Floreștiul, inundat de ploi – Primarul promite despăgubiri

Inundații pe strada Eroilor din comuna Florești. Ploaia din seara de 6 iulie 2020 a inundat strada Eroilor, aflată în proces de modernizare. Potrivit primarului Hoia Șulea, din cauza unei grave erori comise de constructorul drumului, canalizarea nu a putut prelua apa, iar inundațiile au produs mai multe pagube. Șulea le-a promis floreștenilor afectați despăgubiri. „Din cauza unei greșeli grave în succesiunea lucrărilor de construcție a canalizarii văii Sânaslăului, parte din locuitorii strazii Eroilor au avut de suferit pagube materiale si mult mai multi pagube morale. În nume propriu și…

Read More

Opera Națională Română își mută spectacolele în aer liber

Artiștii Operei Naționale Române din Cluj au găsit o modalitate inedită de a se adapta restricțiilor impuse de pademie. Pentru că, de la declanșarea stării de urgență și până acum, a fost imposibilă organizarea de concerte în sala de spectacole a operei, artiștii lirici au decis să concerteze în aer liber. Locul ales este amfiteatrul verde al Cluj Innovation Park, proiect dezvoltat de Primăria Cluj-Napoca în zona Dealului Lombului. La concerte pot participa maximum 500 de persoane, adică puțin peste jumătate din numărul total al spectatorilor care pot intra în…

Read More

Pagina de istorie: Jacques Cartier, colonizatorul teritoriilor Canadei de azi

Francezul Jacques Cartier lua contact cu băștinașii din Canada, în data de 7 iulie 1534. Această dată este considerată drept începutul colonizării Canadei, o țară în care, în prezent, trăiește una dintre cele mai mari comunități de români din afara Europei, scrie RFI în Pagina de istorie. Jacques Cartier s-a născut în Saint-Malo, în Bretagne. A intrat în aristocrația bretonă ca urmare a căsătoriei cu Maria Ecaterina des Granches. Tânărul breton avea deja o bună reputație și se dovedise drept un marinar iscusit. În anul 1534, a avut ocazia să…

Read More

SportinCluj: Gabriela Ruse a câștigat turneul Winners Open

Primul turneu open de tenis feminin organizat după pandemie, Winners Open de la Cluj, a fost câștigat de Gabriela Ruse. Ea a învins-o în finală pe Irina Begu, cu scorul de 6-4, 6-3. La turneu au participat șase jucătoare, potrivit SportinCluj.ro. Turneul s-a încheiat cu un meci amical de dublu mixt. Perechea formată din Simona Halep și Horia Tecău a învins perechea formată din Gabriela Ruse și Marius Copil cu scorul de 6-3, 6-4.

Read More

Consiliul Local Cluj alocă încă 11 milioane de lei pentru spitalele din oraș

11 milioane de lei, bani din bugetul local, au fost alocați de către Consiliul Local Cluj, pentru dotarea spitalelor din oraș. Astfel, suma cea mai mare va fi alocată Spitalului Clinic Județean de Urgență , mai exact – 5,6 milioane de lei. Cu acești bani, fosta clinică de medicina muncii va fi transformată într-un centru regional de neurochirurgie, urmând să mai fie modernizată și clinica de ortopedie. Spitalului Clinic de Copii îi sunt alocați 1 milion de lei pentru reparații curente. Institutul Inimii va primi 800.000 de lei pentru amenjaarea…

Read More

Încă trei noi cazuri de COVID-19 în județul Cluj

Încă trei persoane au fost diagnosticate cu coronavirus în ultimele 24 de ore, în județul Cluj. Două persoane asimptomatice au fost externate din spitalele clujene. Potrivit Instituției Prefectului, situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel:  Total persoane depistate pozitiv cu Covid-19 – 76, din care 51 din județul Cluj, sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca  3 persoane din județ au fost depistate pozitiv cu Covid-19 în ultimele 24 de ore  2 persoane depistate pozitiv Covid-19, asimptomatice, externate în baza Ordinul Ministrului Sănătății 555/2020, ambele din județul Cluj,…

Read More

Pagina de istorie: Jan Hus, ars pe rug pentru erezie

Acum 605 ani, la Konstanz, pe malul lacului Baden, era ars pe rug teologul reformator ceh Jan Hus. Reprezentanții Bisericii Catolice l-au condamnat la această groaznică moarte, printre altele pentru ideile sale anti-papale. Aflați mai multe despre ce idei i-au adus arderea pe rug din Pagina de istorie de astăzi a RFI. La 6 iulie 1415, teologul reformator ceh Jan Hus a fost declarat eretic şi condamnat de Biserica Catolică la arderea pe rug. Acest lucru se întâmpla cu o sută de ani înainte ca Martin Luther să fi declanșat…

Read More

Primăria Cluj-Napoca și Eco Garden înverzesc centrul municipiului cu arbori în baloți uriași

Eco Garden a plantat mai mulți baloți uriași cu arbori pe strada Gheorghe Șincai, dar și pe strada Napoca, acolo unde copacii nu existau deloc. Acțiunea face parte din seria de lucrări de modernizare în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca. „Deși duminica dupa-amiaza, Dl Emil Boc a venit singur, să ne dea o mână de ajutor. Îi mulțumim pentru vizită si pentru discuțiile de detaliu avute, cunoscându-i exigenta cand vine vorba de Cluj-Napoca”, a împărtășit managerul Eco Garden Construct, Mircea Crăciun, pe pagina personală aunei rețele de socializare. Lucrări de…

Read More

Scandal între artiștii de la Centrul de Interes

Comunitatea artistică formată la Centrul de Interes, un hub care pune în valoare potențialul fostelor spații industriale de la Tehnofrig, este sfâșiată de un scandal care îi opune pe reprezentanții a două organizații implicate în administrarea hubului cultural. Centrul de Interes a devenit, în ultimii doi ani, unul dintre cele mai importante centre culturale din România, care reunește artiști de talie internațională. Reprezentanții uneia dintre organizații îl acuză pe conducătorul celeilalte, respectiv pe profesorul universitar Florin Ștefan, că ar încercă să preia controlul total asupra Centrului de Interes. Iată ce…

Read More

Prefectul de Cluj, infectat cu coronavirus

Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a fost diagnosticat cu coronavirus. El a descoperit faptul că s-a infectat după ce băiețelul său, în vârstă de 9 luni, a ajuns la spital cu febră. Prefectul Mircea Abrudean a crezut că febra a fost provocată de creșterea dințișorilor, însă a fost făcut testul anticoronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv. De asemenea, au fost pozitive și rezultatele testelor făcute prefectului și soției sale. Deși sunt asimptomatici, au fost internați, deocamdată, la Spitalul de Boli Infecțioase, pentru teste suplimentare. În total, în ultimele 24 de…

Read More