Dictatura în Republica Dominicană

Până pe la sfârșitul secolului al XIX, unele națiuni din Caraibe au reușit să se elibereze de puterile europene și să-și formeze propriile state independente. Aceste națiuni s-au săturat să trăiască sub autoritatea unor entitățiguvernamentale care erau la mii de km depărtare. Teoretic, națiunile ar fi vrut să trăiască libere și după propriile legi, dar, odată cu trecerea timpului, dictatura a ajuns să fie principala formă de guvernământ în Caraibe și în alte părți ale Americii Latine.

Pedro Santana preia puterea în Republica Dominicană

Deși Republica Dominicană și-a declarat independența de Spania în 1821, nu și-a format prima republică decât două decenii mai târziu din cauza anexării și ocupării Haitiului. În 1844, Pedro Santana a revendicat puterea ca primul lider al dominicanilor, era cunoscut ca lider militar, dar avea să conducă statul ca un dictator și să elimine pe oricine s-ar fi opus autorității sale.

Santana i-a executat pe toți care i s-au opus, inclusiv pe generalul Antonio Duverge, împreună cu fiul acestuia, pentru acuzații de conspirație. Santana a capturat mai mulți oponenți politici și i-a acuzat de conspirație, oponenții erau închiși, torturați pentru informații și executați.

Santana și-a asumat poziția de lider în 4 ocazii diferite. În 1861, Spania a recâștigat controlul asupra țării, la cererea lui Santana, după ce a pierdut diverse colonii în ultima jumătate de deceniu, Spania a acceptat oferta dictatorului și a anexat Republica Dominicană.

Ulises Heureaux, al 22-lea președinte

După ce Spania a anexat Republica Dominicană, Ulises Heureaux a luptat împotriva regimului, adunând tot mai mulți oameni și fiind liderul în două răsturnări de regim. Când generalul Gregorio Luperon a preluat președinția, el i-a dat puteri autoritare lui Heureaux, fiindcă nu voia să-și petreacă timpul în Santo Domingo.

După ce a căpătat mai multă influență, Heureaux a ajuns președintele republicii în 1 Septembrie 1882 și nu după mult timp, corupția a devenit unul din semnele distinctive ale regimului său, el a aranjat tranzacții financiare cu țări europene și a delapidat milioane de dolari, fapt care a dus la ruinarea financiară a țării.

Când Heureaux a fost asasinat în 1899, Republica Dominicană era deja prea slabă pentru înapoia datoriile puterilor europene și a avut nevoie de intervenția Statelor Unite, sub conducerea lui Theodore Roosevelt.

Regimul lui Rafael Trujillo

Dintre majoritatea dictaturilor, regimul lui Trujillo pare să fi fost cel mai proeminent și cel mai brutal. Încă din tinerețe, Rafael Trujillo a fost antrenat în armata Statelor Unite ca ofițer, în 1925 a fost numit comandant al poliției naționale dominicane, iar doi ani mai târziu a reconstruit-o ca fiind o armată sub autoritatea sa.

În 1930, Trujillo și-a început ascensiunea la putere când a încheiat o înțelegere cu un rebel, Rafael Estrella. Sub regimul lui Estrella, Trujillo a devenit șeful poliției și al armatei ca parte a acordului, doi ani mai târziu când au avut loc alegerile, Trujillo a candidat pentru președinție, iar Estrella ca vicepreședinte.

Trujillo și-a folosit forțele din subordine pentru a intimida și hărțui politicienii oponenți, ceea ce a dus la renunțarea celorlalți candidați. Ca rezultat, Trujillo și Estrada au câștigat 99% din voturi, unii au spus că au primit mai multe voturi decât numărul alegătorilor.

Trujillo a devenit președinte în august 1930 și a plasat țara sub lege marțială la doar câteva săptămâni de la peluarea mandatului, a redenumit capitala Ciudad Trujillo, la fel a făcut și cu alte monumente importante.

Trujillo și-a făcut propriul partid, Partidul Dominican, singurul care avea dreptul să conducă Republica, până prin 1934, deși nu mai avea pe nimeni care să i se opună la alegeri, s-a asigurat ca fiecare alegere să fie trucată în favoarea lui pentru a nu putea fi eclipsat de nimeni din punct de vedere al puterii.

Ostilitățile pe care le avea Republica Dominicană cu Haiti și Cuba

Trujillo a avut legături ostile cu multe națiuni din America Latină, în special Venezuela, Costa Rica și Haiti, în 1937 a orchestrat un masacru, crezând că țara vecină era un refugiu pentru oponenții săi politici. El a ordonat masacrul haitienilor care locuiau în apropierea graniței, rezultatul fiind de aproximativ 12 mii de haitieni uciși.

Până pe la sfârșitul anilor 1940 Cuba plănuia să invadeze Republica Dominicană și să-l înlăture pe Trujillo de la putere (planul nu s-a concretizat), având în vedere că mulți dominicani oponenți ai dictatorului, s-au mutat în Cuba.

Când Fulgencio Batista a preluat conducerea Cubei, Trujillo i-a sprijinit pe oponenții săi, apoi, a schimbat taberele și l-a susținut financiar pe Batista, atunci când Fidel Castro și-a arătat interesul pentru funcția de lider.

Declinul lui Trujillo

Când Castro a preluat Cuba, l-a acuzat pe Trujillo că l-a ajutat pe Batista să evadeze în Portugalia, ca răspuns, dictatorul domninican a mărit cheltuielile de apărare, armata sa reușind să se apere împotriva forțelor ostile trimise de cubanezi.

Poporul nu era mulțumit cu liderul dominican, mai ales tinerii studenți care crescuseră sub dictatura opresivă și consecințele nu au întârziat să apară, pe 30 mai 1961, Trujillo a fost asasinat înafara orașului Santo Domingo într-o ambuscadă.

Ramfis, fiul lui Trujillo, a păstrat puterea doar pentru scurt timp, dar a colaborat cu noul președinte, Joaquin Balaguer pentru a ajuta la eliberarea țării de regimul precedent.

Balaguer a fost la rândul lui și el un dictator violent, în timpul regimului său au fost date dispărute sau ucise în jur de 11.000 de persoane la ordinul lui. Totuși, Balaguer s-a dovedit a fi un conducător eficient, a făcut reforme în țară, permițând oamenilor să prospere în diverse moduri care nu erau disponibile înainte.

CITEȘTE ȘI:

Cuba a interzis prin lege ca statuile cu Fidel Castro să mai fie folosite sau ca locurile publice să poarte numele dictatorului

Pagina de istorie: Povestea partidului legionar ”Totul pentru Ţară”