Mii de profesori clujeni au protestat, din nou, în stradă

Câteva mii de profesori au protestat în Piața Unirii din Cluj. Ei s-au strâns pentru a-și exprima revendicările: salarii mai mari și condiții mai bune de lucru. Profesorii se află în grevă generală de mai mult de o săptămână. Săptămâna trecută, ei au decis să iasă din sălile de clasă și să își exprime nemulțumirile în stradă. Liderii profesorilor spun că vor continua protestele până când revendicările lor vor fi satisfăcute.

Read More

Chirurgi de elită, prezenți la cea de a 13-a ediție anuală a Cursului de Laparoscopie Urologică de la Cluj

Cea de-a 13-a ediție anuală a Cursului de chirurgie laparoscopică în urologia oncologică va avea loc săptămâna aceasta la Cluj. Evenimentul este organizat de Spitalul Medicover Cluj alături de Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, prin coordonarea Conf. Dr. Bogdan Petruț. Evenimentul va avea loc în perioada1-3 iunie în cadrul Spitalului Medicover Cluj. Printre speakerii de renume din străinătate care vor participa în acest an se numără Prof. Dr. Francesco Greco si Prof. Dr. Thomas Bschleipfer, domnia sa primind recent distincția de „Doctor Honoris Causa” din partea Universității de Medicină și Farmacie,…

Read More

Ministrul Educației: Nu excludem posibilitatea prelungirii anului școlar, dacă greva va dura prea mult

Ministrul Educației nu exclude posibilitatea prelungirii anului școlar, dacă greva va dura prea mult. Referitor la elevii care vor să meargă la facultăți din străinătate, susține că la nevoie, “vom lua legătura cu omologii din alte țări pentru a explica situația”. Ligia Deca a susținut o declarație de presă în care a precizat că elevii vor beneficia de posibilitatea de prelungire a cursurilor și a calendarelor de evaluări, adăugând că momentan, calendarul pentru Bacalaureat rămâne neschimbat. “Termenul pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a și clasa a XIII-a este de 2 iunie.…

Read More

UBB va organiza un Centru Regional de Orientare în Cariera de Cercetare în valoare de 5,2 milioane de lei

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va coordona un nou proiect câștigător din PNRR în valoare de aproximativ 5,2 milioane de lei (Investiția10 – Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM – Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării). Prin acest program, UBB, împreună cu colaboratori de la Universitatea din Oradea, va deschide un Centru Regional Nord-Vest de Orientare în Cariera de Cercetare (UBB-CORE). Centrul este destinat tuturor persoanelor din regiunea de nord-vest şi nu numai, interesate de…

Read More

Cod Galben de vânt și grindină pentru mai multe județe, inclusiv Cluj

O atenționare de Cod Galben de ploi cu descărcări electrice, vânt și grindină, valabilă pentru luni, 29 mai 2023, pentru mai multe judeţe din țară, printre care și județul Cluj, a fost emisă de către Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Mai exact, atenționarea este valabilă începând cu ora 12:00 și până la ora 23:00. Astfel, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Banat, Crișana, în vestul Transilvaniei, Oltenia, în sud-estul Munteniei…

Read More

Regele Charles, așteptat la Viscri, în Transilvania – Prima vizită în calitate de rege

După ce s-a aflat că regele Charles vine în România la începutul lunii iunie, țara noastră face înconjurul presei britanice. Aceasta va fi prima vizită a monarhului după încoronare.  „Prima călătorie în străinătate a regelui Charles de după încornare urmează să fie o vacanță de mers pe jos în țara lui Dracula” – scrie cotidianul britanic The Sun despre vizita în România a monarhului. Jurnaliștii britanici amintesc că, în țara noastră, regele – care este, după cum spun ei „descendent al eroului național Vlad Țepeș” – deține cel puțin zece proprietăți. La…

Read More

Tot mai mulți clujeni preferă alimentele tradiționale

Tot mai mulți clujeni se orientează spre consumul de produse tradiționale, chiar dacă ele nu sunt atestate oficial ca atare. Potrivit reprezentanților Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj există trei factori care stimulează această tendință. Primul este faptul că produsele tradiționale sunt de o calitate foarte ridicată. Al doilea factor este reprezentat de faptul că au apărut rețele funcționale de distribuție, care asigură accesul cumpărătorilor la alimentele produse în regiune, la prețuri corecte. Al treilea factor este reprezentat de politicile publice promovate de Uniunea Europeană, prin conceptul…

Read More

Pâine și mâine, proiectul care dă o șansă în plus copiilor din Băișoara

50 de copii din comuna Băișoara, care învață în ciclul primar, primesc, în fiecare zi, o masă caldă, precum și ajutor la lecții. Proiectul se numește ”Pâine și mâine” și este derulat de organizația caritabilă World Vision. Comuna Băișoara, din Munții Apuseni, este una care include mai multe comunități vulnerabile din punct de vedere social. Copiii moților din comuna Băișoara primesc ajutor pentru a rămâne la școală. În fiecare zi, ei primesc hrană și sprijin pentru teme, în cadrul unui proiect derulat de World Vision, spune reprezentanta organizației caritabile, Ioana…

Read More

Idei pentru weekend VEZI ce poți face în Cluj

Cluj Tourism (Centrul de Informare și Promovare Turistică al județului Cluj) centralizează în fiecare zi evenimentele și expozițiile din tot județul Cluj. Astfel, câteva dintre opțiunile pentru acest weekend, sunt: – Festivalul „Vino la Hoia”; – Festivalul „Rocada Artelor”; – Festivalul „Pass-World-Opera”; – Street Food Festival; – msg Maraton Apuseni; – Cupa României de Downhill Toate evenimentele, pentru cei mari și cei mici, din acest weekend, le puteți accesa și pe link-ul: https://clujtourism.ro/evenimente/

Read More

Stația mobilă pentru întocmirea cărților de identitate se va afla la Căianu VEZI când

O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj se va deplasa luni, 29 mai 2023, începând cu ora 09:30, în localitatea Căianu, județul Cluj, cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor și fotografiei pentru întocmirea cărților de identitate, urmare a modificărilor survenite odată cu aprobarea Nomenclatorului stradal al comunei Căianu. În acest context, cetățenii de pe raza comunei care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum și persoanele aflate în…

Read More