Victoria Maiei Sandu și o imensă minciună rostogolită de propaganda rusă

Președintele european al Republicii Moldova, Maia Sandu, a obținut o victorie zdrobitoare în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale, în fața candidatului Moscovei, Alexandr Stoianoglo. Această victorie i-a surprins pe mulți români, prin proporțiile sale. După referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană, care a trecut la limită, foarte multă lume s-ar fi așteptat ca scorul să fie mai strâns. Însă scorul Maia Sandu are trei explicații sociologice. Prima este aceea că există o mare dorință de dezirabilitate socială. Victoria la referendum a fost la limită, dar, totuși, a fost o…

Read More

Cluj: Flash-mob de susținere a Maiei Sandu

Zeci de tineri basarabeni au participat, ieri, la un flash-mob de susținere a Maiei Sandu. Președintele Republicii Moldova candidează pentru un al doilea mandat de șef al statului românesc dintre Prut și Nistru. În competiție, Maia Sandu îl înfruntă pe pionul Moscovei, fostul procuror Aleksandr Stoianoglo. Practic, în acest scrutin se înfruntă cele două idei care au divizat societatea moldovenească: opțiunea europeană, care ar aduce Moldova alături de România, în Uniunea Europeană, și opțiunea sovietică, ce ar însemna reducerea Moldovei la statutul de vasal al Rusiei. În referendumul organizat pentru…

Read More

Sute de basarabeni au votat la Cluj pentru Moldova europeană

Foarte mulți oameni au votat deja la cele două secții amenajate în Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca pentru cetățenii Republicii Moldova. Alegătorii au primit câte două buletine de vot, unul pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, iar celălalt pentru referendumul de aderare la Uniunea Europeană. Cetățenii moldoveni au început să voteze încă de la ora 07.00. Încă de la primele ore ale zilei, în secțiile de votare au venit mulți alegători. Printre ei, s-a numărat și rectorul Universității de Stat din Moldova, profesorul Igor Șarov. El a declarat…

Read More

România își consolidează poziția de principal partener comercial al Moldovei

România a devenit principalul partener comercial și principalul investitor în Republica Moldova. Cultura identică, faptul că oamenii vorbesc aceeași limbă și au aceeași mentalitate a ușurat dinamizarea relațiilor economice. Însă există potențialul de a crește și mai mult în domeniul parteneriatului economic dintre România și Moldova. Acest proces este susținut și de partenerii celor două țări, inclusiv de Comisia Europeană și de Guvernul Statelor Unite ale Americii. Relațiile dintre România și Republica Moldova sunt mai mult decât excelente, ceea ce a provocat apariția unei glume la Bruxelles. Această glumă spune…

Read More

Arnold Klingeis: Historic Cafes Route se va extinde în Republica Moldova

Ambasadorul Historic Cafes Route, Arnold Klingeis, a fost unul dintre speakerii Forumului Economic de la Chișinău, organizat luna trecută de International Business Society, sub auspiciile Familiei Regale a României. La Forum au participat Alteța Sa Regală Principele Radu al României, președintele Parlamentului Moldovei, Igor Grosu, premierul moldovean, Dorin Recean, precum și numeroși politicieni, reprezentanți ai mediului academic și antreprenori din Moldova, România, Polonia, Italia și Germania. Arnold Klingeis a anunțat cu acest prilej extinderea Historic Cafes Route în Moldova și a afirmat că în următorii ani el se va implica…

Read More

Viorel Băltărețu: Moldova trebuie să devină membru al UE până în 2030

Deputatul USR, Viorel Băltărețu, a avut un mesaj important pentru cei aproape 400 de invitați la Forumul Economic de la Chișinău: “România susține ferm fixarea unui orizont concret de timp, până în 2030, până la care Republica Moldova să devină stat membru UE.” Oameni de afaceri, înalți oficiali români și moldoveni, reprezentanți ai elitelor academice și ai societății civile au participat la cea de-a doua ediție la Forumul Economic de la Chișinău – Investiții, Dezvoltare, Integrare europeană, organizat de International Business Society, club de afaceri înființat sub egida Familiei Regale…

Read More

Nepoata împăratului Carol I de Habsburg susține aderarea Moldovei la Uniunea Europeană

Una dintre cele mai influente personalități din rândul aristocrației europene, Arhiducesa Gabriela von Habsburg, sprijină aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, împreună cu Ucraina și cu Georgia. De asemenea, ea a dat de înțeles că statele occidentale trebuie să accepte intrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Bunicul Gabrielei von Habsburg a fost ultimul împărat austro-ungar, iar tatăl ei, Arhiducele Otto von Habsburg, a fost membru marcant al Parlamentului European. Integrarea deplină a României în Uniunea Europeană, inclusiv în Spațiul Schengen, are suporteri iluștri. Alteța Sa Imperială și Regală Arhiducesa Gabriela…

Read More

53% dintre români ies mai rar la restaurant – Află care este motivul

Conform Institutului Național de Statistică, rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2021, calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum, este 13,5%. În spatele datelor oficiale, impactul real e semnificativ mai mare când vine vorba de cum resimt românii scumpirile actuale. Cele mai mari diferențe s-au înregistrat la prețurile alimentelor (>20%), ceea ce impactează nu numai listele de cumpărături, ci și ieșirile la restaurant. Iar acest lucru e valabil și dacă trecem granițele României. Un sondaj realizat de SIAL Paris arată că și celelalte țări din…

Read More

Caniculă în aproape toată țara – Temperaturi de până la 40 de grade

Marți (26 iulie) în Banat, Crișana, Oltenia, în vestul Munteniei, în vestul Transilvaniei și al Maramureșului, valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37-40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20-22 de grade. Prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În restul țării este valabil un cod galben de caniculă, cu temperaturi între 33 și 37 de grade Celsius, până joi 28 iulie. Temperaturi normale pentru această perioadă se vor…

Read More

Adrian Oros: Înființăm un club al prietenilor aderării Moldovei la UE

Senatorul Adrian Oros, unul dintre fondatorii Forței Dreptei și fost ministru al Agriculturii, a fost primul om politic care a vorbit deschis despre faptul că Republica Moldova trebuie să primească șansa de a adera rapid la Uniunea Europeană în contextul războiului din Ucraina. El a inițiat procedura pentru adoptarea unei rezoluții în Parlamentul României care să deschidă calea oficială juridică a aderării Moldovei la Uniunea Europeană. Nu a mai fost necesară votarea rezoluției, deoarece ideea sa a fost îmbrățișată de cvasitotalitatea membrilor Parlamentului României și de o largă majoritate a…

Read More