Ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Cluj riscă să facă pagube mai mari decât furtuna care a devastat judeţul acum o săptămână. Tam-nesam, cu ajutorul unui proiect încărcat noaptea, ca hoţii, pe site-ul Consiliului Judeţean Cluj, au fost decapitate toate regiile şi societăţile comerciale aflate în subordinea Consiliului. Desigur, mandatele managerilor acestor unităţi economice expiraseră şi consilierii judeţeni erau îndreptăţiţi să înceapă procedura pentru organizarea unor noi selecţii. Însă există câteva mari probleme.
Read MoreEtichetă: news
Marile oraşe învaţă unele de la altele bunele practici în administraţie
Primarii unor oraşe care s-au remarcat prin administraţie performantă, capacitatea de a atrage fonduri europene sau prin succesul unor programe internaţionale vor coopera pentru a face schimb de bune practici. În această reţea vor intra oraşe precum Clujul, Sibiul sau Oradea. Ideea a fost lansată la finalul unei conferinţe prin intermediul căreia echipa care a gestionat candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană a invitat oraşele care au fost candidate să formeze o reţea europeană a comunităţilor care acceptă să aşeze cultura la fundamentul dezvoltării lor, potrivit RFI România.
Read MoreSute de corporatişti clujeni au participat la Liberty on Bike
Câteva sute de persoane au participat la evenimentul numit Liberty on Bike. Este vorba de un eveniment deopotrivă sportiv şi caritabil. Participanţii sunt, în general, angajaţi ai companiilor cu profil tehnologic din parcul industrial dezvoltat pe platforma fostei fabrici de mobilă Libertatea. Azi, a fost programat un traseu de 120 de kilometri prin zone de munte a judeţului Cluj.
Read MoreSportinCluj.ro: Incidente grave la meciul Universitatea Cluj – Performanţa Ighiu
Noul antrenor al Universităţii Cluj, Adrian Falub, a debutat cu o victorie importantă pe banca echipei studenţeşti. Universitatea Cluj a câştigat cu scorul de 3-0 partida disputată pe teren propriu împotriva Performanţei Ighiu, potrivit SportinCluj.ro.
Read MoreOficial european: Uciderea urşilor e posibilă, dar numai ca ultimă măsură şi în urma cercetărilor ştiinţifice
Oficialul european Nicola Notaro, şeful unităţii Natură (Direcţia Generală Mediu) din cadrul Comisiei Europene, declară, într-un interviu acordat RFI, că autorităţile din România pot decide împuşcarea unui număr de urşi. Legislaţia europeană permite luarea unei astfel de măsuri de către un stat membru UE în anumite condiţii. Oficialul de la Bruxelles subliniază că o astfel de măsură trebuie precedată de măsuri de prevenţie, uciderea acestor animale protejate de lege trebuind să fie doar ”o ultimă variantă”. În plus, spune Nicola Notaro, decizia uciderii urşilor trebuie luată numai după efectuarea unor cercetări ştiinţifice care să demonstreze că nu va fi afectată conservarea populaţiei de urşi.
SportinCluj.ro: CFR şi FCSB se vor confrunta joi în Gruia
CFR Cluj şi FCSB vor evolua joi în derby-ul rundei. Formaţia clujeană, care ocupă prima poziţie în Liga 1 o întâlneşte pe cea condusă de Nicolae Dică, o altă candidată la titlu, potrivit SportinCluj.ro.
Read MoreCare sunt regulile de acces la concertul Alphaville, Sandra, Londonbeat, Fancy
Reprezentanţii Backstage Production, organizatorii concertului Discoteca ’80 Cluj: Alphaville, Sandra, Londonbeat, Fancy, care va avea loc sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, doresc să comunice publicului participant regulile de acces la eveniment şi alte informaţii importante de interes general.
Read MoreEurostat: Romania among the EU states with construction works gains in July
The construction works increased by 3.6 percent in EU in July and by 3.4 percent in the Euro area, compared with the same period of 2016, according to the data published this Tuesday by the European Statistics Office (Eurostat), says Business-Review.eu.
Read MoreFotbal femin: România a pierdut în faţa Italiei la Cluj
Echipa naţională de fotbal feminin a România a pierdut, cu scorul de 0-1 partida disputată pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” împotriva Italiei. Meciul a contat pentru preliminariile Cupei Mondiale.
Read MoreClujInsider.ro – Corina Creţu: Există supracontractare în Regiunea de Nord-Vest pe bugetul alocat IMM-urilor
Regiunea de Nord-Vest este un bun exemplu pentru celelalte regiuni ale României, pentru că, pentru bugetul alocat IMM-urilor, există deja supracontractare. Valoarea proiectelor depuse de companii depăşeşte de şapte ori valoarea bugetului disponibil, a spus Corina Creţu, în cadrul unei dezbateri legate de viitorul politicii de coeziune, găzduită de Prefectura Cluj, la care participă reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European, dar şi ai autorităţilor naţionale, regionale, judeţene şi locale, potrivit ClujInsider.ro.
Read More