Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură asumat de primarul PNL al Clujului, Emil Boc, a fost construirea centurii metropolitane. Însă licitația pentru cel de-al doilea tronson al centurii a fost anulată în plin sezon electoral, în condițiile în care una dintre temele de campanie va fi tocmai traficul rutier imposibil din Cluj. Primăria Cluj-Napoca nu este la primul eșec pe această temă. Proiectul centurii metropolitane a fost amânat și iar amânat, vreme de câțiva ani. În fine, în februarie 2023, cel de-al doilea tronson al centurii a fost…
Read MoreEtichetă: licitaţie
Pianul lui Freddie Mercury și alte obiecte ale solistului vor fi scoase la licitație
Pianul lui Freddie Mercury și alte obiecte ale solistului trupei Queen for fi scoase la licitație. Versuri scrise de mână și lucruri din locuința acestuia vor fi expuse, începând de azi, într-un cadru care imită interiorul casei sale din Londra. Mii de obiecte rare din casa din Londra a răposatului solist al trupei Queen au fost păstrate de prietena sa apropiată, Mary Austin. Obiectele vor fi prezentate pentru prima dată publicului în cadrul unei expoziții organizate de casa Sotheby’s, care va scoate la licitație multe dintre acestea în luna septembrie.…
Read MoreCel mai mare rubin vândut la licitație
Joi, a fost vândut la licitație cel mai scump rubin, piatra prețioasă de 55,22 de carate a fost vândută cu 34,8 milioane de dolari. Rubinul a fost descoperit de firma canadiană, Fura Gems în minele deținute în Mozambic și a fost prelucrat la New York la mai puțin de un an de la descoperire. Înainte de vânzare, firma Sotheby’s, care s-a ocupat cu licitația, a descris bijuteria ca fiind extrem de rară și cel mai valoros și important rubin care a apărut vreodată pe piață. Piatra a fost numită Estrela…
Read MoreAnunt publicare procedura de achizitie în cadrul IRBY CONSTRUCTION S.R.L.
Societatea IRBY CONSTRUCTION S.R.L., în calitate de Beneficiar, implementează proiectul “IRBY CONSTRUCTION – 411”, în cadrul Axei prioritare 4: Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID-19 și al consecințelor sale sociale și pregătirea unei redresări verzi, digitale și reziliente a economiei, Acțiunea 4.1.1 Investiții în activități productive a Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Cod MYSMIS: 158314 Contract: 64/POC/411/AS din data de 09/12/2022. Prin prezentul anunt va transmitem ca s-a publicat pe site-ul MFE, la adresa https://www.fonduri-structurale.ro/ sectiunea Anunturi, anuntul de demarare achizitie privata competitiva cu denumirea „Achizitia de…
Read MorePictorul școlit la Cluj dă, din nou, lovitura – de această dată, cu 2,3 milioane de euro
Un tablou al lui Adrian Ghenie, pictorul şcolit la Cluj-Napoca, s-a vândut la o licitație în Hong Kong, cu 2,3 milioane de euro (19,8 milioane dolari Hong Kong). Mai exact, este vorba despre lucrarea ”Figure on the Beach”, realizată în 2019, prețul de pornire al căreia a fost, în cadrul licitației, de 10 milioane de dolari Hong Kong. Tabloul îl reprezintă, de fapt, pe autor pe o plajă, fiind o trimitere istorică și o reinterpretare a lucrării lui Picasso ”Plaja”, în stilul care l-a făcut cunoscut pe Adrian Ghenie. Ghenie…
Read MoreOfertele pentru park and ride la aeroport pot fi depuse până în 27 martie
Companiile interesate de Licitația pentru park and ride la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj pot depune oferte până în 27 martie, au anunțat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca. Proiectul prevede amenajarea unei platforme pentru parcare în zona aeroportului, cu un număr total de 863 de locuri de parcare (37 pentru persoanele cu dizabilități, 30 de locuri de parcare pentru autovehicule electrice si hibride, 788 locuri de parcare pentru autovehicule și 8 peroane pentru autobuze), accese auto și pietonale, precum și o stație de bike sharing. De asemenea, va fi amenajat un…
Read MoreClujul va avea metrou turcesc – A fost atribuit contractul de proiectare și execuție
Metroul din Cluj va fi condus de o asociere internațională a cărei lider este o companie turcească cu o experiență consistentă. Valoarea contractului este mai mare de 9 miliarde de lei plus TVA. Iată anunțul Primăriei Cluj-Napoca: Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A a fost desemnată câștigătoarea licitației deschise având ca obiect „Proiectare și Execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), Automatizare trafic, Racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de…
Read MoreMetroul clujean pornește prima licitație din proiectul de realizare
Municipalitatea Cluj-Napoca a scos la licitație contractul de proiectare și execuție a magistralei de metrou ușor din zona metropolitană clujeană. Este primul și singurul proiect de metrou din afara Bucureștiului, un contract cu o valoare de 6,66 miliarde de lei (adică 1,3 miliarde euro), ce se întinde pe opt ani, potrivit site-ului economia.ro. Proiectul va primi o finanțare de 300 de milioane de euro din Programul National de Redresare și Reziliență – PNRR. „MAGISTRALA I DE METROU CLUJ este o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03km, cu 19…
Read MoreClujInsider: Licitație pentru trei autobuze noi destinate zonei metropolitane a Clujului
Compania de transport public (CTP) Cluj a lansat licitația pentru achiziționarea unui lot de autobuze, destinate zonei metropolitane a Clujului. Mai exact, este vorba despre maxim 3 bucăți de autobuze nearticulate, noi, pentru transportul public de călători în Zona Metropolitană aparținatoare municipiului Cluj-Napoca. Autobuzele trebuie să fie diesel, cu motor Euro VI, destinate transportului interurban de călători pe distanțe scurte și medii. Componenta financiară are o pondere de 60% în decizia finală; 40% contează caracteristicile tehnice. Valoarea totală estimată pentru achiziție este de 2.775.000 lei, iar data limita pentru depunerea…
Read MoreAdrian Ghenie și NFT-uri, în aceeași licitație
Trei generații de artiști contemporani își dau întâlnire într-un eveniment dedicat ultimului segment al artei: artiști consacrați, precum Corneliu Baba, Sabin Bălașa, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuță, alături de celebrii Adrian Ghenie și Andrei Cădere, urmați de generația de artiști actuali, creatoare de Street Art și NFT-uri. Premiera întâlnirii contemporane – Licitația de Artă Postmodernă și Contemporană, inclusiv o secțiune de Street Art, va avea loc pe 22 februarie, ora 19:00, la Casa de Licitații Artmark. Creațiile contemporane semnate de Adrian Ghenie se vând la prețuri record la nivel internațional, însă…
Read More