Politică de toleranță zero față de violența în școli

Autoritățile clujene au dezvoltat un sistem cu toleranță zero față de actele de violență în școli. Totuși, încă există incidente, destul de rare, precum elevi care aduc bricege în școală, însă sunt foarte sever pedepsiți. De asemenea, există și cazuri de bullying. Județul Cluj are un număr foarte redus de incidente legate de siguranța elevilor și de consumul de droguri. În urmă cu opt ani, consumul de stupefiante era o preocupare majoră în zona Turda – Câmpia Turzii, însă autoritățile au intervenit în forță și au limitat acest fenomen. Buna…

Read More

Care este lista liceelor clujene care pot primi bani europeni pentru a cumpăra laboratoare inteligente

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a publicat lista proiectelor admise ca urmare a finalizării etapei de verificare și evaluare a eligibilității solicitanților și a proiectelor depuse în cadrul apelului competitiv de proiecte pentru „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Toate instituțiile de învățământ preuniversitar, de la nivelul județului Cluj, care au depus proiecte în cadrul prezentului apel,…

Read More

Cursuri de educație financiară pentru elevii clujeni

Elevii clujeni au parte de cursuri de educație financiară aparte. Acestea utilizează noile tehnologii pentru a-i învăța pe cei mici cum să își gestioneze veniturile și cheltuielilor, care este valoare banilor sau cum să își construiască un buget. Aceste cursuri sunt necesare, în contextul în care studiile realizate de agențiile internaționale arată că România se află pe unul dintre ultimele locuri din Uniunea Europeană la capitolul educație financiară. Elevii clujeni au posibilitatea să asimileze noțiuni de educație financiară într-un mod inedit. Cursurile sunt oferite de Inspectoratul Școlar al Județului Cluj,…

Read More

4 200 de elevi clujeni susțin simularea examenului de bacalaureat

Simularea județeană a examenului național de Bacalaureat, la nivelul județului Cluj, începe marți, 7 februarie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Miercuri, 8 februarie, va avea loc proba obligatorie a profilului, urmată de proba la alegere a profilului și a specializării care se se va desfășura joi, 9 februarie. Vineri, 10 februarie, elevii claselor a XII-a, care studiază în limba minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă. Simularea județeană a probelor scrise în cadrul examenului național de Bacalaureat 2023, pentru cei 4.208 elevi se…

Read More

Sondaj: Peste un sfert dintre elevi declară ca li s-au cerut fotografii nud

De ce peste 30% dintre profesori n-ar reclama abuzul sexual asupra unui minor. Fundația WVR deschide două centre de consiliere şi prevenire în Cluj şi Vaslui. Mai mult de un sfert dintre elevii de gimnaziu şi liceu declară că li s-au cerut fotografii nud, iar un procent identic spun că le-au fost trimise astfel de fotografii. Peste 17% dintre adolescenţi recunosc că, la școală, au fost atinși într-un mod care i-a făcut să se simtă inconfortabil, în cele mai multe cazuri de către colegi. Pe de altă parte, 30% dintre…

Read More

Performanță: O echipă de robotică formată din elevi din Cluj, locul 2 la o competiție în SUA

O echipă de robotică dintr-un liceu din județul Cluj a avut o performanță incredibilă la un concurs internațional din SUA. Elevii clujeni au obținut locul al doilea. În perioada 22-28 iunie 2022, echipa de robotică a Liceului Teoretic „Petru Maior” Gherla a participat în SUA la Concursul Internațional de Robotică Maryland Tech Invitational, în urma unei selecții riguroase a organizatorilor. Acceptând provocarea de a se confrunta cu alte 39 de echipaje de robotică din întreaga lume, cu pasiune pentru știință și tehnică, ei au reprezentat Clujul și România, alături de…

Read More

Teofil Voicu, elevul genial care studiază la Cluj

Un adolescent din Cluj, numit Teofil Voicu, s-a calificat la mai multe competiții internaționale din domeniul științelor. El a reușit să realizeze relații între concepte din domeniile fizicii, astronomiei, astrofizicii și matematicii. Teofil Voicu este elev în clasa a X-a a Colegiului Național ”Emil Racoviță”. Capacitatea de gândire abstractă și abordarea analitică sunt abilitățile științifice remarcate de către profesorii săi, atunci când Teofil Voicu este provocat să rezolve o problemă, pur teoretică sau aplicată. Și în acest an școlar Teofil Voicu a reușit să obțină performanțe școlare remarcabile: Medalie de…

Read More

Câte clase vor exista, de anul viitor în școlile clujene

Doar două clase cu predare în limba germană ca limba maternă vor exista în clasele a IX-a din liceele din județul Cluj. Vor exista 26 de clase a IX-a cu predare în limba maghiară și 181 de clase a IX-a cu predare în limba română, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Cluj a aprobat pentru anul școlar 2022-2023 următoarele cifre de școlarizare: Învățământul antepreșcolar: 24 grupe; Învățământul preșcolar: 308 grupe cu Program Normal, 478 grupe cu Program Prelungit;       3.  Învățământul primar: 1371 clase, din care 271,02…

Read More

Clujul are Academie de Handbal

Autorități publice, școli, agenți economici privați, profesori de sport și pasionați de handbal din Cluj și-au dat mâna pentru a susține o inițiativă unică în România: crearea unei Academii de Handbal. Aceasta va pregăti gratuit, în prima fază, peste 150 de copii care studiază în 11 școli din Cluj. Costurile presupuse de antrenamente, de echipamente sau de cantonamente vor fi plătite de sponsori privați. Academia de Handbal din Cluj își propune să stârnească pasiunea celor mici pentru acest sport. Inspectorul pentru sport din cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Cluj, Cristian…

Read More

Cluj: Anul școlar începe fără toalete în fundul curții

Pregătirile pentru începerea școlii au intrat pe ultima sută de metri în județul Cluj. Pentru prima oară în istorie, nu vor mai exista școli cu toaleta în fundul curții. De asemenea, toate școlile din județul Cluj sunt legate la Internet. Această situație materială bună este dublată și de rezultate excelente la examenele organizate la nivel național. Și în acest an, județul Cluj s-a aflat pe primul loc în țară, atât în privința rezultatelor la Evaluarea Națională, cât și la examenul de Bacalaureat. Perioada de pandemie, în care mulți elevi au…

Read More