
Liberalii fac proiecte pentru această toamnă. Pe lângă demiterea Guvernului Boc şi pregătirea propriei echipe de miniştri, PNL se gândeşte şi la o modificare a Constituţiei, astfel încât puterile preşedintelui să fie restrânse.”E vorba de idei care circulă în PNL în principiu de foarte multă vreme. Noi vorbim de opţiunea nostră de fond pentru o republică parlamentară. Dar, în mod oficial, suntem în stadiul proiectelor şi discuţiilor”, a spus preşedintele PNL, Crin Antonescu, luni, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ideea de republică parlamentară a fost îmbrăţişată, în trecutul liberal, şi de fostul lider al partidului Călin Popescu Tăriceanu. România ar trebui să se ferească de o Constituţie care să dea prea multă putere instituţiei preşedintelui, aprecia, la acea vreme, Tăriceanu.
„România poartă amprenta unei republici parlamentare în care principiul fundamental e controlul şi echilibrul reciproc al puterilor în stat. Există în România o instituţie, instituţia prezidenţială, care iese din acest cadru. Ea nu face parte din această arhitectură constituţională şi nu e supusă controlului sau nu face parte din echilibrul instituţional”, spunea Tăriceanu, făcând trimitere la comportamentul prezidenţial al lui Traian Băsescu.
„În momentul în care o persoană încearcă în funcţie de cultura şi viziunea politică pe care o are, să depăsească limitele spiritului şi literei Constituţiei, încep să apară conflictele între instituţiile statului. (…) Este evident că va trebui în viitor să ţinem seama ca Constituţia să definească mai clar atributele puterilor în stat în aşa fel încât acţiunea politică să nu fie determinată de umorile persoanelor care ocupă vremelnic anumite funcţii”, explica Tăriceanu, la acea vreme.