Republica Moldova a rămas fără Guvern, după ce socialiștii au introdus o moțiune de cenzură împotriva cabinetului condus de Maia Sandu. De această dată, pentru a-și atinge scopurile, socialiștii președintelui Igor Dodon s-au aliat cu parlamentarii Partidului Democrat al oligarhului Vladimir Plahotniuc. Scenariul promovat de președintele de extrema stângă, Igor Dodon, este tras la indigo după cele folosite de comuniști în țările Europei Centrale și de Est ocupate de URSS, la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial. Practic, comuniștii (și socialiștii lui Dodon – practic, sunt născuți din aceeași mamă…
Read MoreEtichetă: igor dodon
Igor Dodon, în vizită la Bruxelles
Preşedintele moldovean, Igor Dodon efectuează o vizită de două zile la Bruxelles. Şeful statului va avea marţi mai multe întrevederi cu oficiali europeni. Este prima sa vizită în capitala Belgiei, care adăposteşte principalele instituţii ale Uniunii Europene, după ce a fost ales preşedinte al Republicii Moldova, în urma scrutinului prezidenţial din 13 noiembrie. La mijlocul lunii ianuarie, aflat la Moscova, Igor Dodon a reiterat că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană ar putea fi anulat întrucât Republica Moldova nu ar avea nevoie de acest document, care nu a adus niciun beneficiu ţării, potrivit RFI România.
Read MoreRFI: Igor Dodon şi başcanul Găgăuziei, Irina Vlah, ar putea cere federalizarea Republicii Moldova
Preşedintele Republicii Moldova, extremistul de stânga Igor Dodon, face prima sa vizită oficială la Moscova. Şeful statului, însoţit de mai mulţi consilieri prezidenţiali, başcanul Găgăuziei, dar şi noul lider al Partidului Socialiştilor, se va afla în Federaţia Rusă în perioada 16-18 ianuarie. Prea multe detalii despre agenda lui Dodon la Moscova nu se cunosc. ”Igor Dodon şi Irina Vlah, başcanul autonomiei găgăuze ar putea promova la Moscova ideea federalizării Republicii Moldova”, o spune într-un interviu la RFI, Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice.
Read MoreRFI: Igor Dodon va cere revocarea ambasadorului moldovean la Bucureşti
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, anunţă că va cere Guvernului revocarea ambasadorului la Bucureşti, Mihai Gribincea. Acesta a spus că decretul privind retragerea cetăţeniei lui Traian Basescu ar putea fi declarat neconstituţional, transmite RFI România.
Read MoreRL: Igor Dodon, în delir antiromânesc
Preşedintele ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, denunţă oferirea de către România a unor burse de studii tinerilor moldoveni drept o politică de ”românizare” şi cere ajutor de la Moscova pentru a opri acest proces, relatează Deschide.md.
RFI: Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, în aşteptarea unui nou lider
La Chişinău preşedintele ales al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon a anunţat că părăseşte formaţiunea, al cărei lider a fost din 2011. Dodon a depus, miercuri, cererea prin care renunţă la calitatea de membru al Partidului Socialiştilor din R.Moldova, iar vineri aceasta va fi examinată de consiliul republican al formaţiunii. De asemenea, vor fi luate în discuţie candidaturile pentru funcţia de preşedinte al Partidului Socialiştilor din R. Moldova. Trebuie spus că, până astăzi, rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale nu au fost anunţate de Comisia Electorală Centrală şi nici Curtea Constituţională nu a validat scrutinul de duminică, potrivit RFI.
Read MoreCristian Preda: Igor Dodon este primul preşedinte socialist, care e la stânga comuniştilor, e extrema extremei stângi
Ar fi absurd ca un lucru profitabil cum este Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi UE să fie demolat după victoria lui Igor Dodon la alegerile prezidenţiale. Declaraţia a fost făcută la RFI de eurodeputatul Cristian Preda, membru al grupului PPE din Parlamentul European.
Read MoreRusia a câştigat alegerile în Republica Moldova. Omul lui Putin a câştigat cu aproximativ 52 la sută
Rusia a reuşit să îşi impună candidatul la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Omul lui Vladimir Putin a obţinut aproximativ 52 la sută din voturi, iar oligarhii de la Chişinău a primit un respiro.
Read More