Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu“ Cluj-Napoca a fost decorată de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar“ în grad de Cavaler, pentru contribuția adusă la gestionarea epidemiei de COVID-19. Distincţia i-a fost înmânată rectorului UMF „Iuliu Hațieganu“, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, de către preşedintele României, în cadrul unei ceremonii care a avut loc ieri, 1 decembrie, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, scrie UpNews. Ordinul „Meritul Sanitar“ în grad de Cavaler a fost oferit în semn de recunoștință pentru calitatea…
Read MoreNews
Mii de luminițe au îmbrăcat municipiul Cluj-Napoca în haine de sărbătoare FOTO
Municipiul Cluj-Napoca a îmbrăcat haina festivă, iar miile de luminițe care au fost pornite, de către municipalitate, în tot orașul, au dat, în mod oficial, startul vervei aferente sărbătorilor de iarnă. Din cauza pandemiei impuse de către COVID-19, aprinderea luminilor de Crăciun, s-a realizat, în acest an, fără fastul obișnuit. Primarul Emil Boc a pornit iluminatul de sărbătoare, cu ajutorul a trei copilași, prin intermediul unei ceremonii scurte. „Dragi clujeni, sper ca iluminatul deschis azi să vă aducă…
Read MorePagina de istorie: Consiliul Dirigent, guvernul de tranziție al românilor ardeleni
În data de 2 decembrie 1918, la Alba Iulia, lua naștere Consiliul Dirigent. Era un organism al cărui rol era, de fapt, de guvern regional al Transilvaniei, menit să conducă această regiune până la deplina integrare în Regatul României. Principala personalitate din acest Consiliu Dirigent a fost Iuliu Maniu, scrie RFI în Pagina de istorie. La 1 Decembrie 1918, românii ardeleni, strânși la Alba Iulia, au decis formarea unor adevărate organisme de stat. Ei au desemnat un Mare Sfat Național care avea rolul unui Parlament regional. De asemenea, a fost…
Read MoreCum a fost omagiat Iuliu Hossu la Cluj
Vestitorul Marii Uniri, Iuliu Hossu, a fost omagiat la Cluj cu prilejul Zilei Marii Uniri. PS Florentin Crihălmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, pr. Marius Cerghizan, vicar general, preoți, diaconi, studenți teologi, credincioși (în număr mic, dar prezenți și prin intermediul transmisiei online), precum și reprezentanți ai autorităților locale, între care prefectul județului Cluj, au onorat memoria cardinalului Iuliu Hossu fiind de față la un scurt moment omagial desfășurat în condițiile impuse de pandemie. La încheierea sfintei liturghii arhierești în catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca – celebrare dedicată memoriei înfăptuitorilor…
Read MoreDin culisele Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, cu acad. Ioan Aurel Pop VIDEO
Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a făcut o emoționantă incursiune în trecutul istoric al României pentru a scoate în relief personalități marcante ale Marii Uniri, pentru a face posibilă o înțelegere mai profundă a contextului care ne-a întregit ca neam și, mai ales, pentru a înțelege sensul acestei moșteniri numită România. Prelegerea a fost susținută în cadrul Clubului Rotary Cluj-Napoca și a fost transmisă în direct de Via Cluj Tv. Cum ne raportăm astăzi la cel mai important moment din istoria noastră și ce facem cu…
Read MoreEDITORIAL: 1 Decembrie – După 30 de ani
Festivismul organizat a confiscat semnificația zilei de 1 Decembrie. Prinși în avalanșa mesajelor de tip ”La mulți ani, România!” (adesea, fără virgulă înainte de România, pentru că ne place să ne considerăm patrioți, dar disprețuim gramatica limbii române, iar vocativul este inamicul nostru), ne lipsește o minimă reflecție asupra acestei sărbători. 1 Decembrie 1918 nu a fost concepută de corifeii Unirii drept o zi a răzbunării, ci una a dreptății și a împăcării. Chiar Iuliu Maniu, cel care a făcut posibilă Unirea, enunța acest gând: românii nu vor să se…
Read MoreCe program are Primăria Cluj-Napoca în 30 noiembrie și 1 decembrie
Primăria municipiului Cluj-Napoca nu va asigura program cu publicul în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie 2020. De asemenea, în perioada 28.11.2020 -01.12.2020 Serviciul de Evidență a persoanelor nu va asigura program cu publicul. În ceea ce privește Serviciul Stare civilă, acesta va avea următorul program de lucru: Compartimentul decese: sâmbătă, 28.11.2020- 08.30-13.30; duminică, 29.11.2020- 08.30-12.30; luni, 30.11.2020- 08.30-13.30; marți, 01.12.2020- 08.30-13.30. Compartimentul Căsătorii va asigura celebrarea căsătoriilor programate în data de 28.11.2020. Programul normal de lucru va fi reluat începând de miercuri, 2 decembrie 2020.
Read MoreCFR Cluj, eliminată din Cupa României de Poli Iași
Coșmarul continuă la CFR Cluj. Echipa clujeană a înregistrat o nouă înfrângere, pe teren propriu, împotriva Poli Iași. Echipa moldoveană a eliminat-o pe CFR Cluj din șaisprezecimile Cupei României. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de Andreas Calcan, în minutul 63. Pentru CFR Cluj, este cea de-a patra înfrângere consecutivă pe teren propriu, înregistrată în toate competițiile.
Read MoreCeremonie militară fără public de Ziua Marii Uniri
Ziua Marii Uniri va fi marcată la Cluj-Napoca printr-o ceremonie militară organizată în Piața Mihai Viteazul cu participarea unui detașament de onoare, cu efective reduse, fără tehnică, din structurile Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Ceremonia militară se va desfășura fără public, avându-se în vedere numărul de persoane permis de cadrul legal și de Hotărârea de Guvern nr. 967 din 14.11.2020. Activitatea se va desfășura după următorul program: 11.30-11.55 realizarea dispozitivului; 12.00-12.02 sosirea persoanei oficiale; 12.02-12.05 intonarea Imnului Național al României; 12.05-12.15 depunerea de coroane de flori; 12.15 încheirea activității.…
Read MoreLucian Bode: Vom semna contractele pentru ultimele secțiuni ale Autostrăzii Transilvania
Autostrada Transilvania va rămâne o prioritate pentru Guvern, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Prezent la Cluj, el a declarat că este mulțumit de faptul că a reușit să introducă în trafic încă un segment de 25 de kilometri de autostradă, în județul Mureș, în această toamnă. Lucian Bode a adăugat că va continua demersurile pentru a începe lucrările pentru ultimele secțiuni din autostrada dintre Borș și Târgu-Mureș. Potrivit ministrului Transporturilor, au fost semnate contracte de proiectare și execuție pentru încă 110 kilometri de autostradă. De asemenea, a pregătit documentația…
Read More