Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB) va elabora strategia României în comunicațiile cuantice în calitate de coordonator, în cadrul unui proiect ce se va desfășura în următorii zece ani. Împreună cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor din Măgurele, în calitate de partener, universitatea clujeană alături de alți actori participanți dintr-un consorțiu care va dezvolta acest proiect, va trasa liniile directoare pentru dezvoltarea capabilităților naționale în domeniul comunicațiilor cuantice, după cum spune rectorul UBB, profesorul universitar doctor Daniel David. Tehnologiile cuantice reprezintă o nouă paradigmă asumată de Uniunea Europeană, cu…
Read MoreCategorie: Important
Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat în satul Bologa
Un microbuz care transporta șapte persoane, dintre care patru minori, s-a răsturnat în localitatea clujeană Bologa. Șase dintre aceste persoane au suferit leziuni ușoare. La fața locului au fost trimise un echipaj SMURD și unul de ambulanță. Cele șase persoane care au suferit leziuni ușoare au fost transportate la Spitalul din Huedin pentru a primi îngrijirile necesare.
Read More„Spiridușul cel voinic” pe scena teatrului Puck VEZI ce alte spectacole se joacă în acest weekend
„Spiridușul voinic”, un spectacol despre curaj, responsabilitate și prietenie, este programat la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca pentru duminică, 24 octombrie 2021, de la orele 10:00 și 12:30, și marți, 26 octombrie 2021, de la ora 18:00. Totodată, sâmbătă, 23 octombrie 2021, de la 11:00, va fi prezentat spectacolul „Palkó és Panna”/ „Palkó și Panna”. Săptămâna a început cu spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, în regia Angelicăi Pamfilie, prezentat marți, 19 octombrie, la sediul instituției, în limba română. Miercuri, teatrul clujean a găzduit o reprezentație a spectacolului „Csipike”/„Cipi,…
Read More760 de pacienți COVID, în spitalele din Cluj
Numărul pacienților care necesită spitalizare din cuza coronavirusului, este îngrijorător, la nivel național. Astfel, doar în spitalele clujene sunt internați 760 de pacienți COVID-19. Situația epidemiologică, în județul Cluj, se prezintă astfel: rata incidenței pe județul Cluj: 9,11; în ultimele 24 de ore, 699 persoane din județul Cluj au fost confirmate pozitiv cu infecție Covid-19; total număr de teste: 2.570 din care 726 diagnostic grupe de risc, 420 teste efectuate la cerere și 1.424 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 760.380 de teste, la nivelul județului Cluj; 77…
Read MoreEmoționant: Regele Mihai I, omagiat public la Cluj
Pandemia de coronavirus a adus retricții legate de organizarea unor evenimente publice de tipul concertelor. Chiar și așa, monarhiștii clujeni au găsit o modalitate emoționantă de a omagia centenarul nașterii Regelui Mihai I al României. Reprezentanți ai Clubului Monarhiștilor Clujeni au afișat un protret imens al Majestății Sale pe fațada Operei Naționale Române și a Teatrului Național Român, alături de un imens steag regal. Regele Mihai I al României s-a născut în 25 octombrie 1921, la Sinaia. Era fiul Principelui Moștenitor Carol al României și al Principesei Elena, care provenea…
Read MoreAustria oferă României medicamente pentru bolnavii COVID-19
Mai multe tipuri de medicamente pentru tratamentul COVID-19, aflate în stocurile Austriei, au fost oferite României prin Mecanismul European de Protecție Civilă La solicitarea statului român de acordare de sprijin în combaterea efectelor generate de creșterea exponențială a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene, prin intermediul CECIS de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, miercuri au ajuns în țară 1.075 de cutii de diferite tipuri de medicamente pentru tratamentul pacienților aflați în stare…
Read MoreRomânia e reprezentată doar de o gimnastă la Mondialele din Japonia
Românca Maria Ceplinschi s-a calificat în finale, la individual compus și la sol la Campionatul Mondial de gimnastică de la Kitakyushu, in Japonia. La 16 doar ani, Maria Ceplinschi e singura sportivă din România înscrisă în competiție. La individual compus ea s-a calificat în finale cu al 20-lea rezultat şi la sol, cu al 7-lea., unde va forța obținerea unei medalii. Maria Ceplinschi face parte din proiectul coordonat de Mariana Bitang şi de Octavian Belu în care sunt căutate și antrenate tinere talente în gimnastică din România. (foto: www.click.ro)
Read MoreVaccinul Pfizer/BioNTech, 93% eficient la copiii între 12 și 18 ani
Studiu îmbucurător realizat de cercetătorii americani! Vaccinul anti-COVID-19 de la Pfizer/BioNTech are 93% eficiență la copiii între 12 și 18 ani Experții americani au analizat informațiile clinice de la 464 de pacienți cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, între iunie și septembrie 2021. Printre pacienții studiați internați cu COVID-19, șase erau vaccinați și 173 nevaccinați. În rândul copiilor infectați cu tulpina Delta a SARS-CoV-2, 43% au avut nevoie de internate la ATI și 16% dintre copiii bolnavi grav au fost conectați la aparate de respirație asistată. 93% dintre…
Read MoreVinul din Republica Moldova ajunge în Suedia
Pentru al patrulea an consecutiv, Republica Moldova a fost prezentă la cea de-a 23-a ediție a expoziției internaționale Expo Real 2021, desfășurată în octombrie la München, Germania, considerată de specialiști ca cel mai important târg internațional pentru proprietăți și investiții Standul a fost organizat de Agenția de Investiții, care a prezentat oportunitățile de investiții ale Republicii Moldova, arătând zone construibile destinate dezvoltării industriale în zonele economice libere, precum și alte oportunități de investiții. „Târgul este punctul de întâlnire pentru industria imobiliară, reunind părțile interesate din industrie, de exemplu dezvoltatori, experți…
Read MoreLegea și banii, materie nouă în orarul elevilor
Elevii vor studia obligatoriu, educaţie financiară şi educaţie juridică începând cu anul şcolar viitor. Proiectul de lege a fost votat de curând în Parlament, mai precis în Senatul României, după cum scrie Ziarul financiar. Legea va intra în vigoare după ce va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi publicată ulterior în Monitorul Oficial. Potrivit Asociaţiei Vedem Just, propunerea legislativă depusă la începutul anului în Parlament a vizat iniţial doar introducerea educaţiei antreprenoriale şi financiare, adoptată la începutul toamnă de Camera Deputaţilor în această formă. În Comisia pentru învăţământ, tineret…
Read More