Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean (CJ) Cluj, anunță persoanele care doresc să treacă pragul secției în aer liber – Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia” din Hoia că, odată cu trecerea la ora oficială de iarnă, programul de vizitare a obiectivului a fost modificat. Astfel, cei care doresc să se bucure de o plimbare în aer liber, într-un cadru încărcat de istorie și tradiție, o pot face de miercuri până duminică, între orele 9:00-16:00, ultima intrare fiind la ora 15:00. În zilele de luni și marți…
Read MoreCategorie: Timp liber
Lifestyle & Evenimente
Opera Maghiară din Cluj programează spectacolul Janos Vitez în Luna aniversară Virginia Zeani
Opera Maghiară din Cluj a programat un spectacol aparte pentru Luna aniversară Virginia Zeani. Este vorba de spectacolul Janos Vitez, programat sâmbătă, de la ora 17.00. Una din cele mai cunoscute poezii narative ale literaturii maghiare dezvăluie o lume magică prin lupta dintre bine și rău. În timpul spectacolului putem urmări transformarea personajului principal, păstorului Kukorica Jancsi, în cavaler. Regizorul spectacolului, Szabó Emese, a reușit să plaseze această operă scrisă în secolul al XIX-lea și compusă la începutul secolului al XX-lea, într-un context care aduce poemul narativ mai aproape…
Read MoreTaraful Rutenilor și Carmen Chindriș amână întâlnirea cu fanii de la Cluj până pe 22 decembrie
Luând în considerare creșterea exponențială a numărului de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și ținând cont de măsurile deja întreprinse la nivel național pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, organizatorii concertului Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș care ar fi trebuit să se desfășoare pe 29 octombrie, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, a fost reprogramat. Concertul va fi prezentat publicului de la Cluj, în data de 22 decembrie 2021, în aceeași locație. Biletele achiziționate rămân valabile pentru reprezentația din luna decembrie, fără a fi necesară preschimbarea…
Read MoreÎncepe a XXV-a ediție a Zilelor bibliotecilor de cartier
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează pe parcursul săptămânii 25-29 octombrie 2021, a XXV-a ediţie a Zilelor Bibliotecilor de Cartier. Această manifestare are ca scop apropierea publicului clujean de filialele bibliotecii publice, precum și facilitarea accesului membrilor comunității la instrumente și servicii moderne de informare, cercetare, educație sau recreere. Cluburi de lectură, de limbi străine, cursuri de programare, ateliere de creativitate, prezentări de carte, ore de poveste în limbile română, maghiară, engleză, teatru kamishibai, vizionare de film sau întâlnire a unui…
Read MoreFilarmonica Sibiu, turneu maraton în nordul Europei
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu pregăteşte un turneu european cu peste 30 de concerte susţinute în numeroase oraşe importante din Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca şi Marea Britanie. Turneul se va desfăşura în perioada 1 noiembrie – 17 decembrie, la invitaţia unei companii artistice din Berlin, capitala Germaniei., după cum scrie agenția Agerpres. În avanpremiera turneului, orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu le oferă sibienilor, dumincă, la Sala Thalia, un concert vocal-simfonic cu muzică de film. Din program nu vor lipsi fragmente importante din creațiile muzicale ale lui Hans Zimmer, precum…
Read More„Spiridușul cel voinic” pe scena teatrului Puck VEZI ce alte spectacole se joacă în acest weekend
„Spiridușul voinic”, un spectacol despre curaj, responsabilitate și prietenie, este programat la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca pentru duminică, 24 octombrie 2021, de la orele 10:00 și 12:30, și marți, 26 octombrie 2021, de la ora 18:00. Totodată, sâmbătă, 23 octombrie 2021, de la 11:00, va fi prezentat spectacolul „Palkó és Panna”/ „Palkó și Panna”. Săptămâna a început cu spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, în regia Angelicăi Pamfilie, prezentat marți, 19 octombrie, la sediul instituției, în limba română. Miercuri, teatrul clujean a găzduit o reprezentație a spectacolului „Csipike”/„Cipi,…
Read MoreAsociația „Origini Maramureș” inaugurează Drumul Maramureșului, un traseu turistic de peste 700 kilometri
Inițiat de Asociația Origini Maramureș, „Drumul Maramureșului” are ca scop promovarea Maramureșului, dar mai ales a oamenilor din această regiune. Este un traseu de lungă distanță, de tip circuit, cu peste 40 de trasee recomandate a fi parcurse la pas sau cu bicicleta. Proiectul își propune să aducă în atenția celor interesați serviciile turistice relevante din regiune: nu doar atracțiile naturale și culturale, ci și meșteșugari, experiențe locale, cazări și restaurante Potrivit inițiatorilor proiectului, 700 kilometri de drum sunt deja marcați în tot județul Maramureș, iar cu sprijinul autorităților locale,…
Read MoreRecital de muzică folclorică la Biblioteca Județeană
Clujenii, iubitori de folclor, sunt invitați joi, 21 octombrie 2021 , la un recital de muzică tradițională, susținut de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor profesor Ovidiu Barteș, alături de interpreta Mariana Morcan. Manifestarea, organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va debuta la ora 12:00, în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, situată pe Calea Dorobanților nr. 104. Cântecele și suitele instrumentale prezentate sunt în concordanță cu imaginile din satul românesc – arhitectură tradițională, portret, detalii…
Read MoreDupă cursuri, profită de ofertele de nota 10 din Welcome Pack-ul „Back to College”
Studenția – miros de cafea, proiecte, cursuri, seminarii, distracție, din nou cafea, examene, dar și multe nopți nedormite în care faci proiectul pe care ai spus că nu o să îl mai lași pe ultima sută de metri. Pentru a marca revenirea la viața de student, Iulius Mall Cluj a pregătit un Welcome Pack „Back to College”. În perioada 22-31 octombrie 2021, adună-ți gașca, asigurați-vă că aveți prezență full la Iulius Mall Cluj și bucurați-vă de beneficii! Cum arată un Welcome Pack obișnuit pentru studenți? Agende, pixuri, un calendar în…
Read MoreIstorii fotografice, surprinse în zeci de imagini etnografice, expuse la Cluj-Napoca
Zeci de fotografii remarcabile, ce ilustrează aspecte din viața satului contemporan din Transilvania, Banat și Oltenia, de la arhitectură tradițională și portret, la detalii de port popular sau activități legate de muncile câmpului, vor fi expuse din această săptămână la Cluj-Napoca. Intitulată „Istorii fotografice”, expoziția de fotografie etnografică este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT), instituție subordonată Consiliului Județean Cluj, împreună cu Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni (AAFH). Expoziția este prezentată publicului clujean în perioada 20 octombrie – 12 noiembrie 2021, în foaierul Bibliotecii Județene…
Read More