Publicul prezent la vernisajul expoziției de la Cracovia, în cadrul căreia este promovat Patrimoniul cultural imaterial din România, a avut ocazia de a degusta din produsele tradiționale din județul Cluj. Printre produsele degustate sunt siropurile de afine și cireșe, afinata, vișinata și pâinea din grâu curat, din Valea Ierii, țuica și plăcintele de la Bobâlna, cocorada cu brânză și mărar, slănina, porodicile și țuica de la Orman. Vernisajul a avut loc la Biblioteca Publică Regională din Cracovia și s-a bucurat de prezența unui public numeros. Intitulată „Tradiții Vii”, expoziția are…
Read MoreNews
Câmpenească la Vâlcele
O serbare câmpenească va avea loc sâmbătă, 19 august 2023, în localitatea clujeană Vâlcele. Evenimentul, organizat de Primăria comunei Feleacu în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj va debuta dimineața cu un campionat de fotbal, urmat de jocuri și activități pentru copii. De la ora 17:00, lângă fostul CAP Vâlcele, toți iubitorii de folclor sunt așteptați la un spectacol susținut de interpreți consacrați, acompaniați de un grup instrumental din cadrul Orchestrei „Cununa Transilvană” a CJCPCT Cluj, alături de ansambluri folclorice. Printre aceștia se numără…
Read MoreAeroportul din Cluj-Napoca a sărbătorit pasagerul cu numărul 2 milioane
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Judeţean Cluj şi compania aeriană Ryanair au sărbătorit astăzi pasagerul cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2023. Evenimentul a reprezentat un reper deosebit de important pentru aeroport dar şi pentru regiunea pe care o deserveşte. Anul acesta Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj atinge pentru a cincea oară în istoria sa pragul de 2 milioane de pasageri înregistrați într-un an calendaristic, această celebrare devenind astfel un eveniment simbol. Prima dată când Aeroportul Internaţional Cluj a reuşit depăşirea pragului de 2.000.000 de pasageri înregistraţi într-un an calendaristic…
Read MoreAnunt publicare procedura de achizitie în cadrul A&C ESTET CLINIQUE S.R.L.
Societatea A&C ESTET CLINIQUE SRL, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul “A&C ESTET CLINIQUE SRL”, în cadrul Axei prioritare 4: Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei, Acțiunea 4.1.1 Investiții în activități productive a Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Cod MYSMIS: 161170 Contract: 284/POC/411/AM din data de 06.04.2023. Prin prezentul anunt va transmitem ca s-a publicat pe site-ul MFE, la adresa https://www.fonduri-structurale.ro/ sectiunea Anunturi, anuntul de demarare achizitie privata competitiva cu denumirea „Achizitie…
Read MoreAtelier de meșteșuguri tradiționale pentru elevi, la Dej
Zeci de elevi din Dej se vor putea familiariza cu lumea satului de altădată, în ultima săptămână din vacanța de vară. Astfel, aceștia vor putea participa, în perioada 4-8 septembrie 2023, la o serie de ateliere de mestesuguri tradiționale, găzduite de Muzeul Municipal Dej, unde vor putea să viziteze și Colecția de Artă Populară și Etnografie din cadrul instituției. În cadrul manifestării organizate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, în parteneriat cu Muzeul Municipal Dej, se desfășoară ateliere zilnice, care au ca principală activitate familiarizarea…
Read MoreDin cauza unei erori a unei bănci irlandeze, clienții au putut să retragă bani pe care nu-i aveau
Timp de câteva ore, clienții uneia dintre cele mai mari bănci din Irlanda au putut retrage fonduri pe care nu le aveau, din cauza unei defecțiuni tehnice. Problema a constat în faptul că utilizatorii puteau să transfere până la 1000 euro într-un cont online și apoi să retragă suma de la un bancomat, chiar dacă nu aveau în cont fondurile respective. „Nu am reușit să-mi accesez contul toată ziua, ceea ce este ridicol. Cum vor putea oamenii să cumpere alimente sau alte lucruri de primă necesitate dacă cardurile noastre nici…
Read MoreUn sfert din populația lumii se confruntă cu lipsa apei
Lumea se confruntă cu o „criză a apei fără precedent”, determinată de cererea în creștere și de accelerarea crizei climatice, potrivit unui nou raport. Un sfert din populația lumii se confruntă în prezent cu lipsa apei în fiecare an, iar până în 2050 se estimează că încă 1 miliard de persoane vor fi afectate, potrivit Atlasului de apă al Institutului Mondial de Resurse și controlul apelor, publicat miercuri, conform CNN. Țările cu un nivel de stres al apei extrem de ridicat înseamnă că folosesc aproape toată apa pe care o…
Read MoreGrupul „Tradiții ormănene” ne reprezintă la un Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor Montan
Grupul „Tradiții ormănene” din Orman, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj va reprezenta județul Cluj și, implicit, România, la Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor Montan din Zakopane-Polonia, ediția a 54-a. Manifestarea, care va avea loc în perioada 18-25 august 2023, se desfășoară pe trei secțiuni: folclor tradițional, artistic și stilizat. Competiția internaţională a tradiţiilor folclorice, unde vor fi prezente ansambluri și grupuri din mai multe țări, are ca temă în acest an „Tradițiile păstorilor în folclorul muzical”. Clujenii sunt înscriși la secțiunea „folclor tradițional”, unde…
Read MoreForma fizică bună poate reduce riscul apariției a nouă tipuri de cancer
Un studiu arată că foarte puțini din oamenii care fac exerciții fizice și sunt într-o formă bună, au făcut cancer gastrointestinal. Studiul, publicat marți în „British Journal of Sports Medicine”, a constatat că bărbații cu un nivel ridicat de fitness cardiorespirator la începutul vârstei adulte aveau un risc mai mic de a dezvolta nouă forme de cancer ani mai târziu, inclusiv la nivelul capului și gâtului, plămânilor, rinichilor si la sistemul gastrointestinal. Conform NBC, studiul a urmărit peste 1 milion de tineri din Suedia pe o perioadă medie de 33…
Read MoreStația mobilă pentru întocmirea cărților de identitate, din nou, la Pălatca
O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj se va deplasa joi, 17 august 2023, începând cu ora 09:30, în localitatea Pălatca, județul Cluj, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor și fotografiei pentru întocmirea cărților de identitate, urmare a modificărilor survenite odată cu aprobarea Nomenclatorului stradal al comunei. Având în vedere modificările aduse de noul nomenclator al comunei Pălatca, se pot prezenta pentru depunerea documentelor în vederea eliberării cărții de identitate toți locuitorii care se regăsesc în situația de schimbare a adresei de domiciliu din…
Read More