Pe 29 mai 2026, la Cluj-Napoca, s-a desfășurat a 14-a ediție a Cluj Innovation Days, unul dintre cele mai importante evenimente de inovație și antreprenoriat din România și din Europa Centrală. Organizat de Cluj IT Cluster, evenimentul și-a ales în acest an o temă aliniată cu trendul global al dezbatorilor și anume: „Skills in the AI Era” (Competențe în era Inteligenței Artificiale) aducând la aceeași masă lideri din educație, tehnologie, politici publice și drept, tocmai pentru că nicio singură voce nu poate răspunde singură la întrebările pe care le ridică inteligența artificială.
Una dintre sesiunile centrale ale conferinței a fost panelul intitulat „AI and the Future of Work: Skills, Jobs and Transformation”, moderat de Konstantinos Georgiou, project manager la SKILLAB. Au urcat pe scenă cinci oameni cu perspective foarte diferite, din Irlanda, Spania, Belgia și România, dar care au subliniat, fiecare pe în parte că schimbarea nu mai poate fi amânată.
Pilotul trebuie să știe să piloteze
Ernestina Menasalvas, profesor la Departamentul de Informatică al Universității Politehnica din Madrid, a deschis dezbaterea cu o imagine pe care a adus-o din conferința de o zi anterioară. Un avion poate zbura pe pilot automat, dar când ceva merge prost, pilotul trebuie să fie capabil să preia controlul. Știe aerodinamica, cunoaște aparatul, știe unde vrea să ajungă. „Poți să te bazezi pe AI, dar numai dacă știi ce îi ceri, numai dacă înțelegi cunoștințele din spatele lui și numai dacă tu ești cel care ia decizia finală”, a spus Ernestina Menasalvas.
„Acesta este elementul esențial. Și de aceea universitatea contează mai mult ca niciodată.” Ernestina Menasalvas a insistat că modelul clasic de diplomă, un singur examen, un singur moment de evaluare, este deja depășit. Tehnologiile predate azi pot deveni inutile până la prima promovare a unui student. Ce rămâne valabil, spune ea, este gândirea critică și capacitatea oamenilor de a se adapta. Universitățile trebuie să ofere programe flexibile, cu orar adaptat vieții reale, nu cursuri rigide construite pentru o altă epocă. Apoi a ridicat și o problemă pe care mulți profesori o evită: dacă nu schimbăm modul în care evaluăm studenții, nu evaluăm de fapt ce au învățat, ci cât de bine au folosit un instrument. „Nu vrem să formăm oameni care copiază și lipesc cel mai bine. Vrem oameni care gândesc și care știu să decidă.”
Industria vrea oameni care judecă nu oameni care execută
Dave Feenan, Director General al Digital Technology Skills din Irlanda, a descris un model pe care Irlanda l-a construit cu grijă: taxele salariale ale companiilor sunt colectate de stat și reinvestite exclusiv în programe de formare profesională. Nimeni nu poate deturna acești bani în altă direcție. Din acest fond, industria și universitățile construiesc împreună cursurile de care piața are nevoie.
„Când am creat cursurile de AI, am întrebat industria ce rezultate așteaptă, ce module trebuie să existe, care sunt competențele reale. Astfel am construit o punte între cerințele companiilor, livrarea academică și un avantaj național pe care guvernul irlandez îl promovează acum pe plan internațional”, a explicat Dave Feenan. De asemenea, acesta a atras atenția că transformarea adusă de AI nu mai seamănă cu revoluțiile industriale trecute, care afectau mai ales muncitorii din fabrici. De data aceasta, schimbarea lovește la toate nivelurile. Irlanda a văzut deja o eroziune de aproximativ 13.000 de persoane între 18 și 29 de ani, disponibilizate din industria tech în ultimii trei ani.
Cel mai important mesaj al lui Dave Feenan a fost despre direcție, nu despre pierdere. AI-ul creează, pentru prima dată în istorie, condiții reale pentru ca oamenii obișnuiți să nu mai aplice pentru locuri de muncă, ci să le creeze. „O microîntreprindere cu doi-trei oameni și câțiva agenți software poate merge pe piață. Acesta este un model nou, și Europa trebuie să îl susțină prin politici și finanțare.”
Avem un sistem defect prin design
Loredana Bucșeneanu, coordonator de engagement în cadrul Artificial Intelligence Skills Alliance (ARISA), o inițiativă finanțată de Uniunea Europeană care reunește peste 70 de organizații din 23 de țări europene, a oferit unul dintre cele mai lucide diagnostice ale sesiunii. „Nu avem o problemă de motivație. Avem un sistem defect prin design”, a spus Loredana Bucșeneanu fără să ezite. Loredana Bucșeneanu a explicat că angajații știu că AI le va transforma locul de muncă. Companiile, mai ales IMM-urile, știu că AI le va schimba modul în care funcționează. Și totuși, participarea la programe de recalificare rămâne scăzută. De ce? Pentru că există trei bariere structurale pe care nimeni nu le-a rezolvat cu adevărat.
- Prima este timpul. Într-un IMM cu zece sau douăzeci de angajați, o oră petrecută în training este o oră în care nu se generează venituri. Costul este imediat și vizibil. Beneficiile sunt undeva în viitor și greu de cuantificat.
- A doua barieră este rigiditatea ofertei educaționale. Cursurile disponibile sunt prea statice, prea academice, prea departe de realitatea unui antreprenor care are de rezolvat trei probleme până la prânz.
- A treia, și poate cea mai puțin discutată, este decalajul de încredere. Mulți angajați, mai ales din managementul de mijloc, sunt convinși că AI înseamnă cod și matematică avansată și că pur și simplu nu sunt pentru ei. Se exclud singuri înainte să înceapă.
„Responsabilitatea pentru recalificare nu poate sta pe umerii individului. Guvernele, industria, alianțele ca a noastră, toți trebuie să construiască această infrastructură împreună„, a încheiat Loredana Bucșeneanu.
Companiile adoptă AI fără să știe că își creează probleme juridice
Flavius Florea, consilier la Wolf Theiss, a adus în conversație un unghi pe care puțini îl iau în calcul când vorbesc despre adoptarea AI: riscul legal. Și nu riscuri abstracte, ci lucruri concrete care se pot întoarce împotriva companiilor chiar acum.
- Primul risc pe care Flavius Florea l-a descris este legat de Articolul 22 din GDPR: angajații au dreptul de a nu fi supuși unor decizii luate exclusiv de sisteme automatizate, fără nicio intervenție umană. Multe companii folosesc deja AI în procesele de HR, pentru angajare, pentru monitorizarea performanței, fără să realizeze că expun angajații unor decizii pe care legea nu le permite fără un om în buclă.
- Al doilea risc este discriminarea algoritmică. Tocmai pentru că AI-ul poate reproduce și amplifica prejudecăți existente în date, utilizarea sa în procesele de HR este clasificată ca sistem de risc ridicat sub AI Act, cu tot ce implică asta: audituri de bias, evaluări de conformitate, obligații continue de monitorizare.
- Al treilea risc vizează supravegherea angajaților. Instrumentele de monitorizare a productivității s-au înmulțit masiv după pandemie, iar AI le-a făcut și mai sofisticate. Problema nu este că există, ci că angajatorii adesea nu informează clar oamenii despre cum și cât sunt urmăriți.
Flavius Florea a atins și un subiect pe care mulți îl ignoră complet: drepturile de proprietate intelectuală asupra conținutului generat de AI. „Dacă o companie dezvoltă cod în întregime prin AI, fără implicare umană semnificativă, acel cod nu va fi deținut de respectiva companie. Simpla acțiune de a scrie un prompt nu conferă drepturi de autor.” Este un avertisment pe care companiile tech ar trebui să îl citească cu atenție.
Predicția lui Flavius Florea pentru 2030 este, prin contrast, optimistă: companiile europene care investesc acum în conformitate vor fi partenerii preferați ai marilor jucători globali, pentru că vor fi demonstrat că pot gestiona AI în mod responsabil.
Statul trebuie să accelereze adoptarea
Viorel Băltărețu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din România, a ales o analogie istorică pentru a pune degetul pe rană. Când automobilul a apărut pe drumurile britanice și a avut loc primul accident, Parlamentul a adoptat o lege care obliga ca o persoană să meargă în fața mașinii cu două steaguri și un fluier, pentru a avertiza cetățenii.
„Mă întreb dacă nu cumva facem același lucru acum cu tot ce construim în jurul AI-ului: nu protejăm cetățenii, ci încetinim viitorul”, a spus Viorel Băltărețu.
Viorel Băltărețu vede trei roluri clare pentru stat în această perioadă.
- Primul este să explice concret, nu vag și teoretic, ce poate face AI pentru un om obișnuit, pentru un antreprenor, pentru un angajat dintr-un sector specific.
- Al doilea este să creeze stimulente financiare reale pentru adoptare, inclusiv pentru formarea forței de muncă.
- Al treilea, și cel mai important în opinia sa, este ca sectorul public să devină el însuși o platformă de demonstrație. „Când cetățenii văd că serviciile guvernamentale devin mai rapide și mai simple datorită AI, asta legitimează tehnologia mai eficient decât orice campanie de comunicare.”
A recunoscut fără ocolișuri că România se află în prezent pe ultimul loc în Uniunea Europeană la nivelul adoptării AI în rândul cetățenilor și companiilor. Și a formulat această situație nu ca o rușine, ci ca o oportunitate enormă care nu trebuie irosită. „Trebuie să lucrăm împreună cu oamenii, nu în jurul lor.”
Ce greșesc majoritatea oamenilor când se gândesc la viitorul muncii
La finalul sesiunii, fiecare vorbitor a fost invitat să ofere o singură predicție despre 2030, una pe care publicul de azi o înțelege probabil greșit.
Primul care a răspuns a privit lucrurile cu ochi de jurist. Lumea percepe reglementarea AI ca pe o frână, ca pe ceva care încetinește progresul. El susține că se înșală: conformitatea timpurie va deveni, în câțiva ani, cel mai puternic avantaj competitiv pe care îl poate avea o companie europeană.
O altă voce a privit în altă direcție. Surpriza nu va fi că AI a înlocuit munca, ci cât de profund va fi schimbat structura internă a organizațiilor și modul în care definim și evaluăm contribuția umană. Oamenii vor conta altfel, nu mai puțin.
Unul dintre vorbitori a revenit la imaginea cu avionul cu care deschisese dezbaterea. Riscul real nu este AI în sine, ci oamenii care îl folosesc fără să înțeleagă ce se află în spatele lui. Mușchiul gândirii, dacă nu este antrenat în mod constant, atrofiază. Și atunci nici cel mai bun autopilot din lume nu mai poate salva zborul
Un alt participant a ales să privească spre ce va fi câștigat, nu spre ce va fi pierdut. Speră că peste cinci ani nu vom mai vorbi despre AI ca subiect separat, ci pur și simplu despre procese de afaceri, despre creștere, despre inovație. Și că prin educație și politici publice corecte, Europa va reuși să formeze antreprenori care creează locuri de muncă, nu doar candidați care aplică pentru ele.
Ultimul a închis cu cea mai directă formulare a serii. Amenințarea reală nu este automatizarea. Este irelevența. Companiile și țările care adoptă AI prea lent nu vor pierde pentru că mașinile le înlocuiesc angajații. Vor pierde pentru că competitorii lor devin atât de productivi încât pur și simplu nu mai pot ține pasul
În concluzie, dezbaterea a arătat că Europa nu duce lipsă de talent, de reglementare sau de voință. Duce lipsă de urgență și de un sistem care să conecteze toate acestea înainte ca decalajul să devină prea mare pentru a mai fi recuperat. Sala a confirmat același lucru din alt unghi: soluțiile există, uneori chiar în rândul trei al publicului. Ce lipsește este viteza cu care ajung să conteze.
