În Londra anului 1858, mirosul pestilențial, venit din râul Tamisa și temerile cu privire la posibilele sale efecte au determinat acțiunea administratorilor naționali și locali care au avut în vedere posibilele soluții pentru problemă. Autoritățile au acceptat o propunere a inginerului civil, Joseph Bazalgette care dorea să mute efluentul spre est, de-a lungul unei serii de canalizări interconectate care erau înclinate ca să se reverse dincolo de zona metropolitană.
Canalizările vechi din cărămidă au fost construite în Londra din secolul al XVII-lea, când secțiunile râurilor Fleet și Walbrook au fost acoperite în acest scop. În secolul al XVII-lea, au fost construite în Londra peste o sută de canalizări, în acea perioadă orașul avea în jur de 200.000 de gropi pentru dejecții și 360 de canalizări. În unele gropi s-a scurs metan și alte gaze, care adesea luau foc și explodau, în timp ce multe dintre canalizări erau într-o stare proastă de reparație.
La începutul secolului al XIX-lea au fost întreprinse multe îmbunătățiri pentru furnizarea apei londonezilor, iar până în anul 1858 multe dintre conductele din lemn făcute în perioada medievală a orașului au fost înlocuite cu altele din fier.
Înmulțirea canalizărilor, introducerea toaletelor moderne și creșterea populației orașului de la puțin sub un milion la trei milioane, a condus la un surplus de apă evacuată în canalizare, împreună cu efluentul asociat. Evacuările din fabrici, abatoare precum și alte activități industriale au pus și mai multă presiune asupra sistemului de canalizare de la acea vreme. O mare parte din acest flux fie s-a revărsat, fie s-a descărcat direct în râul Tamisa.
În 1831 a izbucnit în Londra prima mare epidemie de holeră
Chimistul Michael Faraday a descris situația într-o scrisoare către ziarul The Times din iulie 1855: șocat de starea Tamisei, a aruncat bucăți de hârtie albă în râu pentru a „testa gradul de opacitate”. Concluzia lui a fost că „Lângă poduri feculența s-a rostogolit în nori atât de denși încât erau vizibili la suprafață, chiar și în ape de acest fel… Mirosul era insuportabil în întreaga apă; era la fel cu cel care urcă acum din gropile de pe străzi, întregul râu a devenit un adevărat canal.” în anul 1857, din cauza mirosului urât mirositor, guvernul a turnat calcar, clorură de var și acid carbolic în râu pentru diminuarea duhorii.
Prima epidemie majoră de holeră din Londra a izbucnit în anul 1831 și a făcut 6.536 de victime. În 1848–49 a avut loc un al doilea focar în care au murit 14.137 de locuitori ai orașului, iar acesta a fost urmat de un alt focar în 1853–54, în care au murit 10.738.
John Snow, un medic din Londra, a observat În timpul celui de-al doilea focar că ratele deceselor erau mai mari în zonele unde apa era furnizată de companiile de apă: Lambeth, Southwark și Vauxhall. În 1849 Snow a publicat o lucrare, „Despre modul de comunicare a holerei”, care a demonstrat teoria transmiterii bolilor prin apă, dar nu a captat prea multă atenție.
În urma celui de-al treilea focar de holeră din 1854, Snow a publicat o actualizare a tratatului său, după ce s-a concentrat asupra efectelor din Broad Street, Soho. Snow a scos mânerul de la pompa de apă locală, împiedicând astfel accesul la apa contaminată, ceea ce a dus la o scădere a deceselor. Ulterior a fost stabilit că în apropierea fântânii din care se trăgea apa, curgea o canalizare cu dejecții.
Medicii încă credeau în teoria miasmei
Medicii victorieni au crezut că teoria miasmei explica transmiterea bolilor contagioase, ea susținea că majoritatea bolilor transmisibile erau cauzate de inhalarea aerului contaminat. Această contaminare se credea că putea lua forma mirosului de cadavre putrezite sau de apă contaminată, dar și de vegetație putrezită, sau respirația unei persoane deja bolnave. Miasma era considerată de majoritatea a fi vectorul de transmitere a holerei, care era în creștere alarmantă în Europa secolului al XIX-lea.
Când mirosul canalizării a ajuns la apogeu, 220 până la 280 de tone scurte de var au fost folosite în apropierea gurilor de canalizare care se deversau în Tamisa, apo au fost angajați bărbați care să împrăștie var pe țărmul Tamisei când nivelul apei era scăzut.
La 15 iunie, Benjamin Disraeli (liderul casei comunelor) a depus proiectul de lege: Modificarea managementului local al Metropolei, el a numit Tamisa „un bazin infernal, mirosind a orori intolerabile”.
Proiectul de lege a lăsat responsabilitatea curățării râului Tamisa pentru Consiliul metropolitan al lucrărilor și a declarat că „în măsura în care este posibil” punctele de deversare a canalizării nu ar trebui să fie în limitele Londrei. Termenii au favorizat planul original al lui Bazalgette din 1856 și au depășit obiecția lui Benjamin Hall față de acesta.
Articolul principal din Times a observat că „Parlamentul a fost aproape forțat să legifereze marea incoveniență londoneză prin forța duhorii”. Proiectul de lege a fost dezbătut la sfârșitul lunii iulie și a fost adoptat în august.
Refacerea canalizării în Londra a fost printre cele mai importante lucrări ale secolului XIX
Planurile lui Bazalgette pentru cei 1.800 km de canalizare stradală suplimentară care urmau să alimenteze 132 km de canale principale interconectate, au fost scoase la licitație între 1859 și 1865. Patru sute de proiectanți au lucrat la detalierea planurilor și la vederile în secțiune pentru prima fază a procesului de construcție.
Planul lui Bazalgette pentru zonele joase era să ridice canalele situate la un nivel inferior până la canalizările de nivel mediu și mai ridicat, care apoi să se scurgă cu ajutorul gravitației, spre izvoarele de est.
Bazalgette a fost un susținător al cimentului Portland, un material mai puternic decât cimentul standard, dar cu o slăbiciune atunci când este supraîncălzit. Pentru a depăși problema, a instituit un sistem de control al calității ca să testeze loturile de ciment, descris de istoricul Stephen Halliday ca fiind atât „elaborat”, cât și „draconic”.
Progresul lucrărilor lui Bazalgette a fost lăudat în presă. În 1861 The Observer a descris progresul canalizarii drept „cea mai scumpă și minunată lucrare a vremurilor moderne”.
Foto: Prințul de Wales la deschiderea lucrărillor pentru drenaj, Crossness, ILN, 1865.
CITEȘTE ȘI:
Marea expoziție industrială de la 1851
Centrele de detenție pentru reeducarea tinerilor în Anglia victoriană
[…] Mirosul pestilențial care a sufocat Londra în 1858 […]