Una dintre cele mai importante expoziții ale fanilor sistemului LEGO(R) revine la Cluj

Una dintre cele mai importante expoziții ale fanilor sistemului LEGO(R), realizată de Asociația Brickenburg împreună cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, își va deschide porțile pentru vizitatori, începând de miercuri, 4 octombrie.

Astfel, expoziția ETHNOLOGIA GALACTICA TM 2023 va fi găzduită de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în perioada 4-8 octombrie 2023.

Aniversând 15 ani de activitate, organizatorii propun o ediție specială care reunește lucrări originale devenite celebre ca urmare a soluțiilor tehnice și a designului care le caracterizează, seturi și sisteme istorice care au adus bucurie tuturor vârstelor, precum și o galerie Toy Photo cu lucrări vizuale realizate de practicanți ai acestei linii a hobby-ului.

O lucrare funcțională care va reprezenta primul tronson al liniei de metrou din Cluj se va afla la loc de cinste în expoziție.

La fel ca în fiecare an, vor fi prezente cu lucrări LEGO(R) Users Groups din vecinatate – LUG Kolege și Skockani din Serbia, precum și invitați din România, Polonia și Elveția.

Atelierul de construcție cu piese LEGO(R) va fi la dispoziția publicului pe tot parcursul expoziției.

Organizatorii reamintesc publicului vizitator că exponatele nu trebuie atinse, piesele LEGO(R) System puse la dispoziție pentru joacă se adresează celor cu vârsta mai mare de 5 ani, iar supravegherea copiilor este în sarcina părinților sau a altor peroane majore care îi însoțesc.

Programul de vizitare va fi: miercuri 4 octombrie – sâmbătă 7 octombrie, orele 11:00 – 19:00 (ultima intrare 18: 30) și duminică 8 octombrie, orele 11:00 – 17:00 (ultima intrare 16:30 ).

CITEȘTE ȘI:

Peste 5 000 de iubitori ai pieselor LEGO au vizitat ediția din acest an a expoziției

Expoziție de spații paralele a reprezentanților fenomenului artistic contemporan

Related posts

Leave a Comment