Igor Dodon, în vizită la Bruxelles

Preşedintele moldovean, Igor Dodon efectuează o vizită de două zile la Bruxelles. Şeful statului va avea marţi mai multe întrevederi cu oficiali europeni. Este prima sa vizită în capitala Belgiei, care adăposteşte principalele instituţii ale Uniunii Europene, după ce a fost ales preşedinte al Republicii Moldova, în urma scrutinului prezidenţial din 13 noiembrie. La mijlocul lunii ianuarie, aflat la Moscova, Igor Dodon a reiterat că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană ar putea fi anulat întrucât Republica Moldova nu ar avea nevoie de acest document, care nu a adus niciun beneficiu ţării, potrivit RFI România.

Read More

Emilian Pavel a votat pentru o platformă comună europeană care descurajează munca la negru

Social democrații europeni au inițiat demersul pentru o platformă europeană comună, votată azi, care va permite tuturor actorilor implicați, sindicate, patronate, reprezentanți ai autorităților, să facă schimb de informații, de bune practici și să își poată ameliora permanent eficiența și rezultatele în lupta contra acestui flagel.

Read More

România încă nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro

Potrivit celui mai recent raport de convergență, România încă nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro. Evaluarea Comisiei arată că legislația românească nu este în totalitate compatibilă cu normele europene în domeniu, iar dintre criteriile avute în vedere România îndeplinește doar două (cel referitor la finanțele publice și cel privind convergența ratei dobânzii pe termen lung), pentru celelalte două (criteriul privind rata de schimb și cel referitor la stabilitatea prețurilor) fiind necesare eforturi suplimentare.

Read More

Cluj: Cioloş anunţă schimbări în politica agricolă a UE

Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a anunţat, azi, la Cluj, schimbări importante în politica agricolă comună a statelor membre ale Uniunii Europene. Astfel, el a declarat că Uniunea Europeană va crea stimulente financiare în scopul introducerii unor metode inovative în agricultură, menite să asigure o competitivitate sporită produselor europene.

Read More