Cluj Arena devine gazda celui mare festival de poezie contemporană din Europa

În perioada 3-6 octombrie 2024, Cluj Arena devine epicentrul poeziei performative, prin găzduirea celei de-a doua ediții a Festivalului Transylvania International Spoken Word, un eveniment cultural internațional, unic în Europa, care marchează Noua Eră a Poeziei. Cu un line-up impresionant de circa 60 de poeți locali și internaționali, ce vor urca pe scena Sălii multifuncționale a stadionului Cluj Arena, festivalul va promova o nouă formă de artă, prezentată sub forma unui veritabil show de emoție, gânduri & putere, în care poezia se va îmbina armonios cu muzica și arta contemporană.…

Read More

Sute de jucăuși, dar și ceterași pot fi văzuți la Festivalul jocului tradițional

Sute de jucăuși, alături de ceterași din județul Cluj, dar și de invitați speciali vor evolua în cadrul Festivalului jocului tradițional, un eveniment aflat la cea de-a doua ediție, organizat la Cluj-Napoca. Evenimentul dorește să aducă în prim-plan și să promoveze bogata moștenire culturală a județului Cluj, dar nu numai, evidențiind muzica și jocurile tradiționale, transmise din generație în generație. Totodată, manifestarea oferă o oportunitate pentru publicul tânăr de a învăța mai multe despre cultură și tradiții, contribuind la păstrarea și perpetuarea acestora. Festivalul va avea loc marți, 29 octombrie…

Read More

Jocul Fecioresc, festival cu o tradiție de 38 de ediții, pe Platoul Sălii Sporturilor din Cluj

Cea de-a 38-a ediție a Festivalului Jocului Fecioresc din Transilvania se va desfășura duminică, 22 septembrie 2024, la Cluj-Napoca, pe Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”. Festivalul va începe la ora 15:00, iar accesul este liber. Jocul fecioresc din România a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, în anul 2015. Astfel, potrivit președintelui Asociaţiei Folclorice „Someşul-Napoca”, dr. Zamfir Dejeu, manifestarea îşi propune să încurajeze promovarea acestor valori de patrimoniu imateral UNESCO. Pe scena festivalului vor urca ansambluri folclorice și formații de dansuri tradiționale din mai multe județe din Transilvania, dar și…

Read More

Jazz in the Park începe vineri, în Parcul Etnografic ”Romulus Vuia”

Jazzul de bună calitate poate fi ascultat și trăit la cea de-a 12-a ediție a festivalului Jazz in the Park care va avea loc între 30 august și 1 septembrie în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Această ediție se anunță a fi una memorabilă ce aduce laolaltă un amestec captivant de sunete și stiluri muzicale. Cei trei headlineri de excepție promit experiențe muzicale unice: Scott Bradlee’s Postmodern Jukebox, Cymande și Avishai Cohen Trio. Postmodern Jukebox, cunoscuți pentru reinterpretările lor inedite ale hiturilor moderne în stilul retro vor electriza publicul cu…

Read More

Tradițiile românești, apreciate și în acest an, la Festivalul Internațional de Folclor Montan din Zakopane

Grupul tradițional “Mărișana” din Mărișel a impresionat publicul polonez și juriul internațional, prezentând, luni, 19 august, obiceiul “Corindatul junilor”, în cadrul celei de-a 55-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor Montan din Zakopane, Polonia. Miile de spectatori au fost încântați de autenticitatea și frumusețea tradițiilor din zona de munte a județului Cluj, prezentate și în acest an la acest festival. Grupul “Mărișana” participă la acest prestigios festival cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și al Primăriei Mărișel.

Read More

Zilele Culturale Maghiare aduc peste 500 de activități VEZI programul următoarelor zile de festival

Ediția din 2024 a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj aduce opt zile de festival, pe parcursul cărora publicul se va putea bucura de peste 500 de activități și evenimente speciale. Acestea se vor desfășura în mai multe locații, printre care Piața Unirii, Muzeul Etnografic, Grădina cu ruine, str. Potaissa, Casa Tiff sau Palatul Bánffy. În acest context, organizatorii festivalului, vin cu mai multe recomandări despre evenimentele care au loc, la Cluj, în următoarele zile: Marți, 20 august – de la 12:00, la Biserica Reformată de pe Kogălniceanu are loc un…

Read More

Andra, Andia, Cargo și Iris, printre artiștii care vor concerta la a treia ediție a unui festival din Florești

„România cea Frumoasă” revine în forță și transformă cea mai mare comună din țară, timp de trei zile, într-o scenă a culturii și tradiției. Astfel, cea de-a treia ediție a festivalului va avea loc în comuna Florești, în Parcul Poligon, din 6 până în 8 Septembrie 2024. Printre artiștii care vor urca în scenă sunt: Andra, Cargo, Iris, Andia, Vlăduța Lupău, Adda, Ghiță Munteanu și mulți alții. Festivalul va cuprinde: – Program artistic: Muzică populară autentică și artiști consacrați te vor încânta cu reprezentațiile lor; – Wine Festival: O zonă…

Read More

Festivalul Fructelor de Pădure la Valea Ierii

De Sfânta Maria, joi, 15 august 2024, la Valea Ierii, iubitorii de natură, cultură și produse tradiționale sunt așteptați la cea de-a treia ediție a Festivalului Fructelor de Pădure. Desfășurat în cadrul Zilei comunei, acesta va cuprinde o gamă variată de evenimente, atât gastronomice, cât și culturale. Cei prezenți vor avea ocazia să vadă priceperea gospodinelor din zonă, care știu să transforme fructele de pădure în adevărate delicii, iar turiștii vor putea degusta și cumpăra cele mai bune dulcețuri, siropuri, băuturi și prăjituri, obținute din fructele culese din flora spontană.…

Read More

Ansambluri folclorice din 6 țări, pe scena Festivalului „Serbările Transilvane”

Festivalul Internațional de Folclor „Serbările Transilvane”, ajuns la cea de-a XXII-a ediție, se desfășoară între 26 și 28 iulie 2024, la Cluj-Napoca. Pe scena festivalului, amplasată pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” din oraș, vor urca ansambluri folclorice din județul Cluj, dar și din Republica Moldova, Macedonia, Grecia, Slovacia și Cehia. Lor li se vor adăuga producători de preparate tradiționale, dar și meșteri populari. Astfel, timp de trei zile, iubitorii de folclor și tradiții se vor putea bucura de varietatea cântecelor și jocurilor populare. Festivalul a debutat în anul 2000…

Read More

Gastronomie, muzică, joc și ateliere la Festivalul Plăcintei de la Bobâlna

Cea de-a doua ediție a „Festivalului Plăcintei” va avea loc în comuna clujeană Bobâlna, duminică, 28 iulie 2024. Astfel, iubitorii gastronomiei tradiționale vor putea savura cele mai delicioase plăcinte, pregătite cu drag de oamenii harnici din Bobâlna. Încă din toamna anului trecut, aceștia au făcut silvoița pentru plăcintele ce vor putea fi savurate în cadrul festivalului, alături de cele cu brânză, varză și cartofi. Activitățile vor începe la ora 12:30, cu o slujbă de Te Deum la Monumentul Eroilor din centrul comunei. De la ora 14:00, iubitorii de cântec și…

Read More