Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, anunţă că va cere Guvernului revocarea ambasadorului la Bucureşti, Mihai Gribincea. Acesta a spus că decretul privind retragerea cetăţeniei lui Traian Basescu ar putea fi declarat neconstituţional, transmite RFI România.
Aflat în vacanţă cu familia la Soci, Igor Dodon a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care anunţă că va cere înlocuirea diplomatului ”cu o persoană care înţelege atât competenţele diplomatice, cât şi interesele statului Republica Moldova”.
”Sunt surprins să descopăr că unii ambasadori au devenit avocaţi ai unor politicieni din ţara de reşedinţă şi au cam uitat cărui stat servesc. E şi mai grav când aceştia fac comentarii politice în raport cu autorităţile statului care i-a trimis în misiune. Aceasta vorbeşte fie despre calificarea proastă profesională a respectivului ambasador, fie despre angajamentele lui politice în detrimentul propriului stat şi a conducerii acestuia. Anume în aşa mod pot fi etichetate declaraţiile ambasadorului moldovean la Bucureşti, care şi-a permis comentarii impertinente şi incompatibile cu statutul său de ambasador”, susţine Igor Dodon.
Prezent luni în emisiunea ”24 de minute” de la Digi24.ro, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea, a declarat că disputa din jurul cetăţeniei lui Traian Băsescu nu poate zdruncina ansamblul relaţiei bilaterale dintre cele două ţări, dar estimează, pe baza celor spuse de unii experţi, că decretul semnat de preşedintele Igor Dodon ar putea fi declarat neconstituţional.
”Din 2014, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova – 24,8% din exporturi vin spre România, 13% din importuri vin din România. Deci avem nişte relaţii politice, dar şi la nivel de societate foarte intense, care nu cred că pot fi influenţate foarte mult de acest decret. Cu atât mai mult că unul dintre parlamentarii din Republica Molodva a sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest decret de retragere a cetăţeniei. Nu vreau să anticipez rezultatul, dar experţii în domeniu spun că şansele ca acest decret să fie considerat anticonstituţional sunt foarte mari”, a declarat ambasadorul Mihai Gribincea la Digi24.ro.
La sfârşitul lunii decembrie, preşedintele moldovean Igor Dodon a semnat un decret privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova, acordată fostului preşedinte al României Traian Băsescu.
Igor Dodon susţine că prin retragerea cetăţeniei Republicii Moldova ”va repara încălcarea legii, comisă de fostul preşedinte”.
”Traian Băsescu a îndemnat în repetate rînduri la lichidarea statalităţii Republicii Moldova prin anexare la România”.”Încă din perioada aflării sale în exerciţiul funcţiei de preşedinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldovenească şi existenţa poporului moldovenesc. Toate aceste lucruri vin în gravă contradicţie cu prevederile legii supreme – Constituţia Republicii Moldova”, afirmă Igor Dodon.
La rândul său, Traian Băsescu a anunţat că îl va acţiona în judecată pe preşedintele Republicii Moldova.”Caut cel mai bun avocat din Republica Moldova. Am termen şase luni. Decretul produce efecte după şase luni şi caut avocat şi o să mă judec cu Dodon”, a menţionat fostul lider de la Cotroceni.