Cel mai important eveniment dedicat industriei agroalimentare din regiune a început la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj. La eveniment participă foștii miniștri ai Agriculturii din România, Adrian Oros, și din Moldova, Viorel Gherciu, rectorul universității clujene, Cornel Cătoi, prefectul județului Hunedoara, Călin Marian, primarul celei mai mari comune din România, Florești, Bogdan Pivariu, diplomați, precum și parlamentari, alți reprezentanți ai autorităților locale, cadre universitare, lideri ai GAL-urilor, fermieri, reprezentanți ai cooperativelor și ai autorităților publice centrale, potrivit Via Cluj TV. Transilvania Food Summit înseamnă dezbateri, conferințe,…
Read MoreEtichetă: cornel catoi
Peste 21 de milioane de euro pentru Consorțiul Integrat pentru Învățământ Dual
Consorțiul integrat pentru învățământ dual (CIID), finanțat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) și cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca lider de proiect, a primit finanțarea de 21,12 milioane de euro. Consorțiul a fost constituit în baza unui acord de parteneriat la nivel regional, cu o durată de minimum 15 ani și are drept obiectiv principal formarea profesională a elevilor și studenţilor, pentru facilitarea inserţiei pe piața muncii a absolvenţilor învăţământului preuniversitar şi universitar desfăşurat în regim de învăţământ dual. CIID include 23 de…
Read MoreUSAMV Cluj va avea o nouă facultate
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj va avea o nouă facultate, cea de Silvicultură și Cadastru. De asemenea, Facultatea de Horticultură va deveni Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală. Decizia de constituire a noilor facultăți a fost aprobată în Ședința Senatului USAMV Cluj-Napoca din 15.04. 2022 și prin HG nr. 978/3.08.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 781 din 5 august 2022. ”Constituirea noilor facultăți are la bază dovezi că vor fi structuri sustenabile financiar, didactic și în cercetare, precum și că vor asigura o…
Read MoreUSAMV se implică în păstrarea patrimoniului gastronomic al Transilvaniei
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a devenit unul dintre cei mai importanți actori ai unui demers care preocupă tot mai mulți experți în economie: salvarea patrimoniului biologic local. Universitatea derulează mai multe proiecte, care vizează constituirea unei baze locale de gene, precum și repunerea în circuitul comercial a unor soiuri de plante și rase de animale de valoare. Așa ar fi ridichile de Apahida, porcul negru de Bazna ori trandafirii creați la Cluj. Patrimoniul genetic al Transilvaniei este unul dintre marile atu-uri ale României. Există soiuri de plante…
Read MoreGala Fermierilor din Transilvania, organizată la USAMV
PRIAevents și USAMV Cluj-Napoca vă invită să luați parte la Pria Gala Fermierilor din Transilvania în 17 septembrie 2021, de la ora 10.30 ”Vom aborda subiectele cele mai interesante pentru comunitatea acestora în prima parte a evenimentului, care apoi culminează cu festivitatea de premiere – Pria Gala Fermierilor din Transilvania. La eveniment vor participa ministrul Agriculturii, Adrian Oros, rectorul Cornel Cătoi, dar și președintele ANSVSA, Robert Chioveanu. Dezbatem alături de fermieri, autorități si companii conexe si găsim cele mai bune soluții pentru aceste momente de încercare, dar descoperim si oportunitățile…
Read More1 700 de boboci încep anul academic la USAMV
Aproximativ 1700 de boboci au început anul academic la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj. Cursurile vor avea loc în sistem hibrid, în sensul că jumătate dintre studenți vor veni în campus pentru a-și dobândi abilități practice, iar cealaltă jumătate va participa la cursuri on-line. La jumătatea semestrului, cele două serii de studenți își vor schimba rolurile între ele. Anul academic a început la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară cu o ceremonie organizată în aer liber. La această ceremonie au participat reprezentanții rectoratului, ai decanilor…
Read MoreUSAMV Cluj renunță la examenul de admitere – Universitatea va avea trei noi masterate în limba engleză
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a renunțat, în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, la examenele de admitere. La Facultatea de Medicină Veterinară, de exemplu, candidații trebuiau să dea examen din biologie și din chimie. Aceste examene triau studenții, astfel că participau la concursul de admitere doar cei cu adevărat interesați de cariera de medic veterinar. În contextul pandemiei de coronavirus, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a decis să digitalizeze admiterea. Candidații se pot înscrie on-line și tot on-line își pot depune documentele necesare. Universitatea…
Read MoreStudenții USAMV Cluj au cerut scurtarea vacanței de Paște – Cum a reacționat rectorul Cornel Cătoi
Studenții Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj au cerut scurtarea vacanței de Paște. Studenții se află în izolare, din cauza măsurilor de distanțare sociale impuse de pandemia de coronavirus. Ei vor să se revadă on-line cât mai curând cu colegii și cu profesorii. Rectorul universității clujene, profesorul Cornel Cătoi, a aprobat cererea studenților și a anunțat că își va ține și el cursurile, chiar dacă e Săptămâna Luminată. Inițiativa reluării mai devreme a cursurilor on-line a pornit de la studenții de la secția franceză a universității clujene.…
Read MoreEXCLUSIV: Contractul de muncă al preşedintelui Senatului USAMV, suspendat. Profesorul Ioan Oroian a fost trimis în judecată pentru fraudă
Conducerea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj a suspendat contractul de muncă al preşedintelui Senatului universitar, profesorul Ioan Gheorghe Oroian (foto). Acesta a fost trimis în judecată, alături de directorul general administrativ al universităţii Vasile Viorel Poruţiu, pentru fraudă. Concret, în anul 2016, sub pretextul unei manifestări ştiinţifice, ei au închis căminul Agronomia II, apoi l-au închiriat participanţilor la festivalul Untold cu preţul de 150 de euro pe noapte. Banii ar fi ajuns în buzunarele celor doi inculpaţi. Valoarea prejudiciului estimat de anchetatori este de peste 80.000 de lei. Pentru a vedea cum stau lucrurile în realitate, am solicitat un interviu rectorului universităţii clujene, profesorul Cornel Cătoi.
USAMV Cluj atrage tot mai mulţi studenţi internaţionali
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj atrage tot mai mulţi studenţi internaţionali. Aceştia aleg această instituţie de învăţământ superior pentru că sunt mulţumiţi de calitatea studiilor, de faptul că diplomele lor sunt recunoscute în toată Uniunea Europeană şi pentru că oraşul Cluj este o comunitate vibrantă, spune rectorul universitţii clujene, profesorul universitar Cornel Cătoi.
Read More