Muzeul Memorial “Octavian Goga” organizează cea de-a doua ediție a “Nopții Muzeelor la Sate”, eveniment cultural european desfășurat în spaţii cu valoare istorică şi de patrimoniu din satele şi comunele României.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 31 august 2024.
Coordonată de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, nocturna muzeală menționată este menită să contribuie la intensificarea fluxului cultural către tezauritorii unor inestimabile valori spirituale și culturale din zona rurală.
Evenimentul cu titlul “Patrimoniul cultural de la Ciucea – cheia identității zonei rurale din inima Transilvaniei” se va desfășura între orele 17:00 – 22:00, astfel, Muzeul oferind, în ziua respectivă, un program prelungit de vizitare, acces gratuit și un program cultural-artistic special.
Potrivit directorului Casei Memoriale “Octavian Goga”, în cadrul Nocturnei Muzeale Rurale vizitatorii se vor familiariza cu datinile populare locale, lăsându-se fascinați inclusiv de cele 12 (douăsprezece) expoziții din Colecția O. Goga, organizate cu acest prilej:
1) Expoziția de port popular local;
2) Expoziția de habane;
3) Expoziția de iconografie pe sticlă;
4) Expoziția de iconografie pe lemn;
5) Expoziția de planșe și albume cu țesături, costume, covoare, incrustări în lemn;
6) Expoziția etnografică “Costume populare din cele 7 regiuni folclorice ale țării”;
7) Expoziția “Din zestrea satului” (obiecte de uz gospodăresc din gospodăria țărănească: lăzi de zestre, interior țărănesc, instrumentar pentru prelucrarea lânii și cânepei, inventar gospodăresc etc.);
8) Expoziția “Istorici români in Biblioteca O. Goga” (cărțile marilor istorici români);
9) Expoziția “Cu gândul aproape…” (telegrame primite de către familia Goga în 1938, anul
decesului poetului);
10) Expoziția de romane “Lev Tolstoi în Biblioteca O. Goga”;
11) Expoziția de romane“Fiodor Dostoievski în Biblioteca O. Goga”;
12) Expoziția de romane istorice “Alexandr Stepanov în Biblioteca O. Goga”.
În cadrul programului educativ pentru copii și tineri din localitate, elevii școlii gimnaziale «O. Goga» (Ciucea) vor recita poezii, din opera lui O. Goga, dedicate satului românesc.