Ospătar la distanță, aplicația care permite persoanelor cu dizabilități să lucreze în industria ospitalității

O companie de IT din Cluj a dezvoltat o aplicație, numită ”Ospătar la distanță”, care permite persoanelor cu dizabilități să lucreze în industria ospitalității.

Practic, Ospătar la Distanță este o aplicație dezvoltată de o firmă de osftware din Cluj-Napoca. Peste 700 de ospătari s-au înscris în rețea de la momentul în care a fost făcut public conceptul acestei aplicații, iar ideea sa devine tot mai atractivă, deoarece inițiatorii proiectului doresc să ofere oportunități egale persoanelor cu dizabilități, care nu au alte opțiuni de lucru. Totodată, aplicația va utiliza și limbajul mimico-gestual, pentru a face mai plăcut accesul persoanelor cu deficiențe de vorbire la serviciile restaurantelor pe care le vizitează.

Ospătarii își pot oferi serviciile indiferent de locul în care se află, iar rolul lor este de a prelua comenzile oaspeților din restaurante care au deficit de personal sau care doresc să ofere o experiență umană celor care le calcă pragul. Totodată, Ospătar la Distanță a fost gândită și pentru acele restaurante care oferă servicii de top și au un flux mare de turiști internaționali. Grație unui ospătar de la distanță, turiștii internaționali pot plasa comanda în limba lor maternă. Prin urmare, pentru restaurante, o astfel de aplicație este indispensabilă, mai ales dacă pun preț pe atenția la detalii și le este dificil să găsească personal vorbitor de limbi străine.

Deși aplicația nu a fost încă lansată oficial, mai mult 20 de restaurante și-au manifestat interesul de a o utiliza în procesul de preluare a comenzilor. ,,Ideea este una revoluționară. Așa  a fost percepută la evenimentele internaționale dedicate industriei IT. Mulți nu înțeleg cum poate deveni ea funcțională. Serviciile unui ospătar la distanță nu diferă cu mult de cele ale unui ospătar clasic. Diferența constă doar în faptul că ospătarii din restaurante își vor menține rolul tradițional, de a aduce la masa clienților comenzile plasate prin intermediul unui ospătar la distanță. Rolul aplicației noastre nu este de a înlocui ospătarii din restaurante, ci de a suplini nevoia de forță de muncă din industrie, de a oferi o experiență  premium oaspeților internaționali și de a le oferi ospătarilor  posibilitatea  să câștige bani oferind același servicii din confortul casei lor. Lucrul de la distanță devine tot mai atractiv, iar noi am dorit ca echipa noastră să aibă și ospătari cu dizabilități. Ei au pregătirea și motivația necesară de a-și oferi serviciile, iar industria are nevoie mai mult decât oricând de resursă umană implicată” afirmă Ciprian Costea, fondatorul Remote Butler.

Related posts

Leave a Comment