Viața amoroasă a regelui englez Henric al VIII-lea

În februarie 1546, ambasadorul imperial François van der Delft i-a scris stăpânului său, Carol al V-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman, să-i aducă la cunoștință o poveste pe care o auzise și care circula în cercurile aristocratice şi diplomatice de la acea vreme.

„Sire, sunt confuz și îngrijorat pentru a informa maiestatea voastră, că aici există zvonuri despre o nouă regină, deși nu știu de ce, sau cât de adevărat poate fi. Unii o atribuie sterilității
actualei regine [Catherine Parr] în timp ce alții spun că nu va exista vreo schimbare atâta timp cât războiul actual [cu Franța] durează. Lumea vorbește mult despre doamna Suffolk,
și e printre principalele favorite; dar regele încă nu și-a schimbat comportamentul față de regină, deși regina, după cum am fost informat, este oarecum enervată de zvonuri.”

Zvonurile despre monarhi circulau repede

Speculațiile au ajuns în Europa la începutul lunii Martie, când Stephen Vaughan, agentul regelui în Anvers, i-a sfătuit pe lordul cancelar Thomas Wriothesley și pe diplomatul William Paget: „Astăzi a venit în locul unde eram cazat un… negustor al acestui oraș care mi-a spus că a luat masa cu anumiți prieteni, dintre care unul s-a oferit să pună un pariu cu el că maiestatea sa, regele, ar avea o altă soție; si el m-a rugat să-i confirm adevărul. Nu mi-a zis cine a oferit pariul și i-am spus că n-am auzit niciodată de așa ceva și că nu există. Mulți oameni vorbesc despre această chestiune și nu știu de unde a pornit.”

„Madame Suffolk” era Katherine Willoughby, Ducesă de Suffolk, văduva prietenului celui mai apropiat al regelui Henric, Charles Brandon, care a murit în august 1545. Căsătorită cu Brandon în 1533 când ea avea 14 ani și el aproape 50, Katherine a avut multe ocazii de a-l întâlni pe rege la diverse evenimente sociale între anii 1530 și 1540.

Întâlnirile lui Henric cu Katherine Willoughby au început să fie tot mai dese

Henric fără îndoială a plăcut-o pe Katherine – au început să facă schimburi de cadouri de revelion în 1534 – și Eustace Chapuys, predecesorul lui van der Delft ca abasador imperial, a remarcat că regele o vizita pe ascuns în martie 1538, numai la câteva luni după moartea lui Jane Seymour.

„Regele”, a scris Chapuys, „a fost mai bine dispus decât oricând, făcându-i pe muzicanți să cânte la instrumentele lor toată ziua. S-a dus să ia masa la una din casele sale splendide, unde și-a adunat toți muzicanții și, după ce a dat ordine pentru ridicarea anumitor clădiri somptuoase acolo, s-a întors acasă pe apă, înconjurat de muzicieni și a mers direct să o viziteze pe ducesa de Suffolk… și de atunci nu au mai existat moemente în care s-au întâlnit fără măști.”

La fel Katherine și Henric au devenit iubiți în această perioadă, și nu se știe dacă Charles Brandon, care îi datora totul regelui, nu era conștient de relația lor sau dacă era de acord cu ea.
Katherine a fost numită ca doamnă de onoare în anturajul Annei din Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr, astfel putea să fie mereu prezentă la curte fără să atragă comentarii.

William Carey a fost și el răsplătit pentru că tolera aventura regelui cu soția sa, Maria Boleyn, și este posibil ca recompensele primite de Charles Brandon să fi fost pentru toleranța arătată.

Probabil Henric s-ar fi căsătorit cu Katherine Willoughby la câțiva ani după moartea reginei dacă ar fi fost singură. Până în februarie 1546, când zvonurile despre o nouă soție au luat amploare, Henric era deja căsătorit cu Catherine Parr de doi ani și jumătate ani, iar relația lor nu era întotdeauna amiabilă.

Catherine Parr a fost ultima soțiea regelui, până la moartea sa

I s-a stins orice speranță de a avea un al doilea fiu și uneori îi găsea părerile protestante prea provocatoare pentru gustul lui. Potrivit martirologului John Foxe, el a fost auzit plângându-se că „o mărturie bună este obținută direct de la o femeie; și Episcopul Stephen Gardiner s-a oferit să obţină dovada că părerile reginei sunt trădare acoperită cu mantie de erezie şi merită moartea.”

Foxe scria că Henric și-a mărturisit intenţiile medicului său, Dr Wendy (care a consultat-o și pe Regina Catherine). Avertizată, regina a luat inițiativa, rugându-l pe Henric să accepte că ea se certase cu el doar pentru a-i distrage mintea de la neputințele sale. Regele era liniștit și a îmbrățișat-o cu cuvintele: „Atunci suntem prieteni acum din nou, ca și până acum.”

Ar putea fi aplicate mai multe interpretări acestor evenimente, dar cea mai evidentă este că Catherine Parr a fost avertizată şi în acelaşi timp a avut șansa să se căiască. Poate că Henric se juca
cu regina lui și curtenii săi, agitând reformatorii împotriva conservatorilor și în același timp le arăta ambelor tabere că el singur controla situația.

Din păcate, nimeni nu i-a spus Lordului Cancelar Wriothesley noutățile și când a venit să o aresteze pe Catherine, a doua zi dimineața a găsit-o în grădină în timp ce se plimba cu regele, care l-a expediat enervat. Pe de altă parte, este posibil ca un monarh capricios cum era Henric, să se gândească să-și schimbe încă o dată soția și să se răzgândească în ultimul moment.

Katherine Willoughby era atrăgătoare şi plină de viață, dar ea a împărtășit devotamentul lui Catherine Parr pentru protestantism şi avea obiceiul să-și spună des părerea care nu era pe placul regelui.

Henric a fost monarhul englez cu cele mai multe soții

O mare parte din reputația proastă a lui Henric provine din viața sa conjugală plină de evenimente. Deoarece avea nevoie de un moștenitor de sex masculin, și-a anulat căsătoria cu Ecaterina de Aragon pentru a se căsători cu ambițioasa nobilă Anne Boleyn, demarând din neatenție o revoluție în acest proces.

Când Anne i-a născut și o fiică, Henric a executat-o ​​pentru adulter și trădare și s-a căsătorit imediat cu Jane Seymour, care a născut fiul mult dorit, dar care a murit la naștere. A patra sa căsătorie, o potrivire politică cu Anne din Cleves, a durat doar câteva zile, în timp ce numărul cinci, Catherine Howard, a avut aceeași soartă ca Anne Boleyn. Ultima lui soție, Catherine Parr, a murit la un an după moartea sa.

În cel mai bun caz, căsătoriile regelui au fost de domeniul ridicolului, în cel mai rău caz, îl făceau să arate ca un monstru. Deși Henric s-a agitat foarte mult ca să aibă un moștenitor, fiica lui cu Anne Boleyn a fost cea care a ajuns să fie cel mai longeviv monarh Tudor, regina Elisabeta I.

CITEȘTE ȘI:

Ordinul asasinilor persani

Brutalitatea și rolul turnirurilor medievale