Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat un raport privind măsurile de control al tutunului introduse în urmă cu 15 ani. Rata prevalenței la nivel mondial a scăzut de la 22.8% în 2007 la 17% în 2021. Potrivit OMS, cel puțin 5,6 miliarde de oameni trăiesc în țări care au implementat cel puțin una dintre măsurile recomandate pentru a reduce consumul. La nivel global, aproximativ 71% din populația lumii este acum protejată de cel puțin o măsură pentru a ajuta la reducerea fumatului. În prezent, doar patru țări, dintre care…
Read MoreEtichetă: iordania
UPNews.ro: Familia Regală a României relansează relaţiile economice româno-iordaniene
Parteneriatul economic dintre România şi Regatul Haşemit al Iordaniei se consolidează tot mai mult. Zilele trecute, în Iordania, la Amman, a avut loc cel mai amplu eveniment economic din istoria relaţiilor bilaterale. 60 de companii româneşti şi 75 companii iordaniene au fost reprezentate la Forumul Economic Româno-Iordanian sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, şi al Alteţei Sale Regale Principelui Radu al României, potrivit UPNews.ro.
Read MoreCompaniile clujene, invitate la o misiune economică regală în Iordania. Misiunea va fi sub patronajul ASR Principelui Radu al României
Consiliul Judeţean Cluj a găzduit o întâlnire de lucru în cadrul căreia au fost analizate o serie de aspecte practice referitoare la organizarea unei misiuni economice în Iordania. Sub patronajul ASR Principelui Radu al României, misiunea urmează celor deja organizate cu succes în Republica Moldova şi Germania, potrivit ClujInsider.ro.
Read MoreInteresele României, promovate în Iordania de Familia Regală
Membrii Familiei Regale a României au efectuat o vizită oficială în Iordania. Alături de Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, şi Principele Radu, s-au aflat şi reprezentanţi ai universităţilor româneşti, interesate de cooperarea cu instituţiile în învăţământ superior din regatul din Orientul Mijlociu. Iată comunicatul de presă primit din partea Casei Majestăţii Sale Regelui:
Read More