Cea de-a V-a ediție a sărbătorii tradiționale „Fiii Comunei Geaca” se va desfășura sâmbătă, 29 iulie 2023. Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Geaca, împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj va începe la ora 10:00 cu slujba religioasă, oficiată în biserica satului. Apoi, de la ora 13:00, în curtea Școlii Generale din Geaca va avea loc deschiderea festivă, când vor fi aniversate și premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Activitățile vor continua de la ora 14:00 cu…
Read MoreEtichetă: sarbatoare
Peste 10 000 de moți și turiști, la ,,Sărbătoarea tradițională de la Crucea Iancului” de la Mărișel
Peste 10.000 de moți și turiști, potrivit forțelor de ordine, au fost prezenți duminică, 9 iulie 2023, la ,,Sărbătoarea tradițională de la Crucea Iancului”, ce se desfăşoară de peste 170 de ani, în a doua duminică din luna iulie, în comuna clujeană Mărișel, în cinstea lui Avram Iancu şi a moţilor din timpul Revoluţiei de la 1848. Organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local al comunei Mărișel, evenimentul a debutat la ora 12:00, când a fost săvârșită o slujbă…
Read MoreMii de moți și turiști, așteptați la Mărișel de sărbătoarea tradițională de la Crucea Iancului
Cea de-a 68-a ediție a sărbătorii tradiționale de la Crucea Iancului va avea loc duminică, 9 iulie 2023, în comuna Mărișel. Organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local al comunei Mărișel, cea mai mare manifestare de acest gen din judeţul Cluj adună an de an mii de persoane, moți și turiști din țară și străinătate. Sărbătoarea se desfăşoară de peste 170 de ani în cinstea lui Avram Iancu şi a moţilor din timpul Revoluţiei de la 1848. Activitățile vor…
Read MoreSărbătoare tradițională pe muntele Dobrin
Clujenii iubitori de folclor, dar nu numai, sunt așteptați de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cunoscută în tradiția românească sub numele de „Sânpetru” sau „Sânpetru de vară”, pe Muntele Dobrin din comuna Măguri-Răcătău, unde an de an are loc o întâlnire tradițională. Îndrăgiți interpreți de muzică populară, alături de ansambluri folclorice, vor evolua pe scena amplasată pe vârf de munte. Evenimentul, organizat de Primăria Măguri-Răcătău împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va avea loc joi, 29…
Read More“La plăcinte înainte”, sărbătoarea plăcintelor și a motocicliștilor
Clujenii și, numai, sunt așteptați sâmbăta, 06 mai 2023, “La plăcinte înainte”, sărbătoarea plăcintelor și a motocicliștilor. Evenimentul public cu acces gratuit “ Câmpeneasca moto CMC 6000 membri la plăcinte înainte” se va desfășura în comuna Mănăstireni din județul Cluj, începând cu ora 15:30 și va include muzică live, călărie, teste motociclete, concert, iar la final, fetele satului vor alege și premia cea mai frumoasă motocicletă. Sărbătoarea este organizată cu ocazia împlinirii a 6000 membri pe grupul asociației Comunitatea Moto Cluj. Sute de motocicliști vor porni din parcarea “Emag” de…
Read MoreRomânia, sărbătorită și la Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda”
Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” Cluj-Napoca organizează spectacolul ,,Sărbătorim România”. Evenimentul dedicat Zilei Naționale a României va avea loc marți, 29 noiembrie 2022, de la ora 18:00, la sediul școlii de pe str. Fabricii de Zahăr nr. 51, din Cluj-Napoca, în sala ,,Tudor Jarda”. Spectacolul va cuprinde momente poetice în cadrul Cenaclului ,,Pro Poem” cu membrii trupei de teatru ,,Scena”, iar cursanții claselor de canto muzică populară, împreună cu solistele de muzică populară Mariana Morcan și Ana Branea vor susține recitaluri folclorice. Acompaniamentul muzical va fi asigurat de orchestra…
Read MoreZiua Națională Salvamont
Ziua Națională Salvamont este marcată, anual, în data de 1 august. Astfel, prima zi a lunii august reprezintă, an de an, prilejul ideal pentru a aduce mulțumiri celor care, indiferent de sezon, sunt pregătiți să sară în sprijinul turiștilor și aventurierilor aflați în dificultate. În 2022 se împlinesc 53 de ani de activitate sub denumirea de Salvamont și 118 de la atestarea primelor structuri organizate de salvare montană. În tot acest timp, rezultatele și obiectivele atinse au dovedit profesionalismul, eficiența și responsabilitatea salvatorilor montani care se dedică misiunii de apărare…
Read MoreDublă sărbătoare, marcată la “Puck”
Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca a marcat, la finalul săptămânii trecute, Ziua Mondială a Marionetei și Ziua Internațională a Teatrelor pentru Copii și Tineret prin spectacolele „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios” și „Pălăria buclucașă”. Spectacolul „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios” după R. Kipling, în regia lui Koblicska Kálmán, într-o nouă versiune scenică semnată de Varga Ibolya, a avut o reprezentație sâmbătă, 19 martie, de la ora 11:00. Din distribuție au făcut parte Giriti Réka, Patka Ildikó, Pünkösti Laura, Balogh Dorottya, Csortán Márton, György László și Urmánczi Jenő. Spectacolul a fost prezentat…
Read MorePersonalitățile Marii Uniri, onorate la Cluj
Sărbătoarea Marii Uniri a scos în stradă sute de clujeni. Oamenii au asistat la o paradă militară și la depuneri de coroane și jerbe de flori la statuile unor mari personalități. Pentru că, la Cluj-Napoca, nu există nici un monument de for public dedicat Regelui Unirii, Ferdinand I, ori Regelui Reîntregirii, Mihai I, evenimentele publice au fost organizate la statuia voievodului Mihai Viteazul. Dacă oficialitățile s-au strâns în Piața Mihai Viteazul, societatea civilă a ales să depună coroane și jerbe de flori la personalitățile care au realizat Marea Unire la…
Read MorePraznicul Adormirii Maicii Domnului, program și măsuri de protecție
Potrivit Biroului de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului și în acest an, în preajma zilei de 15 august, va avea loc pelerinajul de la Mănăstirea Nicula pentru credincișii ortodocși. Procesiunea va fi condusă de către IPS Andrei Andreicuț, pe jos, până la biserica de lemn din incinta Mânăstirii Nicula. Anul acesta, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, întâmpinat cu multă evlavie de toți credincioșii, va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, amintindu-ne de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și…
Read More