AiA la Sat, ediția a IV-a, în Parcul etnografic “Romulus Vuia”

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația A.I.A și cu susținerea artiștilor și producătorilor locali invită publicul interesat să ia parte la un eveniment dedicat artei.

Manifestarea se va desfășura în perioada 18-20 iunie 2021, în cadrul secției în aer liber a muzeului, Parcul Etnografic ,,Romulus Vuia” din Hoia.

Cei prezenți vor putea găsi la Târgul Satului bunătăți oferite de peste 60 de producători și meșteri populari, ateliere creative pentru adulți și copii, zone de liniște și relaxare precum și artiști locali clujeni ce îi vor delecta cu muzică și voie bună.

Organizatorii îi așteaptă pe toți cei care doresc o plimbare prin natură, o vizită la muzeu, dar și să cunoască artiști minunați și să le admire creațiile.

AiA la Sat este un eveniment organizat de Asociația A.I.A, cu suportul Muzeului Etnografic al Transilvaniei și Asociația Meșterilor Populari Clujeni. Biletele pot fi achiziționate în format electronic de pe www.iabilet.ro.

La fața locului, în ziua evenimentului, se vor putea cumpăra bilete doar prin plată cash.

Related posts

Leave a Comment