Cum a influențat Machiavelli politica modernă

Niccolo Machiavelli a fost un diplomat, filozof, istoric și autor florentin, adesea considerat părintele științei politice moderne. El este cel mai bine cunoscut pentru Principele (Il Principe), lucrarea sa pe care a scri-o în 1513 și a fost publicată postmortem în 1532, fundamentală despre strategia politică și dinamica puterii. Machiavelli a lucrat ca înalt oficial al Republicii Florentine între 1498 și 1512, concentrându-se pe problemele diplomatice și militare. Dincolo de teoria politică, el a scris piese de teatru, poezie și cântece de carnaval, iar scrisorile sale personale au rămas extrem…

Read More

Republica Moldova a votat pentru o țară pro Europa

Republica Moldova a votat pentru o țară pro Europa și a acordat încredere majoritară Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS, proeuropean). Astfel, conform rezultatelor preliminare, formațiunea PAS, înființată de actualul președinte, Maia Sandu, a câştigat scrutinul parlamentar de peste Prut. Datele sondajului de opinie, realizat de către organizaţia WatchDog.MD şi de Institutul de Politici Publice, sunt preliminare, urmând să fie actualizate pe măsură ce sunt centralizate. Rezultatele preliminare: PAS 52,13%; Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor 27,65%; Partidul „Şor” 5,83%; Blocul „RENATO USATÎI” 4,13%; Platforma DA 2,34%; AUR 0,49% Prin urmare,…

Read More

Datorințele unui bun patriot

„Poate e un anacronism, dar constat pentru a fi mai bine înțeles, că puțini Români sunt în România-mare, cari nu-și atribuie sieși un rol covârșitor în crearea noului stat. Tot astfel sunt puțini, aproape nimeni nu este, care să fie mulțumit de mersul afacerilor. Un bun patriot are datorința sfântă să fie vecinic nemulțămit și să nu se încreadă în bunele intențiuni ale organelor statului. Cât de multă vorbă, discuție, critică și lămurire, lucrurile vor merge cu atât mai neted și bine. La muncă pozitivă, stabilă, grea și care pretinde…

Read More

Încăierări sângeroase între muncitori și poliție la Cluj

„Ieri la orele 10 înainte de amiază, organizația partidului social democrat din localitate, a ținut o mare adunare de protestare împotriva guvernului, în localul de întruniri al muncitorilor din strada Văii nr.5. Au participat după relatările poliției peste două mii de muncitori, iar după relatările social democraților, peste cinci mii de muncitori. Sala a devenit neîncăpătoare, așa că manifestanții au stat prin curte și în stradă. Au luat cuvântul muncitorii Hofer, Urzică, Stroia, Bartalis. În urmă s-a redactat un protest, pe care muncitorii urmau să-l predea directorului ministerial, dl. Valer…

Read More

Sigina Luca: Am intrat in politica tocmai pentru ca sunt antreprenor

Antreprenorul Sigina Luca a devenit om politic. Ea a decis să candideze din partea Pro România pentru un mandat de europarlamentar. Sigina Luca afirmă că a făcut acest pas pentru că îşi doreşte politici publice mai bune. Ea mai afirmă că este onorată să fie colegă de listă cu actualul comisar european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu.

Read More