NewsEdge: Sclavia sexuală a copiilor, legalizată de către regimul taliban prin apartheid-ul de gen

Regimul taliban din Afganistan a transformat țara într-un „iad pe pământ” pentru femei și fete, la aproape cinci ani de la revenirea la putere pe 15 august 2021. Astfel, sub pretextul unei interpretări rigide a jurisprudenței islamice Hanafi, talibanii au emis peste 140 de edicte care elimină sistematic orice urmă de drepturi fundamentale, culminând cu Decretul nr. 18, adoptat la 14 mai 2026, care legalizează practic căsătoriile infantile și transformă femeia într-o proprietate lipsită de protecție legală, scrie NewsEdge. Activista afgană și director al programului pentru Afganistan al organizației Femena,…

Read More

Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat în satul Bologa

Un microbuz care transporta șapte persoane, dintre care patru minori, s-a răsturnat în localitatea clujeană Bologa. Șase dintre aceste persoane au suferit leziuni ușoare. La fața locului au fost trimise un echipaj SMURD și unul de ambulanță. Cele șase persoane care au suferit leziuni ușoare au fost transportate la Spitalul din Huedin pentru a primi îngrijirile necesare.

Read More

Doi minori din Dej, electrocutaţi

Doi minori de 12, respectiv de 15 ani, din municipiul Dej, au fost electrocutaţi după ce s-au urcat pe plafonul unui vagon al trenului de marfă care circula pe relaţia Dej Călători – Valea lui Mihai aflat în staţia C.F. Dej Călători. În momentul în care trenul s-a pus în mişcare, cei doi minori au intrat în contact cu linia de 27.000 de volţi. Minorul de 12 ani a sărit de pe plafonul vagonului şi a anunţat autorităţile despre incident. Din această cauză, trenul de marfă a fost garat în staţia C.F. Căşeiu, iar minorul de 15 ani a fost preluat de către ambulanţă. Ambii minori au fost transportaţi la Spitalul Municipal Dej pentru a li se acorda îngrijiri medicale de specialitate întrucât prezentau arsuri pe corp.

Read More