Tradițiile clujene promovate în cadrul Târgului Produs de Cluj de la Gherla

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, participă în acest sfârșit de săptămână la Gherla, în cadrul Târgului „Produs de Cluj”, cu o serie de momente tradiționale. Acestea vor fi prezentate de ansambluri folclorice, grupuri de jucăuși din satele clujene, dar și cântăreți de muzică populară, tineri și consacrați, pe care instituția i-a promovat și continuă să îi promoveze. Astfel, prin aceste acțiuni de colaborare cu Asociația „Produs de Cluj”, instituția clujeană are în vedere promovarea tradițiilor populare, tinerii care se…

Read More

Gala Fermierilor din Transilvania, organizată la USAMV

PRIAevents și USAMV Cluj-Napoca vă invită să luați parte la Pria Gala Fermierilor din Transilvania în 17 septembrie 2021, de la ora 10.30 ”Vom aborda subiectele cele mai interesante pentru comunitatea acestora în prima parte a evenimentului, care apoi culminează cu festivitatea de premiere – Pria Gala Fermierilor din Transilvania. La eveniment vor participa ministrul Agriculturii, Adrian Oros, rectorul Cornel Cătoi, dar și președintele ANSVSA, Robert Chioveanu. Dezbatem alături de fermieri, autorități si companii conexe si găsim cele mai bune soluții pentru aceste momente de încercare, dar descoperim si oportunitățile…

Read More

Klarwin susține „Let’s do it, Romania!”

Compania internațională Klarwin își anunță susținerea pentru cel mai mare proiect de ecologizare inițiat de „Let’s do it, Romania!”. Sprijinul Klarwin constă atât în alocarea de resurse financiare pentru programele desfășurate de organizație, cât și în implicarea voluntară a echipei în acțiunile care vor avea loc pe 18 septembrie, de „Ziua Curățeniei Naționale”. „Suntem, înainte de orice, partenerii comunităților din România. Și demonstrăm acest lucru prin proiectele de responsabilitate socială în care ne implicăm și prin cultura de voluntariat pe care o încurajăm în cadrul companiei. De mai bine de…

Read More

Boney M cântă în Sala Polivalentă din Cluj

Discoteca 80 aduce la Cluj un nou concert al cunoscutei trupe Boney M. Acesta este programat sâmbătă, în Sala Polivalentă.  Concret, vor urca pe scenă Boney M, The Show–a tribute to ABBA, Gazebo, Joy, Fr Dadid și Eruption, în cadrul celei de-a patra ediții Discoteca ’80 Cluj. Evenimentul va începe la ora 19:00, însă spectatorii sunt rugați să ajungă la BT Arena cât mai devreme, pentru a evita aglomerarea. Accesul la eveniment va fi permis de la ora 17.00. ORDINEA CONCERTELOR: 19.00 – Fr David 19.45 – Eruption feat. Precious…

Read More

Tot mai multe cazuri de COVID-19, în România

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.004 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 435 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În ultimele 24 de ore, în România, au fost efectuate 19.673 de teste RT-PCR (9.372 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.301 la cerere) și 24.935 teste rapide antigenice. În unitățile…

Read More

Târgul Produs de Cluj la Gherla

Consiliul Județean (CJ) Cluj organizează, între 17 și 19 septembrie 2021, Târgul Produs de Cluj la Gherla, o sărbătoare dedicată toamnei și micilor întreprinzători locali. Derulată prin intermediul Asociației Produs de Cluj, manifestarea expozițională se bucură de parteneriatul Primăriei municipiului Gherla. La Târgul Produs de Cluj de la Gherla vor fi prezenți peste 30 de expozanți care vor oferi celor interesați legume și fructe de sezon, dulcețuri, gemuri și zacuști, uleiuri presate la rece, miere de albine, sucuri și siropuri naturale, dar și dulciuri de casă. Meșterii artizani vor fi…

Read More

134 de cazuri noi de COVID-19, la Cluj, în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, 134 persoane din județul Cluj au fost confirmate pozitiv cu infecție COVID-19. Situația epidemiologică, în județ, se prezintă astfel: rata incidenței pe județul Cluj: 1,60; total număr de teste: 2.340 din care 544 diagnostic grupe de risc, 367 teste efectuate la cerere și 1.429 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 666.231 de teste, la nivelul județului Cluj; 22 persoane internate în ATI; total vindecați și externați: 3.064 din care 2.083 din județul Cluj; total decedați: 1.072 din care 674 din județul Cluj; total…

Read More

8 posturi vacante la IPJ Cluj

IPJ Cluj organizează concurs de recrutare din sursă externă pentru ocuparea a 8 posturi vacante de ajutor șef post din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, specialitatea ordine publică, prin încadrare directă, pe funcții de execuție vacante de polițist, a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale. Înscrierea se realizează în perioada 13.09-24.09.2021 (inclusiv în zilele nelucrătoare, pe data de 24.09.2021, doar până la orele 16:00), în sistem online, la adresa de e-mail: sursaexterna@cj.politiaromana.ro. Condițiile de participare, informațiile complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor…

Read More

„O istorie povestită a Clujului”, cea mai nouă carte a profesorului Bogo, lansată la Cluj

Profesorul care a readus Clujul în casele clujenilor vă invită la lansarea cărţii  „O istorie povestită a Clujului”. Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, în dialog cu Daniel Moşoiu Invitaţi de seamă vor participa Miercuri, 15 septembrie 2021, ora 17:00, în cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei la lansarea de carte „O istorie povestită a Clujului”. Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, în dialog cu Daniel Moşoiu. „O istorie povestită a Clujului” este cel mai nou produs editorial al editurii Arcadia Media. Acest nou volum aduce în faţa cititorilor pagini din istoria oraşului nostru, din epoca romană până la…

Read More

„Ziua Muntelui”, sărbătorită în localitatea clujeană Mărișel

În localitatea clujeană Mărișel va avea loc, la finalul acestei săptămâni, un eveniment devenit deja o tradiție, intitulat „Ziua Muntelui”. Manifestarea, organizată de Centrul Județean Pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, împreună cu Primăria și Consiliul Local Mărișel, Asociația culturală „Pelaghia Roșu” Mărișel și Asociația culturală „Mărișana” Mărișel, are rolul de a promova spaţiul mioritic al Apusenilor, în ceea ce privește meșterii populari, cultura tradițională, turismul, agricultura și produsele culinare. Evenimentul, ajuns la cea de-a 5-a ediție, va debuta sâmbătă,…

Read More