Muzeul Memorial “Octavian Goga” organizează cea de-a doua ediție a “Nopții Muzeelor la Sate”, eveniment cultural european desfășurat în spaţii cu valoare istorică şi de patrimoniu din satele şi comunele României. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 31 august 2024. Coordonată de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, nocturna muzeală menționată este menită să contribuie la intensificarea fluxului cultural către tezauritorii unor inestimabile valori spirituale și culturale din zona rurală. Evenimentul cu titlul “Patrimoniul cultural de la Ciucea – cheia identității zonei rurale din inima Transilvaniei” se va desfășura între…
Read MoreEtichetă: sat
Compania de Apă „Someș” celebrează Ziua Apei
Compania de Apă „Someș” SA celebrează joi, 20 iulie 2023, cu prilejul sărbătorii Sf. Proroc Ilie, Ziua Apei. În luna Iulie 2023, Compania de Apă „Someș” a împlinit 17 ani de când a devenit, oficial, operator regional de apă, odată cu preluarea în sistem a șapte localități urbane din județele Cluj și Sălaj, dar și a altor câteva așezări rurale din județul Mureș. În acest moment, Compania de Apă „Someș” deservește 313 localități din trei județe, respectiv opt municipii și orașe, dar și 305 localități rurale. De altfel, doar în…
Read MoreSatul clujean în 10 obiceiuri – expoziție outdoor pe Bulevardul Eroilor
Clujenii, dar și turiștii care vizitează orașul în această perioadă sunt îndemnați să facă o călătorie fascinantă prin bogatele tradiții locale. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei oferă, pe instalația „10×10” de pe Bulevardul Eroilor, expoziția outdoor „Satul clujean în 10 obiceiuri”. Fotografiile expuse sunt selectate din arhiva Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, care este îmbogățită permanent, în cadrul proiectelor de cercetare și revitalizare a culturii tradiționale din satele județului. Întreaga viață a…
Read MoreMemoria satului încrustată în lemn
În cea de-a doua jumătate a lunii aprilie, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj, prezintă publicului clujean o valoroasă expoziție de sculptură, intitulată sugestiv „Memoria satului încrustată în lemn” și găzduită în holul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca, Calea Dorobanților, nr. 104. Manifestarea este organizată în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și se înscrie în șirul schimburilor culturale desfășurate în ultimii ani între cele două instituții. Vernisajul va avea loc marți, 19 aprilie 2022, de la ora 15:00,…
Read MoreAiA la Sat, ediția a IV-a, în Parcul etnografic “Romulus Vuia”
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația A.I.A și cu susținerea artiștilor și producătorilor locali invită publicul interesat să ia parte la un eveniment dedicat artei. Manifestarea se va desfășura în perioada 18-20 iunie 2021, în cadrul secției în aer liber a muzeului, Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia” din Hoia. Cei prezenți vor putea găsi la Târgul Satului bunătăți oferite de peste 60 de producători și meșteri populari, ateliere creative pentru adulți și copii, zone de liniște și relaxare precum și…
Read MoreExpoziţie dedicată satului maghiar, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduieşte o expoziţie inedită, care face parte din festivalul ”Zilele Culturale Maghiare”. Titlul expoziţiei este ”Satul şi ţăranul maghiar în pictura transilvăneană”.