Câteva zeci de laboratoare, centre de cercetare şi biblioteci au fost create în ultimii ani ca rezultat al parteneriatului dintre mediul academic şi cel privat din Cluj. Companiile investesc în dotarea universităţilor pentru a avea mai târziu angajaţi mai bine pregătiţi. Un exemplu semnificativ este cel al unui mare lanţ comercial german, Kaufland, care a decis să finanţeze linia germană a Universităţii Babeş-Bolyai, spune prorectorul Rudolf Graf. ”Avem un contract de sponsorizare pe cinci ani, cu o sumă consistentă”, spune profesorul Rudolf Graf.
La Facultatea de Matematică-Informatică, laboratorul de securitate cibernetică este rodul unei colaborări cu o firmă cu capital românesc, BitDefender. Aceste investiţii vin în contextul creşterii rapide a numărului de absolvenţi furnizaţi de facultatea clujeană, spune decanul Adrian Petruşel.
Firmele care investesc în dotarea universităţilor vor să îi familiarizeze pe studenţi cu cele mai noi tehnologii, spune reprezentantul unei companii din domeniul IT, Sandor Lukacs.
De astfel de investiţii au beneficiat în ultimii ani Universitatea Babeş-Bolyai, cea Tehnică, cea de Medicină şi Farmacie, precum şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj.