Creștinismul a avut un impact important asupra pedepselor pentru crimă în Europa Medievală. Acolo unde a fost instituită autoritatea religioasă, crimele obișnuite erau separate de crimele religioase, cum ar fi actele imorale sau erezia și au fost create sisteme de legi canon pentru pedepsirea infracțiunilor.
Biserica și-a rezervat dreptul de a judeca preoții și alți ecleziaști și de a stabili curțile de judecată în afara legii seculare (Această problemă a rămas un punct de dispută între regi şi papi de-a lungul Evului Mediu). Biserica a asigurat de asemenea un loc de adăpost pentru fugari, drept care nu putea fi încălcat de conducătorii seculari.
Prăbușirea Imperiului Roman de Apus a adus haosul politic și social pe o mare parte a continentului european. Sistemul legislativ roman a fost în mare parte înlocuit cu obiceiurile popoarelor migratoare care invadau multe orașe și provincii romane la vremea respectivă.
Sistemul legislativ al societăților germanice a împrumutat niște proceduri din dreptul roman si le-a amestecat cu obiceiurile păgâne. În Irlanda, unde armatele romane nu s-au instalat niciodată, legea Brehon a rămas în vigoare pentru litigiile civile pe tot parcursul perioadei medievale. Dreptul penal a urmat obiceiurilor locale în noile state feudale.
Una dintre cele mai importante tradiții juridice a fost prețul omului (wergeld), care punea o valoare în aur fiecărui individ. Compensația varia în funcție de vârsta și statutul victimei, trebuia plătită în cazul unui act de violență sau omor împotriva acelei persoane. Prețul omului a fost plasat în fiecare sat și scopul său a fost să pună capăt disputelor constante care au afectat comunitatea medievală timpurie cu generații de crime și violențe.
Legea salică a stabilit suma pe care trebuia să o plătească vinovatul
În loc să se răzbune personal împotriva făptuitorului sau împotriva familiei sale, victima sau familia sa putea pur și simplu să ceară o plată compensatorie și astfel era încheiată disputa. Legea tradițională a francilor, cunoscută sub numele de Legea Salică, a stabilit un program elaborat de plăți wergild care urmau să fie făcute în cazul unor acte şi vătămări specifice.
Legea salică făcea distincție între franci, romani, sclavi, nobili și oameni liberi. Cu cât victima unei fărădelegi era mai puternică, cu atât era mai severă amenda sau pedeapsa. Odată cu crearea unui vast imperiu franc sub stăpânirea lui Carol cel Mare la sfârșitul lui secolul al VIII-lea, legea salică a fost impusă în mare parte în nordul Europei și Europa centrală și a înlocuit legile cutumiare locale care au fost aplicate în acele regiuni.
S-a făcut întotdeauna o distincție între infracțiunile împotriva persoanelor și infracțiuni împotriva proprietății. Infracțiunile care implicau proprietatea includeau furtul, încălcarea proprietății și frauda. Utilizarea apartenenței terenurilor regilor sau a nobilimii a fost întotdeauna considerată o încălcare gravă, adesea pedepsită cu moartea. Infracțiunile împotriva persoanelor includeau calomnia, insulta și infracțiunile mai grave, inclusiv agresiunea, violul și crima.
Procesele medievale constau adesea în ordalii (diverse teste fizice) destinate pentru determinarea vinovăției sau nevinovăției infractorilor sau pentru a convinge martorii să spună adevărul. Ideea era că o ordalie deschidea procedura intervenției directe a lui Dumnezeu care decidea soarta unui criminal acuzat, asigurându-se că nevinovatul ar ieși liberi, iar vinovații vor fi pedepsiți.
Ordalia era folosită până în 1215
Un proces de ordalie putea să aibă loc în diferite moduri. Acuzatul putea fi aruncat într-un râu, pentru că se credea că un vinovat ar fi respins și ar pluti la suprafață. Uneori pielea erau expusă la foc si arsurile examinate pe o perioadă de mai multe zile pentru semne de infecție (și astfel de vinovăție). Până la urmă, în anul 1215 catolicii au interzis procesul prin ordalie.
În Europa medievală s-au desfășurat și procese penale pe bază de jurământ. Părțile dintr-o dispută și-au jurat nevinovăția, iar hotărârea definitivă în cauză a rămas în mâinile căpeteniilor sau lorzilor feudali care aveau dreptul de a face dreptate în regiunile pe care le conduceau. Valoarea unui jurământ varia în funcție de statutul persoanei care-l făcea, astfel, cuvântul unui nobil considerat mai demn de încredere decât cel al unui om de rând.
Duelul judiciar a fost o altă modalitate de a aduce criminalii în fața justiției, proba consta dintr-un concurs între acuzat și acuzator, iar câștigătorul declarat era partea care prevalează în cauză, în timp ce învinsul era considerat vinovat.
Pe la sfârșitul Evului Mediu a scăzut numărul pedepselor capitale
Adoptarea dreptului roman în perioada medievală târzie a instituit coduri penale naționale, care au înlocuit obiceiurile locale din oraşe şi moşii feudale. Obiceiul wergild (prețul omului) a dispărut, iar în Anglia s-a dezvoltat o lege comună din constatările juriilor și judecătorilor în cazurile trecute.
Numărul pedepselor capitale a scăzut spre sfârșitul Evului Mediu și a fost rezervat pentru infracțiuni mai grave, cum ar fi conspirația, asasinarea, jaful pe drum și crima. Cea mai cumplită formă de execuţia era rezervată trădătorilor şi conspiratorilor. Trupurile lor erau trase pe roată, sau supuse unor alte execuții asemănătoare.
În Anglia, Camera Stelelor a fost instituită de către dinastia Tudorilor ca să audieze cazurile în apel; deciziile camerei stelate au înlocuit constatările instanţelor de drept comun. Camera Stelată avea procese publice și, ca ramură a guvernului regal, asigura un proces echitabil pentru a evita rivalitățile mărunte și corupțiile instanțelor locale. S-a ocupat de fraudă, mită, tulburări publice și, după ce Biserica Angliei a fost stabilită, încălcarea doctrinelor bisericii. Camera stelată putea ordona amenzi, timpul petrecut în penitență, biciuiri și alte mutilări, dar niciodată o execuție.
Foto: Inculpat pedepsit, Pearson Scott Foresman.
CITEȘTE ȘI:
[…] Cum au fost pedepsite fărădelegile în Europa Medievală […]