read MoreCum vrea UBB să relanseze cercetarea ştiinţifică de excelenţă
Universitatea Babeş-Bolyai a creat o nouă metodă pentru a stimula excelenţa în domeniul cercetării ştiinţifice. Cele mai ambiţioase proiecte se vor derula sub umbrela noului Institut de Studii Avansate în Ştiinţă şi Tehnologie. Programele care vor fi realizate sub egida acestui Institut beneficiază de o finanţare de 460.000 de euro, iar banii provin din resursele proprii ale universităţii clujene. Noul institut va avea rolul de catalizator al eforturilor pe care le face universitatea clujeană pentru a ajunge printre primele 500 de universităţi pe plan mondial.
Read MoreCâte locuri mai sunt disponibile la UBB la admiterea de toamnă
449 de locuri bugetate şi peste 5.500 de locuri cu taxă, pentru programele de nivel licenţă, vor fi puse la dispoziţia celor care doresc să devină studenţi la zi ai Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), în sesiunea de admitere din luna septembrie 2016. De asemenea, absolvenţii de liceu, care au promovat examenul de bacalaureat, pot opta şi pentru unul dintre cele peste 1.600 de locuri la învăţământul la distanţă.
Read MoreCirca 18 mii de candidaţi au optat pentru Universitatea Babeş-Bolyai
Aproape 18 mii de candidaţi şi-au depus dosarele în această sesiune de admitere la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj.
Read More