Al treilea val de relaxare redeschide mall-urile şi sălile de sport, din 15 iunie

Începând de luni, 15 iunie 2020, intră în vigoare al treilea val de relaxare din cadrul măsurilor impuse de COVID 19. Astfel, se redeschid mall-urile, piscinele şi sălile de sport. Totodată a crescut şi numărul admis de persoane care pot participa la anumite evenimente. Prin urmare, evenimentele private în spaţii închise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 20 persoane, iar evenimentele private în spaţii deschise se pot organiza cu participarea unui număr maxim de 50 persoane. Numărul de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii şi pot circula…

Read More

Ce reglementări aduce noua ordonanță militară

Creșterea numărului celor bolnavi de coronavirus a determinat emiterea unei noi ordonanțe militare. Această ordonanță modifică și regimul de deplasare pentru persoanele de peste 65 de ani, care au voie, acum, să se deplaseze oricând în intervalul 06.00 – 22.00 pentru a primi asistență medicală, potrivit Via Cluj TV. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că seniorii pot ieși și în intervalul orar 20.00 – 21.00, pentru nevoile animalelor de companie sau domestice. Operatorii economici sunt obligați să își organizeze activitatea în așa fel încât seniorii să aibă prioritate…

Read More

Noi reglementări de circulaţie în Cluj-Napoca

Începând din 4 iunie, se va renunţa la drumul cu prioritate, prin instituirea regulii priorităţii de dreapta, cu montarea de indicatoare rutiere „Cedează trecerea”, în intersecţia străzilor Heltai Gaspar cu Diaconu Coresi. Măsura are ca scop principal reducerea riscului producerii de accidente în intersecţie și a fost aprobată în şedinţa Comisiei Municipale de Sistematizare a Circulaţiei Rutiere şi Pietonale.

Read More