Tradiția ortodoxă presupune că Sfântul Foc are loc anual în ziua precedentă Paștelui Ortodox. În trecut, se spunea că lumina albastră era emanată din mormântul lui Isus, ridicându-se din placa de marmură care acoperă patul de piatră unde se crede că ar fi fost așezat trupul lui Isus pentru înmormântare.
Placa de marmură se află acum în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului. Anterior, se credea că lumina formează o coloană de foc, din care se aprind lumânări. În prezent, pentru aprinderea lumânărilor clerului și ale pelerinilor prezenți este folosită o brichetă sau un chibrit. Tradiția spune că focul aprinde spontan alte lămpi și lumânări în jurul bisericii, iar pelerinii și clerul spun că focul sfânt nu îi arde.
Înainte ca focul să fie aprins, Patriarhul îngenunchează în interiorul capelei în fața pietrei, cu mulțimea adunată afară. Când se aprinde focul, Patriarhul iese din biserică cu două lumânări aprinse și mii de pelerini, precum și creștini locali din toate confesiunile se adună la Ierusalim pentru a lua parte și a asista la acest eveniment anual.
Focul Sfânt este dus în Grecia printr-un zbor special și, în mod similar, în alte țări ortodoxe sau țări cu biserici ortodoxe majore, cum ar fi Siria, Georgia, Bulgaria, Liban, România, Egipt, Cipru, Macedonia de Nord, Serbia, Muntenegru, Belarus, Ucraina și Rusia, fiind primit de liderii bisericilor și de stat.
Istoricul Eusebiu scrie în Viața lui Constantin, care datează din jurul anului 328 e.n., despre o întâmplare interesantă în Ierusalim în timpul Paștelui, în anul 162. Când gardienii bisericii erau pe cale să umple lămpile pentru a le pregăti de sărbătoarea învierii lui Isus, au observat că nu a mai rămas ulei de turnat în lămpi.
Tradiția focului sfânt datează din secolul al IX-lea
Episcopul Narcis al Ierusalimului a ordonat ca lămpile să fie umplute cu apă. Apoi le-a spus gardienilor să le aprindă și fiecare lampă ardea ca și cum ar fi fost umplută cu ulei pur. Tradiția creștin-ortodoxă susține că această minune, care precede construirea Sfântului Mormânt în secolul al IV-lea, este legată de Miracolul Focului Sfânt, deși doctrina afirmă diferențe între cele două, deoarece prima a fost o singură întâmplare, în timp ce Minunea Focului Sfânt are loc în fiecare an. Cu toate acestea, au în comun premisa că Dumnezeu a produs foc acolo unde logic vorbind, nu ar fi trebuit să existe.
În jurul anului 385 e.n., Egeria, o femeie nobilă din Spania, a călătorit în Palestina. În relatarea călătoriei sale, ea vorbește despre o ceremonie a Sfântului Mormânt al lui Hristos, în care o lumină iese din capela care înconjoară mormântul, prin care întreaga biserică este umplută cu o lumină infinită (lumen infinitum). În ciuda acestor cazuri anterioare, se crede că Focul Sfânt a fost înregistrat pentru prima dată de pelerinul creștin, Bernard cel Înțelept, în 867.
În 1834, 400 de pelerini și-au pierdut viața într-o aglomerație
Sub Baldwin I, clerul latin preluase Sfântul Mormânt și, potrivit lui Christopher Tyerman, clerul grec a fost restaurat „după fiasco-ul eșecului miracolului regulat de Paște al Sfântului Foc sub auspiciile latinești în 1101, ritualul anual de Ajunul Paștelui, când Focul Sfânt ar trebui să coboare din cer pentru aprinderea lumânărilor preoților în ediculul Sfântului Mormânt, evident că noii veniți nu au moștenit talentul.”
Cu toate acestea, alte surse descriu că Sfântul Foc a apărut în mormântul sfânt, duminică (ziua Paștelui), când arhiepiscopul latin Daimbert nu se afla în Sfântul Mormânt și prelucrarea a fost efectuată de greci și alți creștini ortodocși. Mormântul sfânt a fost închis în această perioadă de către Daimbert.
În 1834, în prezența guvernatorului Ibrahim Pașa al Egiptului, pelerinii frenetici din biserica plină de fum și supraaglomerată au creat o aglomerație, agravată de paznicii pașei, care și-au croit drumul prin mase. Potrivit unui martor ocular, patru sute și-au pierdut viața, potrivit cuvintelor călătorului englez din Orientul Apropiat, Robert Curzon.
Foto: William Holman Hunt – Miracolul focului sacru, Biserica Sfântului Mormânt, 1892-99.
CITEȘTE ȘI:
Cum au descoperit europenii Insula Paștelui
Tradițiile pascale în diverse culturi europene
